Noi doi: Alexandra Pirici si Andrei Dinu

0
334
noi doi Alexandra Pirici
Alexandra si Andrei poarta haine Prosper Center, sandale si pantofi sport din garderoba proprie.

Proiectele Alexandrei Pirici au putut fi vazute la Tate Modern (2016), Berlin Biennale (2016), Centre Pompidou (2014) si Bienala de la Venetia (2013).

Anul acesta, ea a participat la prestigioasa expozitie Skulptur Projekte Münster. Andrei Dinu a studiat scenografie si este fondatorul brandului de streetwear Prosper Center.

ANDREI DINU

H.B.: In moda internationala, in ultimele sezoane, au fost tot mai pregnante elemente de estetica est-europeana. Crezi ca asta se explica exclusiv prin succesul unor designeri originari din acest spatiu? Ce te atrage pe tine inspre cultura pop si elementele decorative specifice Europei de Est?

A.D.: In momentul actual cred ca cele mai interesante lucruri apar din Est (din Ucraina, Polonia, Georgia) si cred ca ar trebui circulate mai mult. Din pacate, ierarhiile geopolitice inca exista, iar cei mai vizibili dintre designerii care provin din Europa de Est sunt stabiliti in Vest sau detinuti de o corporatie: Demna Gvasalia si-a infiintat un brand la Paris (sau acum Zurich), iar Gosha Rubchinskyi e detinut de Comme des Garcons.

As vrea ca produsele mele sa ajunga la cat mai multi oameni, nu ma intereseaza zona exclusivista din moda (care oricum nici nu prea exista). Deocamdata preturile produselor pot fi un impediment pentru ca brandul meu sa poata fi cu adevarat pop, dar astea sunt constrangerile unui brand mic care produce echitabil. Ideea nu e sa produci cat mai ieftin si sa exploatezi lucratorii, ci ca oamenii sa isi permita Prosper Center. Eu cred in potentialul emancipator al pop-ului, dar nu imi propun sa schimb lumea prin moda, ci doar sa ridic niste probleme.

Ma atrage mai degraba o zona eclectica cu o juxtapunere de stiluri, nu neaparat o estetica singulara (cum ar fi look-ul postsovietic care e destul de des folosit de designerii din Europa de Est). De exemplu, folosesc mult broderiile de tip goblen pe haine sport – datorita stilului in care sunt brodate seamana cu niste imagini pixelate, iar odata suprapuse pe articolele sport produc un mix interesant.

H.B.: Pari sa ai o abordare foarte pragmatica pentru labelul tau, Prosper Center – de a face haine, nu de a „crea moda”, si de a le conecta la realitate si la cei care le poarta. Poti explica putin cum vezi scopul tau?

A.D.: Ma intereseaza zona casual, nepretentioasa si usor de purtat din moda, care sa contina si o componenta politica, dar fara a prioritiza unul dintre aceste aspecte. Pentru mine, hainele care au ca inspiratie imbracamintea sport contin un element politic si imi propun sa produc un mediu non-ierarhic, care nu constrange si e accesibil pentru o multitudine de corpuri.

H.B.: Cum ai ajuns la abordarea de tip colaj pe care o folosesti?

A.D.: Reprezinta de fapt interesele mele din mai multe zone, dar incerc sa si analizez momentul in care ne aflam acum, cand realitatea este din ce in ce mai fictionala. Mixez si reasamblez tinute sport si casual cu elemente inspirate din costumele de teatru, imagini din jocuri pe computer, pop culture, arta, elemente grafice din bursa si finante, asamblandu-le intr-o imagine hibrida care face parte dintr-un timp ce nu e cronologic.

H.B.: Ii ceri Alexandrei parerea cand lucrezi la ceva?

A.D.: Da, ne consultam foarte des, iar input-ul Alexandrei e foarte important pentru mine. Ma ajuta mult si sa conceptualizez brandul.

H.B.: Daca n-ar fi fost ea…

A.D.: Nu pot sa imi imaginez cum ar fi fost. Fara sustinerea ei poate nu as fi inceput Prosper Center, eu lucrand inainte mai ales in teatru. Tot ea m-a incurajat sa prezint un runway anul acesta la Mercedes-Benz Kiev Fashion Days.

