O viata „lykke”: secretele celor mai fericiti oameni din lume

0

Ce au oamenii fericiti in comun? Meik Wiking a cautat timp de cativa ani un raspuns cuprinzator. In 2012, a renuntat la un job stabil si bine platit, dar care nu-l pasiona, pentru a fonda un think tank numit Institutul de Cercetare a Fericirii, in Copenhaga. „Stiam ca Danemarca si celelalte tari scandinave sunt pe primele locuri in World Happiness Report si in alte studii similare. Oare de ce? Cineva ar trebui sa cerceteze asta, m-am gandit. Poate eu ar trebui sa cercetez asta”, mi-a povestit el la Bucuresti (Romania, apropo, e pe locul 57 din 155 in cel mai recent World Happiness Report).

Cu echipa sa interdisciplinara de la Institutul de Cercetare a Fericirii, Wiking si-a propus trei teluri: sa stabileasca o metodologie pentru a masura fericirea, sa afle de ce unii oameni sunt mai fericiti decat altii si sa identifice cum pot oamenii (si tarile) creste calitatea vietii.

Ca CEO al Institutului, a devenit un soi de ambasador global al fericirii. Calatoreste pe tot mapamondul si multe dintre experientele acumulate astfel au devenit povesti, exemple sau ponturi in Mica Enciclopedie Lykke: In cautarea celor mai fericiti oameni din lume, o carte aparuta deja in 25 de limbi.

 

„Un rezultat imbucurator al cercetarii fericirii este ca noi, oamenii, semanam foarte mult. Pe locuitorii Bucurestiului ii fac fericiti aceleasi lucruri ca pe locuitorii din Copenhaga sau New York. Imi place sa subliniez asta in vremurile actuale, cand se vorbeste atat de mult despre «noi» si «ei».” 

„Lykke” – al doilea cuvant danez pe care Wiking vrea sa-l stim, dupa „hygge” – inseamna „fericire”. Iar cand suntem intrebati de cata „lykke” avem parte in viata, a descoperit autorul, raspunsurile tuturor se explica prin sase factori: comuniune (sau simtul comunitatii), bani, sanatate, libertate, incredere si bunatate. 

In Mica Enciclopedie Lykke (Editura Litera) veti gasi o multime de povesti despre cum acesti sase piloni modeleaza fericirea in diferite parti ale lumii. Si veti ajunge, probabil, la concluzia ca fericirea nu este atat un sentiment sau un obiectiv, cat un exercitiu.

3 lectii despre fericire de la Meik Wiking

Daca banii si fericirea ar trebui sa-si descrie relatia pe Facebook, ar spune: „It’s complicated”

„Unul dintre motivele pentru care cautarea fericirii devine uneori un proces dificil este acela ca tindem sa cautam fericirea in locurile gresite”, mi-a spus Meik Wiking. „Credem ca bogatia/bunastarea financiara si fericirea merg mana in mana. Banii conteaza, intr-adevar. Dar numai pana la un punct. Odata depasit, veniturile nu mai influenteaza fericirea, ci alte lucruri conteaza mai mult.”

Cu alte cuvinte, banii au puterea de a transforma nefericirea in fericire, daca a avea bani inseamna a avea un acoperis deasupra capului si a raspunde altor nevoi de baza. Dar de la un prag incolo, oamenii care au mai multi bani nu sunt si mai fericiti. Similar, natiunile care devin mai bogate nu devin, in mod oligatoriu, si mai fericite.

„Apoi, in cercetarea fericirii exista un concept numit roata hedonica. Ca oameni, suntem setati sa ridicam stacheta in privinta a ceea ce ne dorim pentru a fi fericiti. De exemplu, dupa facultate, avem un prim salariu, de care suntem multumiti. Peste cativa ani ne dorim mai multi bani, iar salariul mai mare devine noul standard. Si tot asa. Ridicam stacheta in permanenta. Ne iluzionam crezand ca un anumit salariu sau o anumita realizare profesionala ne va face fericiti pentru tot restul vietii. E bine sa cunoastem acest mecanism, sa stim ca vom fi fericiti cand ne vom atinge telul, dar ca apoi ne vom stabili un alt tel. Cu alte cuvinte, ar trebui sa ne concentram mai mult pe drumul parcurs pentru atingerea acelui tel decat pe telul in sine.”

Social media tind sa afecteze perceptia asupra fericirii

„Majoritatea dintre noi comparam calitatea vietii noastre, asa cum o percepem, cu calitatea vietii altora, asa cum ne-o imaginam. Eu, unul, cred ca n-ar trebui sa ne incredem foarte mult in realitatea editata de pe social media. La Institutul de Cercetare a Fericirii am facut un studiu experimental, cu 1.095 de danezi, despre felul in care social media influenteaza perceptia asupra calitatii vietii.” Rezultatele au aratat ca 5 din 10 oameni invidiaza experintele #amazing pe care le vad postate pe Facebook si ca 1 din 3 simt invidie fata de cat de fericiti par altii.

E o iluzie sa credem ca putem fi fericiti in fiecare zi a vietii noastre

„Fericirea este, de fapt, un concept-umbrela, care poate insemna diferite lucruri. In vechime, Aristotel spunea ca o viata fericita este cea traita in functie de raspunsul la intrebarea: Ce-mi doresc sa realizez? O alta perspectiva este cea epicuriana, care echivaleaza fericirea cu placerea si satisfactia imediata. In esenta, ne trezim dimineata si ne aflam in fata acestor doua posibiltati: de a cauta placerea imediata sau de a urmari un scop pe termen lung. Orice am face, e important sa acceptam ca viata oricui contine momente bune si fericite, dar si inimi frante, esec si dezamagiri.”

Cititi si: „De la hygge la lagom: ce inseamna noul concept scandinav”!

Foto: prin amabilitatea distribuitorilor

Facebook Comments

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here