BAZAAR at Work: Modern Hero

0
40

Gabriela Alexandrescu_copyright Harper's BAZAAR_Oltin Dogaru

Fotografie de Oltin Dogaru

Gabriela Alexandrescu poartă rochie Max Mara. 

Styling: Lil Bulgac. Makeup: Simina Brădeanu. Hairstyling: Adonis Enache

Cum ajungi să lucrezi pentru o organizație neguvernamentală într-o perioadă în care ideea de ONG este total necunoscută în România, iar tu tocmai ai obținut un post în cea mai mare bancă locală? În cazul Gabrielei Alexandrescu, printr-o combinație de circumstanțe și impuls sentimental. În 1991, avea 30 de ani, devenise de curând mamă, era angajată într-un centru de cibernetică aflat în degringoladă după Revoluție și se gândea să caute un alt job, mai sigur. S-a dus la un concurs de inspector bancar în Bancorex și l-a câștigat. Dar îndemnată de o prietenă și susținută de alți apropiați, a mers și la interviul pentru director economic al organizației Salvați Copiii. Pusă în fața unei alegeri, a luat o decizie în care inima a vorbit. „Fusesem și eu șocată, la fel ca alți oameni, de tot ce s-a descoperit după 1990, toate acele imagini cu copiii din orfelinate“, explică ea. „Era o situație care mă sensibiliza mai tare decât transferurile bancare. Probabil că mi-am dorit să îndrept cumva nedreptatea față de acei copii.“

Doar doi ani a lucrat ca director economic, în următorii 23 fiind președinte executiv al Salvați Copiii, acum cea mai longevivă organizație neguvernamentală din România. Rezultatele ei se măsoară în cifre: 1.150.000 de copii ajutați și peste 37 de milioane de euro investiți prin proiecte și evenimente de strângere de fondurii. Dar se măsoară și în reforme esențiale, precum scoaterea în afara legii a oricărei formă de violență asupra copiilor (inclusiv bătaia acasă) și obligația părinților plecați la muncă în străinătate de a desemna un tutore pentru copiii rămași singuri acasă. Și se măsoară chiar în premii, care au venit în flux continuu, la Gala Societății Civile, la Romanian PR Award și în cadrul rețelei Save the Children International, unde programul românesc de reducere a violenței asupra copiilor a fost considerat cel mai bun în domeniu.

Pentru tot ce face, Salvați Copiii trebuie să strângă bani din afară sau din țară și să mobilizeze un număr extraordinar de oameni, de la cei care contribuie cu 2 euro printr-un simplu SMS la manageri care direcționează 20% din impozitul pe profit, de la tineri voluntari la vedete care devin ambasadorii unor campanii. Oricine ar putea ajuta – nu neapărat financiar –, așa că o întreb pe Gabriela Alexandrescu cum ar deschide o discuție pe această temă cu persoana care ar sta lângă ea la o gală, să spunem. „În primul rând, mă prezint și îi spun cu ce mă ocup. Cred că am găsi ușor subiecte de discuție – despre copii, despre școală sau despre un alt subiect comun. Apoi, în funcție de interesul persoanei, o invit să vadă ce facem. Din discuții lejere îți poți da seama de interesul cuiva. Dar e bine să-i lași spațiu și timp de gândire. Sunt oameni care și-au oferit sprijinul în cinci minute, după cum sunt și oameni care au spus că ne vor vizita și n-au mai avut, probabil, timp.“ Cu o asemenea soft power, Gabriela Alexandrescu și echipa ei au reușit să implice nume sonore. Andi Moisescu este acum președintele organizației, Andreea Raicu contribuie de mai mulți ani la organizarea Festivalului Brazilor de Crăciun, o idee de succes prin care copiii din comunități sărace sunt ajutați să meargă la școală, Horia Tecău a donat recent un aparat de 18.000 de euro pentru Secţia de neonatologie a Spitalului Judeţean Constanţa, Amalia Năstase este ambasador al campaniei de dotare a maternităților cu echipamente vitale pentru nou-născuți, iar Simona Halep susține aceeași cauză, a copiilor născuți prematur.

„Am admirat mereu combinația de hard work, eleganță, feminitate și bunătate.“

Dacă reportajele din orfelinate au impresionat-o, ulterior a trebuit să facă față unor realități cel puțin la fel de dureroase, văzute pe viu. Unul dintre primele programe ale organizației viza copiii cu SIDA abandonați la Colentina. „Erau neatinși de nimeni. Lăsați în pătuțuri. Lumea aștepta să moară. Am adus în spital o echipă de asistente medicale din Marea Britanie, care i-au îngrijit. În timp, am dezvoltat case de tip familial pentru a-i scoate din spital pe cei care aveau șanse să trăiască“, povestește ea. „Cea mai mare încercare pentru mine a fost, cred, să-i văd pe acei copii avizi să fie atinși și îngrijiți. N-am putut să dorm multe săptămâni cu gândul la ei și chiar mi-am dorit să-i ajutăm. Mulți au murit, desigur. Dar câțiva copii de atunci sunt acum tineri și sunt foarte OK, pentru că li s-a administrat tratamentul corect, la timp.“

Programele Salvați Copiii oglindesc de fapt, parțial, societatea românească din ultimii 25 de ani. De pildă, în prima jumătate a anilor ’90, o prioritate a organizației a fost să deschidă centre de protecție a copiilor străzii, pentru că la acea vreme, numai în București, peste 5.000 de copii fugiți de acasă locuiau în stradă. Mai târziu, importante au devenit educația copiilor din medii defavorizate, ajutarea celor care rămân singuri acasă după ce ambii părinți pleacă la muncă în străinătate și reducerea mortalității infantile (România are cea mai mare rată a mortalității infantile din Uniunea Europeană) prin dotarea maternităților și secțiilor de nou-născuți cu echipamente moderne. Pentru acest ultim program, „totul s-a făcut din fondurile noastre, ale românilor“, precizează Gabriela Alexandrescu. „E frumos că până acum am strâns peste 7 milioane de lei și am ajutat împreună peste 18.000 de bebeluși să vină pe lume într-un mediu mai sigur.“

