Lista mea: Cristina Savulescu, in 24 de ore

0
1681
lista mea Cristina Savulescu

Designerul din spatele tinutelor sexy si glamorous Cristina Savulescu si fondatoarea noului brand Seen dezvaluie cum isi imparte timpul intre atelier si familie.

8:00 A.M. Ma trezesc greu. Imi place sa dorm, dar Petru [in varsta de doi ani, fiul ei si al lui Radu Budeanu] trebuie sa ajunga la gradinita. Primul lucru pe care-l fac este sa ma duc la el in camera. Seamana cu mine – seara nu vrea sa adoarma, iar dimineata e suparat ca trebuie sa se trezeasca. La micul dejun beau un suc de sfecla si morcovi. Sunt vegetariana de sase ani. De un an am inceput sa mananc peste, dar inainte nu am mancat deloc proteine de origine animala, nici macar in timpul sarcinei. Medicul imi spunea ca voi avea un copil rahitic, eu insa ma simteam foarte bine, copilul se dezvolta normal, s-a nascut sanatos si pare sa aiba o imunitate extraordinara. Am avut incredere in intuitia mea si cred ca a fost o decizie corecta. Micul dejun al lui Petru e mai diversificat decat al meu: intr-o zi cere omleta, in alta zi – lapte cu cereale, in alta zi – paine cu unt. E mofturos si mananca doar ce vrea el. Imi spune: „Nu vreau. Don’t like.” Merge la o gradinita in limba engleza si a inceput sa combine limbile. Zilele trecute am fost sa inotam si cand a vazut doua piscine, a exclamat: „Two apas”. [Rade.] Nu avem animale de companie, dar vom lua un catelus, cadou pentru a treia aniversare a lui Petru. Este innebunit dupa ei. Deocamdata crede ca un catelus din cartier este catelusul lui si se duce zilnic sa-i dea de mancare.

lista mea Cristina Savulescu

8:30 A.M. De trei ori pe saptamana folosesc o masca de ten – variez intre Kiehl’s, Apivita si, mai nou, tot felul de masti asiatice pe care le testez. Dimineata aplic o crema La Mer, iar seara – uleiul Midnight Recovery Concentrate de la Kiehl’s. Stilul meu vestimentar e destul de cameleonic – pot sa port la fel de bine o rochie vaporoasa, un costum sau jeansi cu un t-shirt. Recent am dezvoltat o obsesie pentru alb. De la Lucian [Rusu, co-designer pentru Seen] am aflat ca albul este chiar culoarea zodiei mele, Rac. De cand am lansat Seen anul acesta, am purtat mult Seen. E, de fapt, unul dintre motivele pentru care l-am facut –- voiam sa am si piese care sa nu fie pentru ocazii speciale, asa cum sunt cele ale brandului Cristina Savulescu. Primavara asta mi-am luat cateva piese Jacquemus, tricouri de la Vetements si Comme des Garçons, pentru ca tricourile sunt cealalta obsesie recenta, pe langa alb, si doua perechi de cizme Balenciaga din spandex. Cumpar doar din admiratie acum. Cu alte cuvinte, nu mai cumpar piese care mi se par simpatice si mi-ar sta bine, ci piese a caror estetica o admir. Nici nu conteaza cat de des le voi purta. 9:10 A.M. Plec de acasa. Nu conduc, am un sofer, si in cele 30-40 de minute pe care le petrec pe drum [de la Stejarii pana in Dorobanti] ma machiez. Pe perioada verii mi-am propus sa renunt la fond de ten si tocmai de aceea am avut grija de piele cu masti si alte produse. Daca folosesc totusi fond de ten, prefer Face & Body Foundation de la M.A.C. Adaug mascara de la Giorgio Armani si imi conturez oarecum nedefinit ochii cu un creion maro sau negru. Creioanele se consuma ca tigarile, asa ca orice imi cade in mana e bun: Make Up For Ever, M.A.C, Sephora. Pentru buze folosesc fie un ruj foarte lejer, spre nude, de la Armani, fie Ruby Woo de la M.A.C, nuanta de rosu care mi se potriveste cel mai bine. Dupa ce termin makeup-ul, intru pe paginile brandurilor [Cristina Savulescu si Seen] de pe Facebook, sa verific postarile si mesajele, apoi pe paginile brandurilor de pe Instagram si abia dupa aceea pe contul meu personal de pe Instagram. 10:00 A.M. Cum ajung la atelier, apar trei colegi care vor sa-mi transmita lucruri ce trebuie rezolvate urgent. Primul drum este la productie, pentru a verifica stadiul in care se afla comenzile. Mai ales pe zonele de eveningwear si bridal avem termene fixe de livrare – clientele au evenimente importante la anumite date, nu ne permitem nici o intarziere. Apoi trec la partea de creatie, care ma entuziasmeaza cu adevarat, fie ca suntem in stadiul de mood board, de schite sau de constructie de tipare. 2:00 P.M. Iau o pauza atunci cand imi amintesc ca trebuie sa mananc. Altminteri, nu simt nevoia de pauza, pentru ca munca aici nu-i un efort, imi place prea mult. Comand la birou, in general de la Sector Gurmand: salate, supe sau peste. N-as putea spune ca papilele mele gustative sunt in extaz, pentru ca pe mine ma incanta mancarurile nesanatoase: cartofi prajiti, pizza si paste! Ma rasfat cu ele in weekend. Atunci gatesc. Pana acum, risotto-ul cu fructe de mare si sos proaspat din rosii cherry s-a dovedit reteta cea mai de succes in familie. „Se spune” ca fac si un tiramisu foarte bun.

