Meet the Artist: Horațiu Șovăială & Raya Al Souliman și masculinitate est-europeană

0
174

În cadrul expoziției You Have Always Seen the Unseen, care debutează astăzi, de la 19.00, la MNAC, artiștii Horațiu Șovăială și Raya Al Souliman, împreună cu designerul Lucian Varvaroi, prezintă o lucrare la granița dintre artă și design vestimentar, care explorează stereotipurile masculinității în spațiul est-european. Expoziția mai conține lucrări colaborative între designeri vestimentari și artiști vizuali create de duo-urile Dani Ghercă și Andreea Bădală (MURMUR), Patricia Moroșan și UY Studio și este deschisă până pe 20 octombrie.

Horațiu Șovăială & Raya Al Souliman

H.B.: Cât de familiarizați sunteți cu fotografia de modă? Ce fel de relație aveți cu industria modei? De ce vă interesează?

H & R: Fiind un domeniu în care putem îmbina propriile sensibilități și interese artistice cu aplicații comerciale, putem spune că suntem la curent cu ceea ce se produce în fashion și suntem interesați să aducem propriul limbaj vizual într-un context de circulație largă.

Ce v-a interesat să explorați la acest gen de fotografie? Ce teme de discuție ați vrut să deschideți prin expoziția pe care ați pregătit-o?

Lucrurile pe care vrem să le aducem în discuție cu lucrarea noastră pornesc de la explorarea stereotipurilor de masculinitate, macho man-ul est-european și contextul său socio-cultural.

La ce să ne așteptăm de la lucrările realizate în colaborare cu Lucian Varvaroi?

Lucrarea constă într-un videoclip, o interpretare a unui show de modă, acordând o atenție atmosferei și contextului din care fac parte “modelele”, vorbind astfel despre universul de inspirație al designerului. Am vrut să creăm o serie de situații prin care am dorit să provocăm percepția audienței asupra tipologiilor masculine înrădăcinate în cultura locală din care fac parte. Filmul caută să trateze personajele dintr-o poziție de fascinație și familiaritate, însă și să chestioneze propriul punct de vedere asupra subiectelor alese.

Cum a fost procesul de creație? De la ce ați pornit?

Am pornit împreună cu Lucian Varvaroi de la identificarea și alegerea unor caracteristici masculine și apoi dezvoltarea lor în câteva personaje și a situațiilor în care îi găsim în film.

Cum a fost experiența de a lucra cu un designer de haine? Ați simțit nevoia să îl provocați cumva sau a fost o colaborare de la care ați învățaț toți?

Fiind prieteni, procesul a decurs organic, având interese și gusturi comune. Dificultatea a constat în sintetizarea ideilor de la care am pornit și rezolvarea variilor provocări de producție. Din fiecare colaborare învățăm lucruri noi, procesul fiind la fel de important pentru noi ca și rezultatul.

Ce ați vrea să schimbați la tipologiile și reprezentările din industria modei?

În toate proiectele pe care le-am făcut până acum am încercat să lucrăm cu persoane care ies din tipologia standard de model din limbajul vizual al revistelor glossy și să aducem la lumină oameni a căror personalitate sau cumul de caracteristici se reflectă în imagini. Dintotdeauna casting-ul a fost un proces foarte important pentru noi, am petrecut mult timp pentru a găsi oamenii potriviți care să reprezinte sau să funcționeze bine cu brand-ul sau campania respectivă. Ne interesează de obicei să creăm o intrigă prin prisma personajelor și un univers personal, mai mult decât o desfășurare descriptivă a unor outfit-uri.

Credeți că moda (ca mod de exprimare prin haine și atitudine) este pentru toată lumea și există în orice mediu și strat social, dar nu sunt suficienți “ochi” care să vadă și să surprindă asta?

Credem că relația dintre industria modei și consumatori, fie ei oameni de rând sau nu, este una simbiotică, marile brand-uri de modă s-au inspirat mereu din zone culturale din afara trendurilor. „Ochi” credem sunt suficienți, inspirația vine mereu din zone surprinzătoare, și deși suntem inundați de imagini în fiecare zi prin social-media, lucrurile cu adevărat valoroase și inovatoare ies mereu la suprafață mai devreme sau mai târziu.

Proiectul este o inițiativă a platformei de arte vizuale Switch Lab – www.switchlab.ro  

Parteneri: Muzeul Național de Artă Contemporană, Administrația Fondului Cultural Național, BULB studio, Granini, Blanc 1664

Facebook Comments

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here