Jeremy Scott la Moschino

0
33

Jeremy Scott si Moschino sunt  doua nume care au in comun abordarea cu umor a modei, iar de saptamana aceasta vor fi asociate.

(Foto: Moschino)

Designerul american, care pe vremuri a avut un internship la Moschino, a fost numit directorul de creatie al brandului italian. Este primul rol pe care Jeremy Scott si-l asuma in cadrul unui label de renume, pana acum dedicandu-se brandului sau omonim si colaborarilor conexe.

Vom vedea prima colectie sub directia sa colorata si excentrica la Saptamana Modei de la Milano, din februarie, pentru sezonul toamna-iarna 2014/2015. Pana atunci am primit o mostra de deux-pieces-uri colorate in colectia de primavara prezentata in septembrie la New York.

 Jeremy Scott primavara-vara 2014 (Foto: Imaxtree)

Cunoscut pentru creatii ce privesc cu detasare moda si simbolurile culturii pop, Jeremy va infuza Moschino cu o serioasa doza de umor. El este cel care a creat costumul futurist de stewardesa al lui Britney Spears in videoclipul Toxic, precum si cele mai recente tinute ale personajului Miss Piggy din Muppets Show. Rochiile inspirate din cultura fast-food, sneakersii cu cap de ursulet sau ochelarii de soare in forma de Mickey Mouse sunt exemple ce ilustreaza estetica sa neconventionala. Cateva dintre creatiile sale trasnite, precum pantofii sport cu coada de tigru sau imbracamintea urbana in culori psihedelice, se regasesc in colectia realizata in colaborare cu Adidas, Adidas Originals by Jeremy Scott.

Tenisi cu coada de tigru si printuri psihedelice pentru Adidas Originals by Jeremy Scott

Jeremy Scott a absolvit Institutul de Arta Pratt din New York, si-a inceput cariera la Paris si a sustinut numeroase prezentari in toate capitalele modei. Noul director de creatie vine pe urmele Rossellei Jardini, care a fost la conducerea brandului de cand fondatorul sau, Franco Moschino, a murit in 1994.

Boutique-ul Moschino din Bucuresti este situat pe Calea Dorobantilor 181.

Facebook Comments

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here