„Social media au ajutat foarte mult designerii mici, din orice parte a lumii. Stilistii vedetelor – Lady Gaga, Solange, Zendaya – au gasit hainele Seen pe Instagram.”

3:00 P.M. Timp de o ora pe zi ma ocup de partea financiara a businessului, impreuna cu Mirela [Besliu], managerul atelierului si fosta mea colega de scoala. La mine sau la ea in birou, discutam tot ceea ce tine de plata furnizorilor, comenzi, cash flow. 4:00 P.M. Stau de vorba macar jumatate de ora cu oamenii din productie – mi se pare important sa-i intreb ce fac in ziua respectiva, cum se simt, ce lucreaza, ce dificultati au intampinat. Apoi, pentru clientele care doresc consiliere din partea mea, sunt prezenta in momentul in care ele aleg tinuta sau fac probele. Pentru sezonul urmator, pregatim o schimbare de directie estetica destul de radicala a brandului Cristina Savulescu. Vazand cat de bine a prins Seen in afara, am ajuns la concluzia ca si in privinta celuilalt brand trebuie sa nu ma mai raportez la Romania si sa fac exact ceea ce-mi doresc. Mi s-a intamplat in trecut sa schitez rochii pe care eu le-as fi imbracat, dar pe care nu le produceam de teama ca nu se vor vinde. Vreau sa remediez aceasta greseala, astfel incat brandul Cristina Savulescu sa ma reprezinte in totalitate, asa cum o face Seen. Am inceput businessul la 24 de ani, acum am 28, tot acest interval a fost un proces de formare pentru mine. Acum stiu cine sunt si incotro vreau sa ma indrept. 5:30 P.M. Intotdeauna imi propun sa plec de la birou la aceasta ora, dar plec si la 7:00 sau la 8:00. Acesta-i motivul pentru care in weekend imi inchid telefonul si stau doar cu familia. 6:00 P.M. Cand ajung acasa, Petru este la plimbare, isi viziteaza catelusul care nu-i al lui. Continuam plimbarea impreuna, apoi construim diverse lucruri cu Lego si ne jucam cu toate masinile de care-i interesat acum, de la camioane si basculante la autobuze. 8:00 P.M. Pregatim cina. Eu nu mananc mare lucru seara: cirese in perioada asta a anului sau o supa-crema. In schimb, Petru, care s-a uitat de multe ori la Doamna şi Vagabondul, a facut o pasiune pentru spaghete. 10:00 P.M. Dupa ce el adoarme, am timp de seriale. M-a prins Sense8 si abia astept sa vad noile sezoane Game of Thrones si House of Cards. Nu vorbesc foarte mult cu sotul meu despre ce fac la atelier. Ii cer sfatul, daca trebuie sa iau o decizie importanta, dar nu tin sa-l impovarez cu problemele mele. E sfatuitorul meu principal totusi, alaturi de mama, cu care am avut mereu o relatie apropiata. Tatal meu a murit cand aveam 14 ani, asa ca si mama, la randul ei, s-a sfatuit cu mine de cand eram mica. Pe noptiera am, de obicei, vreo opt carti. 12:00 P.M. Dormitorul nostru e o camera mare si destul de goala. Lucrand la atelier cu multe informatii vizuale, simt nevoia de spatiu aerisit: pereti albi, un pat capitonat cu catifea ocru, o canapea, un televizor si o pictura de Balasa, de mari dimensiuni. Nu adorm imediat dupa ce stinge luminile sotul meu. Ma gandesc la ce am de facut mai departe. La viitor, niciodata la trecut.

Articol aparut in numarul de iulie-august al revistei Harper’s BAZAAR Romania.

Cititi si: “Lista mea: Inna, in 24 de ore”!

Foto: Oltin Dogaru; Makeup: Alexandra Craescu; Hairstyling: Claudiu Alex Sarghe

Facebook Comments

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here