My Happy Place: Lăcrămioara Ilie

0
Lăcrămioara Ilie ATU Body Couture

Sagunto, un orășel cu sub 70000 de locuitori, situat la doar 25 de kilometri de Valencia, a fost locul care făcut-o pe fondatoarea brandului ATU Body Couture să se îndrăgostească iremediabil de Spania.

Destinația preferată pentru vacanța de vară: Spania este țara cea mai aproape de sufletul meu. Am fost de nenumărate ori în zona Valencia, mai precis în Sagunto și Puerto de Sagunto. Am ajuns să vizitez Spania deoarece mama mea a locuit acolo 11 ani, iar cel mai frumos loc mi s-a părut Sagunto un orașel mic, cu o istorie tumultoasă, situat la 25 de km de Valencia.

Sagunto a fost menționat prima dată de către romani cu mai bine de 2000 ani în urmă. Era un punct strategic pentru comerțul din Marea Mediterană. Ruinele Castelului Sagunto și ale Teatrului Roman există încă și reprezintă obiective importante pentru turiști. După romani au venit arabii (secolul 8), apoi francezii, astfel orașul are amprenta fiecărei civilizații.

Activități de neratat: În fiecare miercuri centrul orașului și străzile adiacente se închid pentru piața de legume, fructe și haine. Comercianți locali își vând produsele în micile localități din zonă, fiecare orășel având o zi dedicată (miercurea în Sagunto, joia și duminica în Puerto de Sagunto).

Secrete știute numai de localnici: Am avut norocul să fiu invitată la masă de către localnici și am fost impresionată să aflu că în fiecare duminică familia se adună la prânz pentru paella (cu fructe de mare sau cu pui și iepure). Este foarte interesant ca o așază pe mijlocul mesei și fiecare mănâncă direct din tigaie lucru care m-a făcut să mă simt foarte aproape de ei.

Restaurante must-try: y Copas Le Fou, restaurantul gourmet aflat chiar la intrarea in Teatrul Roman, dar și El Mirador de Sagunto sau Palau del Duc.

Esențiale în trusa beauty de vacanță: Clarins Instant Lip Perfector Duo, paletă de farduri Kylie Cosmetics, parfumul ARABIA by TFK

În bagajul tău de vacanță: ochlelari de soare Christian Roth, kimono de mătase, teniși Bensimon, geantă White Pierce JW Anderson

Locuri de bifat în împrejurimi: De vizitat neapărat orașul Valencia situat la 25 km de Sagunto. M-a impresionat foarte tare Opera din Valencia cu arhitectura foarte modernă la exterior și foarte clasică în interior. Nu trebuie ratat Orașul Artelor și Științei (complex arhitectural, cultural și de petrecere a timpului liber), Plaza de la Reina cu catedrala Sfânta Maria.

Citiți și: “My Happy Place: Ada Tache”!

Foto: arhiva personală

Facebook Comments

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here