Uneori însă, problema pe care Gabriela Alexandrescu și echipa ei o atacă nu se rezolvă doar cu bani, așa cum indică și ecourile din aceste zile ale cazului Bodnariu. Împotriva bătăii, Salvați Copiii luptă de 15 ani. În primul studiu pe care l-a realizat, o proporție covârșitoare de 84% dintre copii spuneau că sunt loviți acasă, ceea ce a generat prima campanie, dintr-o serie de șapte, cu titlul „Bătaia NU e ruptă din rai“. Doi ani mai târziu, în 2004, organizația obținea interzicerea prin lege a pedepsei corporale – o victorie prețioasă care nu a ușurat însă efortul de a schimba o mentalitate. „Faptul că bătaia ar fi normală e o mentalitate adânc înrădăcinată în ADN-ul nostru. Avem și automatisme verbale: «Dacă nu faci asta, îți dau una…». Trebuie să scoatem bătaia din ADN-ul nostru! Firește, va exista întotdeauna o «nucă tare», de 12% dintre părinți, dar dacă ajungem la o proporție de 88% pentru care bătaia e inacceptabilă, ar fi prea frumos. Ar fi o altă societate!“, subliniază Gabriela Alexandrescu. Și legea, și campaniile naționale s-au dovedit insuficiente, astfel că Salvați Copiii a făcut în 2009 pasul următor: a deschis șase centre de consiliere (două în București și patru în țară). La toate sunt acum liste de așteptare și la toate vin oameni cu background-uri foarte diferite: de la părinți cu studii primare la cei cu studii postuniversitare, de la părinți care vin „preventiv“, pentru că vor să știe mai multe despre parenting decât au aflat dintr-o conferință sau o carte, la cei care sunt obligați de instituțiile statului, pentru că s-a dovedit că și-au abuzat copiii. Cel mai mare centru de acest fel, din centrul Bucureștiului, arată ca un mix între o clinică privată și o grădiniță particulară: culori vii, întâmpinare prietenoasă, desene vesele pe pereți. Consilierea are loc în spatele ușilor închise, în condiții de confidențialitate, după cum îmi explică Diana Stănculeanu, coordonatoarea centrului, iar abordarea nu e niciodată punitivă (părinții nu sunt stigmatizați pentru că și-au lovit copiii, ci ajutați să-și gestioneze furia și frica – emoțiile din care se naște agresivitatea – și învățați alte metode de disciplinare). Deși departe de a fi rezolvate, lucrurile s-au îmbunătățit. „Proporția copiilor care declară că sunt bătuți acasă a scăzut la 63% la următorul studiu [din 2013]“, remarcă Gabriela Alexandrescu, „ceea ce ne spune că informarea constantă, educația, lucrul cu specialiștii sunt importante“.

După 25 de ani, gândul cu care se trezește dimineața e același care a adus-o la Salvați Copiii: îndreptarea unor nedreptăți. Comentariul ei pe tema carierei îndelungate în cadrul aceleiași organizații e dovada perfectă că o formă de eroism în zilele noastre este să-ți faci bine treaba zi de zi, conștient că ești omul potrivit la locul potrivit. „Ce motiv mai bun, pentru faptul că am rămas aici atâta timp, decât situația copiilor?“, începe ea. „Trebuie să recunoaștem că în acești ani s-au făcut progrese, dar nu mulțumitoare pentru noi. Rezultatele pe care ni le dorim se obțin greu, mereu a trebuit s-o luăm de la capăt din cauza schimbărilor dese din ministere, am avut și avem atâtea teme dificile… Sunt teme pe care nu le pot abandona. Ele mă țin aici. Trebuie rezolvate. În plus, e un job în care niciodată nu mi-am spus: «Ah, nu mă duc azi la birou, n-am chef.» Face parte complet din viața mea. Mă gândesc încontinuu la el, inclusiv acasă: «Cum putem rezolva acel lucru? Ce persoană interesantă ne-ar putea ajuta?» E un interes constant. O preocupare. Arzi pentru ceva.“

O zi din viața ei

DIMINEAȚA „Primul lucru după ce mă trezesc e să verific dacă am primit vreun mesaj urgent. În timp ce beau cafeaua, îmi fac o listă cu prioritățile zilei – Gabi’s List. Apoi, de puțină vreme, mă urc pe stepper, vreo 20-25 de minute, și mă uit concomitent la știri.“

PRÂNZUL „Fie la birou, fie în oraș, dacă se suprapune cu o întâlnire, în locuri precum La Cantine de Nicolai, Uptown sau Osho.“

DUPĂ-AMIAZA „În medie, am trei-patru întâlniri pe zi. Termin în jurul orei 19.00, dacă nu cumva avem musafiri dintre partenerii noștri străini, cărora trebuie să le arătăm Bucureștiul. Casa Poporului e o atracție, fie că vor sau nu românii. Mai mergem la Muzeul Satului, Muzeul Național de Artă sau Ateneu.“

SEARA „Mă relaxează un film bun ori o întâlnire cu prietenii sau chiar cu oamenii cu care lucrez, pentru că lucrez cu oameni fantastici și ieșirile noastre sunt foarte haioase.“

Articol apărut în ediția Harper’s BAZAAR martie-aprilie 2016.

Facebook Comments

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here