H.B.: Ce preferinte comune, din zona creativa, aveti?

A.D.: Muzica: Adda Kaleh, clar.

H.B.: Dar ceva/cineva despre care aveti opinii radical diferite?

A.D.: Uneori avem alt simt cromatic.

ALEXANDRA PIRICI

H.B.: Dupa mai multi ani in care practica ta s-a axat pe lucrari in care informatia de diferite feluri este corporalizata, ce inseamna pentru tine corpul?

A.P.: Am facut dans clasic si am o formatie de coregraf, deci lucrul cu corpul e ceva ce a facut parte din practica mea de cand eram copil si l-am inteles in moduri diferite si prin practici diferite in decursul timpului. Acum ma gandesc la corp ca tehnologie – una incredibil de complexa, in relatie cu alte tehnologii – si un mediu in care si prin care se poate reflecta ceea ce ne inconjoara si co-produce.

H.B.: Ai avut ocazia de a observa in diferitele spatii in care ai lucrat cum publicul participa in lucrarea de arta pe care o prezinti. Poti comenta putin care-i apetitul publicului pentru asta?

A.P.: Eu nu fac lucrari participative in general, multe dintre ele contin elemente participative, dar chiar si acolo participarea nu e o obligatie, ci doar o posibilitate. Ideea de „participare” sau „engagement” a ajuns ubicuua in arta si in institutiile de arta mai ales odata cu noile economii digitale, unde pentru ca esti si consumator, si producator, si produs in acelasi timp, participarea e esentiala pentru marile monopoluri digitale gen Facebook si Google. Deci imperativul de a participa trebuie privit si critic – un subiect care participa continuu si e excitat, stimulat si „engaged” continuu ramane cu putin timp de reflectie si de analiza si cu putine mijloace de a intelege cine si cat beneficiaza de pe urma participarii lui (neremunerate in general). Insa bineinteles ca in momentul in care „obiectul” si subiectul din institutia de arta se confunda si vizitatorii intalnesc performeri in loc de obiecte, se produce si o confuzie interesanta si se pot construi diferite situatii bogate ca potential artistic. In sensul asta, experienta comuna, mediata prin corpuri care respira, se misca in jurul tau si te privesc la randul lor e importanta si ma bucur ca face parte din programul tot mai multor institutii de arta vizuala inteleasa, traditional, in sens mai redus.

H.B.: De ce ti se pare important sa vorbesti astazi despre natiunea-stat in relatie cu tehnologiile digitale prin lucrari precum recenta Leaking Territories (Skulptur Projekte Münster)?

A.P.: Lucrarea Leaking Territories vorbeste in general despre teritorii – fie ele spatii fizice, geografice, digitale, corpuri sau identitati in incercarea de a fi definite si guvernate. Tehnologiile digitale au complicat si mai mult sistemul orizontal, bine localizat intr-un spatiu fizic, de a defini teritorii si de a construi identitati – cum ar fi statul natiune, care se afla in criza de mult timp. De altfel noile nationalisme penibile sunt in mare parte rezultatul unei crize a statului-natiune ca sistem de guvernare in era pietelor financiare globale, a multinationalelor, a Internetului si a platformelor digitale. Si atunci nevoia de a adresa felul in care digitalul produce propriile moduri de a guverna si defini cine suntem a aparut natural. Poate exemplul cel mai concret in lucrare, pe langa cateva referinte la un botnet si un exemplu de inteligenta artificiala care bate la Go un jucator uman, e un motor de cautare uman, un fel de Google analog, care incearca sa reproduca principiul de „personalized search”, practic o metoda de profiling prin care se speculeaza si se si construieste identitatea utilizatorului.

H.B.: Pentru ca amandoi lucrati in „industriile creative”, in ce masura ceea ce face el te inspira?

