Ones to Watch @ Diploma 2018: Smaranda Buc

0

Faceți cunoștință cu câțiva tineri designeri ale căror colecții ne-au atras atenția la cea mai recentă ediție Diploma 2018. Suntem gata să pariem că veți mai auzi de ei.

Smaranda Buc

Investigarea domeniului psihologiei criminalilor psihopați este unul din punctele de plecare ale proiectului PSYCHO KITSCH realizat de Smaranda Buc. Un alt reper cultural important e universul artistic al regizorului Nicolas Winding Refn. Filme cult ca „Drive” și „The Neon Demon” joacă un rol important în proiect. Latura întunecată a imersiunii în psihologia criminalilor își are contrapunctul în elementele kitsch. Lumea dură a criminalilor în serie, imagini de la locul crimei, detalii șocante, se află într-o discrepanță față imaginile colorate în nuanțele bomboanelor fondante, cu străluciri de paiete și cristale. Violența specifică temelor alese își găsește o metaforă vizuală în cămașa de forță, a cărei morfologie vestimentară a stat la baza colecției. S-au preluat piese vestimentare reprezentative pentru concept, au fost mixate cu elemente kitsch și camp, cum ar fi: mânecile bufante, materialele paietate, imprimeurile cu simboluri chinezești.

Ce te-a atras înspre zona de design vestimentar?

De mică eram atrasă de modă. Pe vremea când mă jucam cu păpușile Barbie, bunica mea, fiind croitoreasă, îmi făcea rochii pentru păpuși după modelele descrise de mine. Și hainele pe care le purtam atât eu, cât și sora mea, erau făcute în mare parte de bunica mea. Ne simțeam speciale pentru că nimeni nu avea rochii ca și ale noastre. Urmărind procesul de realizare a hainelor, așa a început pasiunea mea pentru designul vestimentar.

Cum ți-a venit ideea pentru realizarea colecției prezentate în cadrul Diploma 2018? Ce provocări ai avut de înfruntat în realizarea ei?

PSYCHO KITSCH a fost un concept pe care mi-l doream de mult timp să îl integrez într-o colecție. Însă nu m-am simțit pregătită până când n-a venit momentul să dau admiterea la master. Mereu am fost atrasă de studiul asupra psihologiei criminalilor și psihopaților. Urmăream filme, documentare și seriale TV pe acest subiect. Iar cea mai mare provocare a fost integrarea unui concept atât de macabru într-o colecție de haine, însă și reintepretarea într-o manieră nouă a acestui subiect.

Care sunt elementele care ți-ar placea în timp să-ți devină o semnătură?

Mi-ar plăcea ca semnătura mea să devină piesele minimaliste, decorate cu pliseuri. Involuntar ajung să introduc pliseuri în colecțiile pe care le realizez.

Spune-mi câteva nume din lumea modei care te inspiră?

Alessandro Michele este preferatul meu. Nu pot să nu mă îndrăgostesc de colecțiile sale pentru brandul Gucci. Felul în care sunt mixate texturile, sclipirea materialelor, amprenta originală pusă pe croi și detalii, bonus colecția impresionantă de bijuterii ce întregește tabloul.

Un alt designer care reprezintă o sursă de inspirație pentru mine este Karl Lagerfeld. Îmi place felul în care acesta a reinventat tradiționalul în ceea ce privește casa de modă Chanel. De la stilul său personal până la creațiile sale, totul este fascinant la Lagerfeld. O eleganță aparte și o finețe în detalii, acestea sunt caracteristicile principale ale sale.

Ce urmează după această colecție?

Cu siguranță o nouă colecție. Desigur pe viitor mi-ar plăcea să am un atelier și un magazin online, însă încă este mult de lucru și un drum lung de parcurs. Am numeroase idei în minte însă trebuie dezvoltate și detaliate pentru a vedea care sunt pașii următori.

Una dintre ținutele create de Smaranda Buc în cadrul colecției „Psycho Kitsch” poate fi văzută la DIPLOMA 2018, un proiect inițiat de The Institute și inspirat de UniCredit Bank. Festivalul are loc în perioada 5-14 octombrie, la Casa Dacia (Bulevardul Dacia nr. 12), fostul sediu al Muzeului Literaturii Române, și prezintă lucrările celor mai proaspeți artiști, absolvenți de facultăți creativ-vocaționale din promoția 2018.

Citiți și: “(P) Începe ediția a cincea a festivalului DIPLOMA”!

Foto: PR

Facebook Comments

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here