Nuanțe în tendințe: pete de culoare în machiajul de zi cu zi

0
148

Lăsați-vă seduse de o cromatică nouă, dar și de cele mai recente trenduri în machiaj!

Grădina de trandafiri

Cea mai ușoară, dar și modernă metodă de a vă împrospăta lookul este prin adăugarea unui ruj în nuanță puternică. De la clasicul roșu purtat la Escada, la nuanțele fructate de la Lela Rose ori versiunile neon de la Marta Jakubowski, în texturi mate, semi-mate ori glossy, orice opțiune vă va conferi un aer proaspăt. Păstrați restul feței în tonuri naturale.

Produse cu care puteți urma această tendință:

Rouge Allure Liquid Powder, nuanță Electric Blossom, Chanel, 190 Lei

Ruj Color Sensational, Maybelline New York, 36 Lei

Ruj Lip-Expert Matte, By Terry, 153 Lei

Balsam Lip Glow, nuanță Berry, Dior, 180 Lei

Gloss Crushed Lip, nuanță Big Apple, Bobbi Brown, 120 Lei

Pariu pe corai

Declarat culoarea anului 2019 de Institutul Pantone, coraiul poate fi purtat sub orice formă. „Cel mai șic mod este prin aplicarea neuniformă a unui fard mat saturat pe pleoapa mobilă″, este de părere Adina Vlad, makeup artist Rimmel London. Un eyeliner grafic sau un blush mat, pe pomeți, estompat până la tâmple, chiar și pe arcadă, este o versiune îndrăzneață, în aerul anilor ’80. Nu ocoliți nici rujurile în nuanțe de corai sau chiar portocaliu, ca la Fyodor Golan.

Produse cu care puteți urma această tendință:

Ruj Dramatically Different, nuanță 18 Hot Tamale, Clinique, 112 Lei

Ulei pentru buze Love Oil Lips, nuanţa Apothecary Cherry, Kiehl’s, 89 Lei

Rouge Coco, nuanță Flash 62 Fire, 190 Lei

Gloss Lip Maximizer, Dior, 187 Lei

Efect de sticlă

Nu vreți să purtați prea mult machiaj, dar vreți să păstrați o notă modernă? Noul look de tip „no makeup makeup″ presupune o piele cu aspect ultrahidratat și luminos, supranumită glass skin (pielea ca de sticlă). „Pentru a-l obține, este foarte important să aveți, în primul rând, un ten curat și îngrijit″, spune makeup artistul Claudia Neacșu. „Începeți prin hidratarea tenului cu o cremă care are o texură ușoară, apoi, pentru un extra-boost de strălucire, aplicați una de strobing, cu pigmenți luminoși (eu prefer Strobe Cream de la M.A.C), numai pe câteva zone-cheie: vârful pomeților, deasupra sprâncenelor, pe nas și un strop pe bărbie″. Pentru a păstra un aspect cât mai transparent al pielii, secretul este să lucrați în straturi foarte subțiri, dezvăluie specialistul. Urmează aplicarea unui strop de fond de ten cu acoperire mică. Dacă veți aplica o cantitate prea mare, riscați să acoperiți toată luminozitatea obținută anterior cu ajutorul cremei de strobing. Încheiați prin tapotarea unui stick iluminator, cu textură glossy, precum Becca Skin Love Glow Glaze Stick. „Încălziți-l bine pe buricul degetelor și aplicați-l prin mișcări ușoare de tapotare pe zonele cele mai luminoase, exact ca în cazul cremei pentru strobing″, recomandă makeup artistul.

Produse cu care puteți urma această tendință:

Cremă Strobe Cream, M.A.C, 161 Lei

Skin Love Glow Glaze Stick, Becca, 143 Lei (Sephora)

Puncte-puncte

Cine îi are, să îi pună în valoare, iar cine nu, să îi creeze prin machiaj, căci pistruii au fost des întâlniți pe catwalk-uri. „Cea mai populară metodă de obținere este prin folosirea creionului de sprâncene, cu care puteți desena mici puncte pe ten, mai ales pe puntea nasului și pe obraji. Tapotați apoi ușor cu vârful degetelor, pentru un aspect cât mai natural″, recomandă Adina Vlad, makeup artist Rimmel London. Dacă vă doriți un look mai dramatic, continuă specialistul, folosiți o periuță de dinti, pulverizați un spray de fixare pe ea, apoi treceți-o printr-un fard brun-taupe. Ținând periuța paralel cu fața, treceți cu degetul mare prin ea ca si cum ați dori să o scuturați de apă. Mixtura existentă se va aplica neuniform în picături precum pistruii pe ten, pe care îi estompați ușor prin tapotare cu vârful degetelor. Asigurați-vă că unele puncte de pistrui sunt mai vizibile decât celelalte.

Produse cu care puteți urma această tendință:

Creion Brow this way, Rimmel London, 15 Lei

Goof Proof Brow Pencil, Benefit, 71 Lei (Sephora)

Zeițe de bronz

Bronzul fără soare este oricând o variantă de a oferi pielii un aer relaxat și proaspăt sau chiar raw (ca în machiajul lui Gigi Hadid de la Alberta Ferretti). Puteți obține efectul fie cu produse cremoase, fie cu unele tip pudră. „Indiferent de alegere, bronzerul trebuie să aibă un subton cald și un finish satinat (nici prea mat, nici prea glowy) pentru a reflecta subtil lumina pe ten, exact ca atunci când sunteți proaspăt bronzate”, spune makeup artistul Claudia Neacșu. „Eu încep prin aplicarea unui fard de obraz cremos, într-o nuanță naturală, pe mărul pomeților, după care aplic produsul bronzant pe o suprafață mai mare – sub pomeți, pe tâmple, pe frunte și pe bărbie. Secretul pentru a obține acel look effortless este să aplicați o tușă de bronzer și pe puntea nasului, pentru un aspect natural și modern.″

Produse cu care puteți urma această tendință:

Bronzer Hoola, Benefit, 170 Lei (Sephora)

Paletă Khloe Kardashian x Malika Haqq, Becca, 228 Lei (Sephora)

Articol apărut în numărul de martie al revistei Harper’s BAZAAR România.

Citiți și: “Lecții de machiaj și coafură de la Milan Fashion Week”!

Foto: Imaxtree, Guliver/Getty Images, prin amabilitatea distribuitorilor, Colaj: Tudor Șmalenic

Facebook Comments

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here