Machiaje cu glitter pentru petrecerile de final de an

Inspirație de pe catwalk pentru mai multă strălucire

0
55
Gaultier Haute Couture

Strălucirea nu ar trebui păstrată exclusiv pentru zilele de sărbătoare, dar, dacă în timpul anului nu îndrăzniți să o afișați, acum este momentul perfect să purtați machiaje cu glitter pentru petrecerile de final de an. Încă aflat în fruntea trendurilor de machiaj, glitterul aduce o doză de forță, energie și bună dispoziție, iar variantele de aplicare sunt multiple.

Versiuni minimaliste
Deși declarativ, glitterul nu sugerează doar opulență – poate fi un element de atracție într-un look minimalist așa cum am văzut în prezentarea Dries Van Noten, unde modelele au purtat un machiaj cu focus în zona ochilor. Glitterul a fost aplicat arbitrar pe pleoape sau pe gene, în particule dispersate, alături de un ten imaculat, mat și un balsam incolor pe buze.
Dacă preferați variantele mai potolite, încercați și un look ca la Byblos, unde modelele au purtat glitter argintiu pe gene. Este timpul perfect să achiziționați un astfel de mascara, care e ideal pentru această perioadă festivă.

Opțiuni extravagante
Decupați forme grafice ca la Jean Paul Gaultier Haute Couture, cu glitter ce acoperă pleoapele superioare. Nuanțele metalice, verde sau albastru sunt deopotrivă permise. Versiunea de la Halpern îmbracă în aur privirea, iar efectul va fi pe măsură. Nu veți trece neobservate. Pentru un machiaj îndrăzneț până la capăt, folosiți glitter și pentru ochi, și pentru buze, precum la Ashish. Un astfel de look monocrom e permis pentru petrecerile disco de final de an.

Facebook Comments

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here