Menține-ți creativitatea și mobilitatea de oriunde ai lucra, cu un Mobile Office care se pliază perfect stilului tău

0
huawei

Mulți dintre noi au avut, până acum două luni, un birou. Și nu mă refer la biroul de acasă, care poate că exista, poate că nu, ci la cel de la serviciu, acolo unde mergeam în fiecare zi. Birou însemna nu doar locul în care ne întâlneam cu colegii, nu doar spațiul în care lucram, ci acel spațiu în care aveam tot ce era nevoie pentru a ne desfășura munca. Îți amintești? Intrai pe ușă, spuneai „bună dimineața”, îți lăsai haina în cuier, te așezai pe scaun, apăsai butonul computerului și totul decurgea ca de obicei.

Doar că, așa cum știm cu toții, de mai mult de două luni lucrăm de acasă. Unii încă mai fac asta; sunt și companii care au decis că măcar o parte dintre angajații lor vor lucra de acasă în continuare, pentru că au înțeles că anumite job-uri pot fi făcute la fel de bine și remote. Pe scurt, am început să lucrăm de acasă undeva prin martie și probabil vom continua multă vreme. Motiv pentru care avem nevoie de un colț amenajat ca un birou, în care să ne simțim bine, dar și de câteva instrumente de lucru care să ne facă viața mai ușoară. De un Mobile Office complet, care să ne ajute să rămânem la fel de eficienți, productivi și creativi, indiferent dacă lucrăm de pe canapea, de pe balcon sau din mijlocul naturii.

matepad

Your every task mate? Tableta Huawei MatePad Pro

Este momentul să-ți cu facem cunoștință cu Huawei MatePad Pro – o tabletă nouă și de mare ajutor. Aduce mai multe beneficii, însă vrem să menționăm mai întâi că te scutește de jonglarea între mai multe device-uri, de exemplu între laptop și telefon. Asta înseamnă că poți lucra doar cu această tabletă: funcția Multi-screen Collaboration permite proiectarea ecranului telefonului pe ecranul tabletei și interacțiunea cu interfața telefonului navigând pe tabletă. Fișierele pot fi transferate cu ușurință prin drag-and-drop. Datorită acestei funcții, cele două dispozitive funcționează ca o unitate perfectă ce îndeplinește funcții separate.

Lansată de curând, Huawei MatePad Pro e o tabletă ce cântărește doar 460 de grame și are o mulțime de funcții inteligente – Multi-screen Collaboration, despre care am scris deja, dar și Multi-Window, HUAWEI APP Multiplier și capabilități WPS complet noi.

Mai multe ferestre, mai multă eficiență

Prin dotarea Huawei MatePad Pro cu Multi-Window, HUAWEI a deschis un nou drum pe piața tabletelor. Funcția poate fi activată glisând de pe marginea unei părți a ecranului pentru a afișa docul, apoi trăgând două aplicații pentru afișarea pe ecran. Apoi, conversațiile sunt posibile pe stânga, iar editarea de fișiere pe dreapta, sporind astfel eficiența. Se poate ajusta și dimensiunea relativă a fiecărei ferestre pentru confort maxim, sau se poate trage și o a treia aplicație de pe doc, pentru a fi afișată într-o fereastră plutitoare.

matepad pro

HUAWEI APP Multiplier este o altă funcție de excepție ce permite aplicațiilor să afișeze ferestre duble din aceeași aplicație pe același ecran – în premieră pentru o tabletă Android. Această funcție folosește pe deplin ecranul mare al tabletei în modul Peisaj. De exemplu, poți căuta fișiere în timpul vizualizării de conținut, și se poate ajusta dimensiunea fiecărei ferestre după bunul plac. De la sfârșitul lunii martie 2020, funcția suportă deja aproximativ 3000 de aplicații.

Mai multă creativitate cu funcțiile WPS inovatoare

Word, PPT și Excel – cu toții avem nevoie de ele. Și de prezentări PowerPoint care arată cât mai bine. Tableta Huawei MatePad Pro lansată recent vine în ajutpul nostru cu funcții inovatoare și inteligente precum notițele vocale și smart brush, care permit preluarea de notițe vocale în timpul întâlnirilor. Smart brush din WPS vine cu o nouă funcție cerc, pentru operații intuitive.

matepad pro huawei

Tip&trick: Pentru a te bucura de un Mobile Office complet, MatePad Pro poate fi conectată cu Stylus-ul Huawei M-Pencil și tastatura magnetică Huawei Smart Keyboard. Cele două accesorii transformă tableta într-un dispozitiv de lucru util și eficient, care face față cu succes îndeplinirii oricărui task.

Ei bine, acestea sunt motivele pentru care considerăm că noua tabletă Huawei MatePad Pro e un ajutor de nădejde și cât timp lucrăm la biroul de acasă, dar și după aceea.

 

Sursa foto: PR  

Facebook Comments

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here