Lista mea: Anastasia Soare in 24 de ore

0
3243
interviu Anastasia Soare Harper's BAZAAR

Celebra experta in beauty si fondatoare a brandului Anastasia Beverly Hills povesteste cum decurge o zi din viata ei in L.A.

7:00 A.M. Ma trezesc mereu la aceeasi ora. Din momentul in care deschid ochii si pana ma duc din nou la culcare sunt plina de energie. Cobor la parter, imi fac cafea si apoi incerc sa ma uit pe trei lucruri deodata – computer, mobil si iPad – pentru a verifica social media si a raspunde la e-mailuri. Instagram si Snapchat sunt favoritele mele. Dimineata e soare in L.A si am o priveliste extraordinara catre un deal verde din apropiere. Sunt dependenta de soare, dar cine nu-i? Mai ales cand numele de familie este Soare! Cateodata mananc iaurt cu cereale, altadata oua, fie omleta, fie ochiuri. Simplu si nu foarte mult. Important e sa-mi beau cafeaua. Am nevoie de doua espresso lungi, pe care le fac la un espressor clasic. De foarte multi ani urmez aceasta… nici n-o pot numi dieta, pentru ca a devenit stilul meu de viata. Incerc sa consum cat mai multe proteine si legume si sa ma abtin de la carbohidrati. De exemplu, daca mananc dimineata o felie de paine prajita, dupa pranz stau la distanta de carbohidrati. Paste as manca dimineata, la pranz si seara, dar de fapt, foarte rar mananc paste.

„Am o intreaga drogherie acasa. Aplic trei randuri de produse de skincare dimineata, si la fel si seara. Sunt foarte riguroasa cu rutina mea de ingrijire a pielii.” Anastasia Soare

8:00 A.M. Am un trainer personal care vine acasa si ma ajuta sa ma antrenez. Uneori fac numai greutati, alteori numai cardio. Acolo unde stau, e un drum destul de abrupt pe care-l urc in ritm rapid. Mai fac si kickboxing. De curand ne-am mutat birourile intr-un sediu nou, care are si o sala de sport. Probabil voi incerca sa ma duc in timpul zilei, de la 5-6 dupa-amiaza, sa alerg sau sa ridic greutati si in timpul asta sa-mi pun gandurile in ordine pentru ce mai am de facut la lucru. 9:30 A.M. Intru in dus si ma pregatesc pentru a pleca la birou: imi coafez parul, ma machiez, ma hotarasc cu ce ma imbrac. Este un ritual care imi ia circa o ora si jumatate in fiecare dimineata. Si cand mergeam la salon, si acum, cand lucrez intr-un birou, ma aranjez – „doll up”, cum spun americanii. Daca plec intr-o zi fara sa ma machiez, inseamna ca a fost o situatie de urgenta. Sunt un makeup addict. Pentru ingrijirea pielii folosesc SkinCeuticals, Tatcha – o linie noua americana, crema de ochi si un ulei Anastasia Beverly Hills, plus multe alte branduri. Am o intreaga drogherie acasa. Aplic trei randuri de produse de skincare dimineata, si la fel si seara, cand adaug de obicei un acid glicolic cu vitamina C de la Drunk Elephant. Sunt foarte riguroasa cu rutina mea de ingrijire a pielii. Ca parfum, de trei-patru ani folosesc numai Portrait of a Lady, de la Frederic Malle. Inainte imi placea Timbuktu, de la L’Artisan Parfumeur. Ma imbrac in functie de starea de spirit si de intalnirile pe care urmeaza sa le am in ziua respectiva. Pot sa port ceva funky si edgy, de la Yohji Yamamoto ori Comme des Garçons, sau o tinuta Chanel foarte clasica. In schimb, pantofii sunt mereu cu toc. Imi plac foarte mult ultimele modele Tom Ford; inainte mi se pareau putin incomozi pantofii Tom Ford, dar noua colectie este excelenta. Imi mai plac Alaïa, Saint Laurent, Gianvito Rossi.

