O iubire redutabila intr-o comedie ireverentioasa

0
Le Redoutable_5

Fata in fata: Stacy Martin si Louis Garrel, un cuplu celebru in Le Redoubtable, noul film al lui Michel Hazanavicius.

In Le Redoubtable, cei doi tineri actori ii interpreteaza pe scriitoarea Anne Wiazemsky si cineastul Jean-Luc Godard in anul 1968, in toiul unei relatii fertile pentru amandoi, desi de scurta durata. Mai tarziu, Wiazemsky o va rememora in Un an après. Hazanavicius pleaca de la aceasta carte, dar face o comedie cu citate la opera lui Godard si ireverentioasa cu maestrul pe care il invaluie intr-o ironie tandra.

Stacy Martin

Le Redoutable_5

Pe Anne Wiazemsky am cunoscut-o chiar inainte sa pasim pe covorul rosu pentru premiera mondiala. Am fost destul de buimacita sa o cunosc si n-am prea avut cuvintele la mine, asa ca mai mult de „multumesc” n-am fost in stare sa spun. Ea a raspuns: „Nu, eu iti multumesc!” De fapt, mai mult ne-am uitat una la alta. I-a placut filmul si a spus ca Michel a reusit sa transforme o tragedie intr-o comedie. Asa e, o data pentru ca sfarsitul unei relatii e dificil, apoi pentru ca si contextul socio-politic era foarte delicat. Dincolo de povestea de dragoste dintre cei doi, cred ca filmul saluta emanciparea oamenilor si faptul ca ei lupta pentru ceva.

Ce e interesant cand faci filme e ca poti plonja in diferite perioade de timp. Anul 1968 a contat mult in educatia mea – eu crescand la Paris, dar si in Japonia. Oamenii inca sunt legati de acea perioada. Imi place ideea ca tineretul e interesat de politica, de proteste si dezbateri, pentru ca tot ce se intampla in lume ajunge, de fapt, sa te afecteze.

Am facut multe lecturi de text impreuna cu Louis ca sa echilibram cele doua personaje, mai ales ca sunt persoane reale cu un imens impact asupra cinemaului si culturii franceze. Am muncit mult inainte de filmari, i-am pus lui Michel o gramada de intrebari, desi tot timpul ne-am intrebat pe urma daca mergem cu personajele in directia buna, cum se va dezvolta povestea lor de dragoste si cum se va destrama.
Cea mai mare placere mi-a facut sa incerc sa comunic cu publicul fara a folosi replici. Imi place tacerea, ea iti permite ca uneori sa poti cunoaste pe cineva fara sa fie nevoie de cuvinte, dar aici era vorba despre o persoana fascinanta care pur si simplu pune stapanire pe viata femeii iubite, pentru ca ea e indragostita si il admira, iar el e un mic Dumnezeu. Sa invat sa fiu prezenta fara prea mult dialog, sa fiu o tanara care nu-si pune mari probleme ca pe urma sa se emancipeze a fost provocator.

Costumele din anii ’60 nu se simteau ca niste costume, oricum moda se tot intoarce. Ne-am jucat mult cu culorile si cu texturile inauntrul imaginilor. Costumul nu era important atat pentru personaj cat pentru imaginea filmului in ansamblu, pentru ca Michel a fost extrem de meticulos, ca un pictor care isi alege culorile.

Cand am vazut prima data filmul, la Cannes, mi s-a parut foarte frumos si amuzant, dar am fost si putin surprinsa pentru ca-l mai vazusem fara sunet, si atunci mi-a facut alta impresie. Acum, cu toate elementele, l-am descoperit exact cum il descrisese Michel inainte de filmari: placut, comic, tandru, intens, exploatand mai multe genuri cinematografice.

Aleg filmele in care joc mai ales in functie de regizor si in al doilea rand dupa scenariu. Unii oameni spun ca regizorul vrea sa controleze tot si ca un actor n-are prea mult liber-arbitru. Cred ca e invers: descoperi libertatea in personajul pe care il joci si ajungi la aceasta libertate impreuna cu ceilalti actori.

Mi-ar placea sa spun ca experientea mea in modelling a fost un atu in actorie, dar nu sunt chiar acelasi lucru. Moda e o industrie fara sfarsit, adica mereu apare un nou model, o noua chestie, si viteza cu care se intampla lucrurile face imposibil sa poti invata ceva care sa te ajute in actorie. Nici n-ai posibilitatea sa iei vreo decizie. Eu nu mi-am permis sa spun: „Nu vreau sa port rochia asta!”

Nu stiu cum ar fi fost viata mea daca nu m-ar fi descoperit Lars von Trier [in Nymphomaniac]. Cred ca trecerea de la modelling la cinema, daca exista, tine foarte mult de ce iti doresti. Cand am terminat facultatea, am avut de ales intre a-mi continua studiile, a continua cu modellingul sau a face altceva. A fost decizia mea sa ma indrept spre actorie, pentru ca era singurul lucru pe care doream sa-l fac zi de zi, desi e o meserie grea.

