My Electric Castle (3): Ioana Vasile, beauty editor Harper’s Bazaar

0
183
Ioana Vasile, Beauty Editor Harper's BAZAAR

Este al treilea an când merg la festival și, deși îmi place să vorbesc și să povestesc despre el prietenilor sau altor cunoscuți care nu i-au trecut încă „pragul”, de cele mai multe ori am impresia că nu le pot reda senzația pe care o creează. Trebuie să fii la fața locului ca să înțelegi cu adevărat care este energia lui, prin oamenii care îi dau suflet, prin formațiile cool din line-up (cărora ori le ești fan, ori le devii fan) sau restul activităților pe care ți le propune festivalul, dincolo de muzică. Iată cum a fost My Electric Castle experience.

În liceu, îmi plăcea să stau în prima bancă, ca să văd cât mai bine profesorii și să interacționez cu ei. Așa stau și la festivaluri, ideal în primul rând, practic în al treilea sau al patrulea, înghesuindu-mă cu restul de groupies care știu toate versurile pieselor pe de rost.

Ador relaxarea și libertatea pe care le oferă ideea de festival. Și mă încântă să experimentez look-uri pe care în mod normal nu le-aș aborda în oraș. Iată de ce am plecat din București cu un ghiozdan întreg de produse de machiaj și cu toate tipurile de glitter pe care le aveam. Primul look a fost unul pentru care am început să aștern la întâmplare câteva particule strălucitoare sub ochi. M-am trezit la final că îmi creasem o mască strălucitoare sau, s-ar mai putea spune, un efect de pistrui luminoși. Glitter-ul a fost artificiul meu în fiecare zi, dar în culori diferite: auriu, în completarea unui machiaj dark, cu khol negru în zona ochilor, și roșu în ultima zi, aplicat pe toată fața și pe păr, dar destul de discret.

Dacă am stat în față, am admirat-o îndeaproape pe Florence Welch, solista formației Florence + the Machine, în rochia nude, transparentă, diafană, care îi lăsa la vedere corpul subțire. Florence a fermecat ca o zână în noaptea ielelor, o făptură fragilă cu o voce răsunătoare. Beauty editor-ul din mine (sau nu) i-a admirat îndelung nuanța și bogăția părului, în timp ce cântam cu ea pe piesele mele preferate: Cosmic Love și Shake It Out. Dar de departe preferatul meu a fost Jared Leto, în ultima seară a festivalului. Dincolo de outfit-ul Gucci în nuanțe de roz, lavandă și paiete, solistul de la 30 Seconds to Mars m-a impresionat prin apropierea față de public și față de fan base-ul puternic pe care îl are. E musai să mai menționez concertele Lamb, Sigma și Kronos Quartet, cvartet-ul de muzică clasică care a încheiat cu adaptarea melodiei Purple Haze a lui Jimmy Hendrix. Senzațional.

Florence Welch
Florence Welch
Jared Leto, solistul formației 30 Seconds to Mars

La finalul fiecărei ediții, realizez că nu am apucat să testez toate activările din cadrul festivalului și că nu am văzut toate cornerele pregătite pentru participanți. Nu ratez însă niciodată instalațiile din Castelul Bánffy. N-am prins nici de această dată vreun hamac în care să mă întind, așa că spun ca de fiecare dată: poate la anu’.

Facebook Comments

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here