11:00 A.M. Traiesc in America de 28 de ani, iar acum 25 de ani am facut un pact cu mine insami sa nu locuiesc mai departe de zece minute cu masina de unde lucrez. Acum locuiesc la fix 7 minute de birou. 11:07 A.M. Aproape toata ziua de lucru consta in sedinte si intalniri – intru dintr-una intr-alta. Sunt multe parti ale businessului despre care trebuie sa vorbim, de la productie si distributie pana la partea financiara, de la cum performeaza saloanele si liniile de produse in magazinele din toata lumea pana la strategiile de marketing pentru fiecare sezon. Anastasia Beverly Hills este un trendsetter. Cand am lansat produsele pentru sprancene acum 20 de ani, nu exista o categorie de produse dedicate sprancenelor in industria de beauty. Apoi am dezvoltat linia de makeup pornind de la aceeasi „proportie de aur” pe care am folosit-o pentru sprancene, am venit cu un fond de ten sub forma de stick, cu un contour kit – contouring-ul este cel mai important pentru a obtine un efect 3D ce creeaza iluzia unei figuri perfect proportionate – si cu un glow kit pentru acele parti din structura osoasa a fetei unde lumina cade prima. Am imbinat, de fapt, stiinta cu o arta a machiajului pentru un rezultat pe care ochiul uman este codat sa-l citeasca drept frumusete. Vreau ca echipa mea nu doar sa cunoasca produsele, ci si sa inteleaga de ce am facut lucrurile astea, de ce femeile aplica makeup pe fata.

„Ador hainele, ma implic foarte mult atunci cand le cumpar, imi place sa simt materialul si sunt atenta la o multime de detalii.” Anastasia Soare

2:00 P.M. Asistenta mea comanda o salata sau o supa si mananc in timp ce lucrez. Nu ies la pranz. Cred ca in 25 de ani nu am luat mai mult de 30 de pranzuri la restaurante sau cafenele. 7:00 – 8:00 P.M. De la birou ma duc acasa, fac dus, imi schimb hainele si machiajul si ies la cina. De cele mai multe ori, in 99 la suta dintre cazuri, este vorba despre un business dinner. 9:30 P.M. La cina citesc tot meniul, salivez si comand mereu peste. Sau daca simt ca am mancat prea mult la pranz, comand ceva ce nu-mi place. [Rade.] Un restaurant italian foarte bun este E Baldi. Imi mai plac Cecconi’s, République (incerc sa nu merg prea des acolo, pentru ca mancarea este atat de buna, incat mi-e imposibil sa nu exagerez), Spago – oh my god, sunt asa de multe restaurante in L.A! Nu am o tinuta preferata de seara. Eu sunt a fashion victim. Ador hainele, ma implic foarte mult atunci cand le cumpar, imi place sa simt materialul si sunt atenta la o multime de detalii, de la cum e taiata maneca la ce croieli ma avantajeaza. Stiu foarte bine ce branduri sunt potrivite pentru silueta mea. Mi-e greu sa ma despart chiar si de piesele pe care le imbrac, poate, o data pe an. De exemplu, am probat astazi cateva piese Alaïa. Ei bine, cand imbraci o rochie Alaïa, ai imediat o talie de viespe. Cum sa renunti la o rochie de-a lui? Nu ma imbrac pentru nimeni altcineva decat pentru mine si nu port bijuterii pentru nimeni altcineva decat pentru mine. Am o colectie destul de mare de bijuterii vintage Chanel, care imi plac mai mult decat cele noi, dar altminteri colectia mea de bijuterii e destul de diversa – de la Chanel si Lanvin la Chloé si Tom Ford.

11:00 P.M. – 12:00 A.M. Ma intorc acasa. Dormitorul meu are un pat mare, un birou si un dulap si include a sitting area, cu o canapea, o masa, doua fotolii si un semineu. Din camera se intra in baie, iar din baie in dressing. Nu am televizor in dormitor! Am un singur televizor in casa, in family room, ceea ce dupa standardele americane e o exceptie. Inainte de a stinge lumina, ma uit din nou pe social media. Pentru mine, Instagramul este un instrument de business. In plus, eu si fiica mea ne ocupam singure de conturile de Instagram si Snapchat, in timp ce pentru celelalte – Facebook, Twitter – avem angajate. In timpul saptamanii de lucru nu ma uit la seriale. Doar duminica seara incerc sa nu ies in oras, sa stau acasa, si atunci ma mai uit la un serial, dar cred ca e brainless TV. Nici nu stiu cum se numesc serialele respective, ma uit doar ca sa am impresia ca ies din programul celorlalte zile. 12:30 A.M. Cum pun capul pe perna, adorm imediat.

Articol aparut in numarul de noiembrie al revistei Harper’s BAZAAR Romania.

Cititi si: “Lista mea: Ioana Ciolacu, in 24 de ore”!

Foto: Guliver/Getty Images

Facebook Comments

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here