A.P.: Termenul de „industrii creative” a fost importat en gros dintr-o zona de marketing si aplicat, in mod interesant, dar gresit, si artei in tot felul de discutii – probabil pentru ca ea nefiind finantata la noi (mai ales arta contemporana), multa lume s-a gandit ca ar trebui subordonata pietii. Definitia industriilor creative incorporeaza marketing, advertising, fashion, graphic and product design si arhitectura – in principiu meserii care sunt orientate catre a vinde un produs si a produce ceva in primul rand comercial. Arta nu face si nu trebuie sa faca parte din industriile creative, deci eu sper ca nu lucrez in sau incerc sa lucrez impotriva lor uneori. [Zambeste.] In general, e foarte problematic cand arta se gandeste in termeni de productivitate si profit – la fel ca educatia si sanatatea, pentru simplul fapt ca „productivitatea” in arta nu poate fi masurabila in aceiasi termeni ca in orice alta industrie, oricat ar fi ea de creativa, iar scopurile nu sunt similare. Primul meu scop nu e sa vand mai multe lucrari – sau nu asta ar trebui sa fie. Bineinteles ca ideea de „brand” si de comercializare excesiva nu e ceva nou in lumea artei, dar arta nu ar trebui aservita unui scop comercial, ar ajunge toata de aceeasi calitate ca televiziunea, iar modelul televiziunilor private al caror scop e sa fie „productive”, adica sa faca bani/sa vanda/sa aiba rating cat mai mare, cred ca e un exemplu destul de elocvent.

Altfel da, parerea lui Andrei e extrem de importanta in tot ce fac si multe lucrari ar fi aratat diferit – si mai putin interesant – fara contributia si feedback-ul lui. Cred ca ne si inspiram reciproc – simtul lui estetic si felul in care gandeste esteticul m-au influentat mult. Si bineinteles ca suntem critici unul cu celalalt fara menajamente.

H.B.: Daca n-ar fi fost el…

A.P.: Nimic n-ar fi fost la fel. Iar sentimentul ca esti intr-un cuplu in care partenerul te sustine neconditionat iti da, bineinteles, puterea sa iti si asumi alte riscuri.

H.B.: Ce preferinte comune, din zona creativa, aveti? Dar ceva/cineva despre care aveti opinii radical diferite?

A.P.: Am aceeasi problema aici cu „creativul” si tin sa fac in continuare o diferentiere, nu pentru ca, teoretic, cuvantul “creativ” n-ar avea ce cauta in arta, dar pentru ca el e folosit azi excesiv si cu o conotatie diferita: primul scop al „creativului” acum e sa vanda, nu sa educe, nu sa gandeasca critic si sa incurajeze complexitatea, nu sa puna probleme sau sa fie greu de inteles. „Creativ” azi in limbajul industriilor creative inseamna ca nu mai stim ce sa facem ca sa atragem atentia cu produsul nostru. Arta n-ar trebui sa fie despre asta – desi e, bineinteles, bine sa primesti atentie si sa incerci sa o folosesti cat de bine poti [Zambeste.]

Dar apropo de obsesia creativitatii, exista curatori de breakfast si de feed-uri de Instagram. Intr-o economie a atentiei – in care atentia poate fi monetizata din ce in ce mai usor – proliferarea excesiva a acestui cuvant (legat, bineinteles, de industrie) inseamna si politica ca spectacol total si reality tv, si influenceri sau „staruri” care isi folosesc brandul din ce in ce mai „creativ” – pana la proiecte artistice de tipul miscarii anti-vaccinare. E in regula, asta e realitatea in 2017, dar sincer imi plac foarte mult si oamenii necreativi sau mai putin creativi.

Un exemplu de artist si compozitor foarte putin „creativ” – in sensul ca a produs destul de putin, dar a produs lucrari foarte interesante si minimaliste – e Alvin Lucier. Altfel, ca sa mentionez si ceva pop cu potential emancipator, sunt si fana Beyonce.

O versiune condensata a acestui interviu a aparut in numarul de octombrie al revistei Harper’s BAZAAR Romania.

Cititi si: “Noi doi: Eliza Yokina si Adrian Soare”!

Foto: Oltin Dogaru

Facebook Comments

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here