Louis Garrel

Le Redoutable_5

Sunt un mare fan al lui Godard si al filmelor sale de pe cand aveam 15-16 ani. Mi se pare extrem de charismatic. Primul lui film pe care l-am vazut, Masculin/Feminin, a fost o mare descoperire. Am ajuns la cinemaul lui prin intermediul lui Jean-Pierre Léaud, al carui fan eram pe atunci. Pe urma i-am vazut toate filmele vechi si am continuat cu cele din anii ’80 si cu cele mai recente.

Initial, nu am vrut sa fac acest film cu Michel. M-am purtat ca un snob: „Cine se crede Hazanavicius sa faca un film despre Godard?” Dar scenariul m-a intrigat, pentru ca vorbea despre o perioada pe care nu o cunosteam, si mai era si bazat pe un roman scris de Anne Wiazemsky. I-am spus lui Michel: „Nu iti dau un raspuns clar, dar hai sa incercam sa vedem daca merge.”

Nu stiu ce ar spune Godard despre film, nici nu stiu daca va fi curios sa-l vada. Mai exista doua carti despre el si un film, dar nu cred ca si-a batut capul cu ele.

Daca il cunosti pe Godard, nu vei mai gasi ceva jenant in felul in care e infatisat in film si vei intelege exact la ce perioada se face referire, una foarte delicata, cand el se decide sa paraseasca vechiul sau mod de a face film pentru a incepe altceva, desi asta presupune reconstructie si criza. Daca intelegi asta, vei intelege atitudinea lui in acest film, care nu e un documentar, ci o comedie despre cat de dificil e sa-i urasti pe cei care te iubesc.

Cine il iubeste pe Godard va iubi si filmul, pentru ca va accepta regula acestui joc – unul vesel, nu sobru. Dar mai sunt si fanii hardcore, care vor fi nemultumiti inca dinainte de a-l vedea. Filmul e un citat, un apropo la spiritul lui Godard – o personalitate mereu provocatoare.

Documentandu-ma pentru rol, am citit cartea Annei, apoi am revazut interviuri cu Godard pe care le stiam deja, dar si interviuri din cea de-a doua perioada de creatie, perioada Dziga Vertov, cand Godard se investea politic, si am incercat pe urma sa vad filme de Dziga Vertov (Pravda, de exemplu), de care nimeni nu mai stie azi si care pe cat sunt de greu de gasit, pe atat sunt de greu de inteles, fiind legate de societatea de atunci.

„Filmul nu e un documentar, ci o comedie despre cat de dificil e sa-i urasti pe cei care te iubesc.” – Louis Garrel

Momentul cand, in 1968, Godard a reusit sa opreasca Festivalul de la Cannes a fost teribil, iar nebunia si mai mare e cand vezi ca pe ecran Michel alege sa trateze acest moment in cheie comica, ironica si tandra. Lui Milos Forman, care se bucura ca fugise din Cehoslovacia din cauza comunismului, nu i-a venit sa creada. Nu intelegea de ce era nevoie de atata energie pentru a scapa Cehoslovacia de comunism, cand la Paris tinerii arborau steagul rosu pe cladirea Universitatii. E posibil ca cercul sa se inchida cumva azi, cand oamenii protesteaza cam peste tot. Cred ca trebuie sa ne intrebam daca lucrurile sunt asa cum ar trebui sa fie.

Poti fi inspirat de Godard, dar daca il urmaresti prea mult te copleseste, intr-atat e de modern si de original. Poate e mai bine ca atunci cand regizezi, cum e si cazul meu, sa-i vezi si filmele mai putin implinite, ca sa fii in stare sa te lasi inspirat si sa construiesti ceva in afara geniului sau. Cand vad un film de-al lui, sunt super-incantat, pentru ca de fiecare data imi dau seama ca orice e posibil in cinema. Nu doar ca a inteles niste lucruri ca artist, dar si din punct de vedere critic a stiut sa lege punctele intre ele.
Scriu acum scenariul unei comedii existentiale, dar nu pot spune multe, pentru ca nu stiu in ce directie ma voi duce. Da, e foarte French. Totul e French: triunghiul amoros, cartofii prajiti, comedia existentiala. [Rade.]

Momentul meu preferat din cinema e finalul lui Pierrot le fou, cand Jean-Paul Belmondo se omoara cu colierul din dinamita. Mi se pare o contradictie perfecta si un adevarat moment Godard.

Le Redoutable (distribuit de Independenta Film) a intrat in cinematografele din Romania pe 15 decembrie.

Articol aparut in numarul de octombrie al revistei Harper’s BAZAAR Romania.

Cititi si interviul cu actrita Iulia Colan!

Foto: Festival-Cannes.com

Facebook Comments

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here