Nunta 2.0: aplicațiile momentului pentru smartphone

Tehnologia vă ajută să țineți situația sub control.

0
55
Nunta 2.0 aplicațiile momentului

Invitații digitale. Cu o taxă ce se plătește o singură dată și asigură acces la template-uri create de nume mari din modă, precum Carolina Herrera, Appy Couple este o aplicație cu multiple funcții. Puteți crea singură cartoline tip save the date, invitații, sesiuni de photo sharing, și urmări în timp real confirmările de prezență de la invitați.

Stabilirea paletei cromatice. Palette Cam e utilă mai ales dacă plănuiți să nu vă limitați la o singură culoare. În aplicație aveți deja fotografii de inspirație pentru a crea o schemă de culori, însă puteți uploada și imagini proprii.

Așezarea invitaților la mese. Site-ul allseated.com vă permite să importați lista de oaspeți din Excel, apoi să atribuiți mesele pe baza planului de așezare în sală.

Streamingul live. Chiar și invitații care nu au putut fi prezenți la nuntă se pot bucura de momente din timpul ei cu ajutorul serviciului Ustream.

Liste de sarcini. Fără să fie propriu-zis o aplicație de nuntă, Evernote își poate dovedi utilitatea când aveți multe de făcut. Marele ei avantaj e că sarcinile pot fi share-uite cu partenerul sau familia.

Obiective de greutate. Dacă v-ați hotărât să dați jos câteva kilograme pentru ziua cea mare, calculați caloriile cu MyFitnessPal. Vă setați un obiectiv zilnic de calorii și înregistrați alimentele consumate, dar și exercițiile fizice efectuate. Recomandare: adăugați prieteni pentru a face întregul proces mai amuzant și mai competitiv.

Hashtag-ul evenimentului. În cazul în care nu aveți un unplugged wedding, din ecuația căreia lipsesc cu desăvâșire gadgeturile, ar fi bine să stabiliți un hashtag cu ajutorul căruia să strângeți ulterior toate imaginile surprinse de invitați. Există nenumărate variante, dar dacă nu vreți să dedicați prea mult timp acestui capitol, optați pentru generatoarele online de pe weddinghashtagwall.com, ewedding.com, shutterfly.com, weddingwire.com sau pastbook.com, care vor combina numele amândurora în hashtaguri ușor de reținut.

Articol apărut în numărul de mai al revistei Harper’s BAZAAR România.

Citiți și: “Momentul dulce: 3 inspirații pentru tortul de nuntă”!

Foto: iStock/Getty Images

Facebook Comments

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here