Noul Jaguar F-type ediție 60 Heritage sărbătorește aniversarea legendarului Jagust E-Type

0
Jaguar F-type

Noua Ediție Limitată a modelului Jaguar F-TYPE Sherwood Green creat de Echipa de Vehicule Speciale expune trăsături unice, sărbătorind în 2021 a 60-a aniversare a modelului E-type.

Doar 60 de exemplare din aceste mașini sport cu tracțiune integrală vor fi disponibile pentru vânzare la nivel global*, fiecare fiind finisată manual de experții echipei de Vehicule Speciale.

Specificațiile aniversare includ vopseaua Sherwood Green, o culoare originală pentru Jaguar E-type, care nu a mai fost folosită din anii ´60, precum și tapițeria interioară de piele în două tonuri – Caraway și Ebony Windsor – care în mod normal nu este disponibilă pentru modelul F-TYPE.

Noul model în ediție limitată beneficiază de o consolă unică finisată în aluminiu inspirată de carcasa oglinzii retrovizoare a modelului E-type, logo-ul aniversar de 60 de ani al modelului E-type ștanțat pe tetierele scaunelor Performance și o emblemă E-type 60 care apare și pe mașinile de colecție E-type anunțate de Jaguar Classic la începutul acestui an. Pragurile aniversare, plăcuța aniversară și covorașele cu finisaj Caraway reprezintă elemente de detaliu.

Mark Turner, Director Comercial, Jaguar Vehicule Speciale, a declarat: ”Aniversarea a 60 de ani a modelului emblematic JAGUAR E-type reprezintă momentul perfect pentru a crea în premieră prima ediție limitată a departamentului de Vehicule Speciale si cel mai rar F-TYPE produs vreodată, cu doar 60 de mașini disponibile la nivel global. Am colaborat strâns cu Jaguar Design pentru a dezvolta modelul F-TYPE Ediție 60 Aniversară care să aducă un omagiu contemporan pentru E-type. Faptul că vopseaua Sherwood Green folosită în 1960 arată ca și cum ar fi fost creată pentru modelul F -TYPE de astăzi, constituie o mărturie a perenității designului mașinilor sport Jaguar.”

Mașinile din Ediția F-TYPE 60 Aniversară sunt disponibile în variantele coupé și decapotabile cu jante exclusive din aliaj forjate de 20 de inch Gloss Black cu finisaj Diamond Turned, accente exterioare Gloss Black și cromate și etriere de frână negre.

Performanță supraalimentată

Lansat în decembrie 2019, noul F-TYPE R – care constituie baza noului F-TYPE Ediție 60 Aniversară – are tracțiune integrală și este dotat cu suspesie revizuită, bare de protectie in cazul răsturnării și suspensie pe spate care oferă sportivitate amplificată. Puterea este dată de motorul Jaguar 575 CP supraalimentat V8, care dezvoltă un cuplu de 700 Nm cu o putere excepțională în orice condiții.

Performanța este impresionantă: accelerația de la 0 la 100 km/h se produce în doar 3,7 secunde, în timp ce viteza maximă este limitată electronic la 300 km/h.

Jaguar F-TYPE oferă o suită de tehnologii avansate precum un panou de bord de 12,3 inch, de înaltă definiție, sistem Infotainment Touch Pro și echipare standard cu Apple Car Play®.

Fiecare mașină din Ediția 60 Aniversară este construită la unitatea de producție Jaguar de la Castle Bromwich din Marea Britanie și finisată de echipa de Vehicule Speciale de la Warwickshire.

Clare Hansen, Director Personalizarea Vehiculelor, Divizia Jaguar Vehicule Speciale: ”Ediția F-TYPE 60 Aniversară este un fantastic exemplu a ceea ce este capabilă producă echipa de Vehicule Speciale. Combinația dintre detaliile inspirate de E-type cu cele ale F-TYPE ne-a oferit ocazia să ne reamintim de moștenirea lăsată de mașinile sport Jaguar emblematice. Având acces neîngrădit la schițele originale și colaborând strâns cu colegii noștri de la Jaguar Classic, am reușit să creăm o variantă distinctivă a mașinii sport Jaguar profund dorită de colecționari”.

Pentru a sărbători a 60-a aniversare a mașinii sale sport emblematice, Jaguar Classic oferă în ediție limitată câteva mașini E-type restaurate, cu motor de 3,8 litri, omagiind astfel două dintre cele mai faimoase exemplare: ”9600 HP” și ”77 RW” cunoscute drept ”Colecția E-type 60”.

 

Vizitați: www.jaguar.com/classic

 

*(Excluzând China)

 

 

 

Facebook Comments

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here