My Electric Castle (2): Amalia Enache

0
360
Cu oamenii mei dragi, cu care mă distrez cel mai bine, în frunte cu Alma
My Electric Castle (2): Amalia Enache
Amalia Enache, binecunoscuta jurnalistă de televiziune, o prezență fermecătoare de fiecare dată când o întâlnim, fie la festivaluri în timpul liber, fie prezentând Gala Premiilor Superscrieri, pe covorul roșu la TIFF sau în postura de ambasador al Ideo Ideis – Festivalul Național de Teatru Tânăr de la Alexandria, ne oferă cu fiecare ocazie o ipostază nouă prin care ni se arată surprinzătoare. Nu am ratat, așadar, ocazia de a o întreba cum a fost pentru ea la Electric Castle și de ce revine în fiecare an.
Ne-am jucat mult, în fel și chip
Ne-am jucat mult, în fel și chip

A.M.: Dacă îți spun eu că la Electric Castle e grozav, s-ar putea să nu vrei să auzi asta, să ridici o sprânceană, să fi citit diverse alte opinii sau, dimpotrivă, să-mi zici că e eliptic spus pentru așa o experiență. E la fel cum nu eu trebuie să te conving că e frumos Parisul, de tine depinde cum îl descoperi. Cu cine îl vezi, care îți e starea, care îți sunt așteptările, care îți e perspectiva. Pentru mine, Electric Castle, ca și TIFF de altfel, sunt de neratat an de an, de la începuturi. Și îmi fac agenda cu un an înainte în funcție de aceste două festivaluri de la Cluj (oarecum) să nu le ratez.

Am remarcat că zic de rău de festival cei care nu au fost, nu cei care au fost acolo, cei care sunt si vor rămâne în afara poveștii, căci nu li se potrivește oricum. Anul acesta, ca și precedentul, eu am fost la Electric cu copil cu tot.

Am vorbit cu "Dumnezeu", avea voce de femeie și s-a bucurat mult să vorbească cu Alma
Am vorbit cu „Dumnezeu”, avea voce de femeie și s-a bucurat mult să vorbească cu Alma
Roata și apusul de la Electric Castle care îți râmân în minte până anul următor
Roata și apusul de la Electric Castle care îți râmân în minte până anul următor

Îmi place să trăiesc alături de fetița mea orice moment frumos al vieții și știam că domeniul Castelului Banffy e foarte generos, iar festivalul, prietenos pe timpul zilei cu familii cu copii. Nu doar circul de anul trecut mutat acolo din București sau roata-simbol al festivalului, dar statul pe o patură pe iarbă, în fundal cu muzică bună, joaca noastră în zona The Beach, cu nisip ca la mare, faptul că cei mai apropiați prieteni ai noștri merg și ei acolo, dansează și se distrează, înseamnă pentru mine că Electric mi se potrivește chiar dincolo de lineup. Care, desigur, e foarte important. (Eu nu speram să-i aud prea curând în România pe cei de la Chinese Man). Dar descoperirile de la scenele mici sunt fabuloase, multă muzică bună și artiști de ascultat după festival, acasă. Nu auzisem de Natasha Diggs și totuși cubaneza a pus o muzică ce a însemnat marea distracție din festival pentru gașca mea.

1. Cu oamenii mei dragi, cu care mă distrez cel mai bine, în frunte cu Alma
Cu oamenii mei dragi, cu care mă distrez cel mai bine, în frunte cu Alma
Nu ratăm niciodată plimbarea în roată, la fel cum anul trecut ne-am bucurat mult la spectacolul de circ
Nu ratăm niciodată plimbarea în roată, la fel cum anul trecut ne-am bucurat mult la spectacolul de circ

Și cum eu nu cred că copiii trebuie ținuti ca niște hamsteri în aceleași veșnice locuri de joacă din parcul de lângă casă, experiențe ca cea de la Electric, în care fiica mea vede oameni mulți zâmbind, dansând, prietenoși și relaxați mi de par de neratat împreună cu ea.

Noi am stat de fiecare dată în Cluj, nu doar pentru că nu mă omor eu după dormitul în cort, dar pentru că și Clujul e parte din întregul experienței mele cool la Electric. Îmi place să mă pot plimba în Parcul Simion Bărnuțiu, în care, apropos, alerga chiar Jared Leto în ziua de dinaintea concertului lui cu 30 Seconds to Mars! Îmi place să mânânc la Livada, Da Pino, Casa Boema ori la Vărzărie. Sau, în sat, la Bonțida, aproape de intrarea principală în festival, la La Taifas.

Sunt fericită când stau pe iarbă și ascult muzica ce îmi place, printre oameni ce îmi plac
Sunt fericită când stau pe iarbă și ascult muzica ce îmi place, printre oameni ce îmi plac

Îmi place să dansez cu prietenii mei. Sunt mândră că anul trecut am fost invitată să vorbesc în panelul de jurnalisti la #ElectricTalks, iar anul acesta prietenii și colegii mei Paula Herlo și Cristian Leonte au făcut acolo interviuri văzute pe viu de cei din festival cu Andi Vasluianu, Omid Ghannadi și Dragoș Bucur. M-am bucurat să-l văd lângă mine la concerte pe Horia Tecău.

Electric Castle atrage astfel de oameni, iar să reduci ce s-a întâmplat în 5 zile pe 10 scene la un minut de muzică aleasă de un Dj, înseamnă să nu vezi pădurea de copaci.

Mulțumim, Amalia! <3

Foto: arhiva personală Amalia Enache

Facebook Comments

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here