Ones to Watch @ Diploma 2018: Ștefan Toma

0

Faceți cunoștință cu câțiva tineri designeri ale căror colecții ne-au atras atenția la cea mai recentă ediție Diploma 2018. Suntem gata să pariem că veți mai auzi de ei.

Ștefan Toma

Colecția „Zaz Zuh Zas”, realizată de Ștefan Toma, este inspirată în mare parte din două subculturi numite Zazou și Zoot care au influențat moda în perioada celui de Al Doilea Război Mondial prin lungimile exagerate a pieselor vestimentare, dar și prin cantitatea excesivă de stofă utilizată pentru realizarea produselor finale.

Ce te-a atras înspre zona de design vestimentar?

Cu siguranță există o mulțime de motive care m-au atras spre această zonă, dar cele mai importante au fost diversitatea care există în acest domeniu și tot procesul creativ care stă la baza realizării unei colecții. Interesul pentru modă s-a accentuat și mai mult spre sfârșitul liceului când am avut șansa să îmi petrec timpul într-un atelier de creație, unde am descoperit cât de grea, dar și cât de frumoasă este această meserie și câtă responsabilitate implică.

Cum ți-a venit ideea pentru realizarea colecției prezentate în cadrul Diploma 2018? Ce provocări ai avut de înfruntat în realizarea ei?

Pot spune că mereu am fost interesat să descopăr și să ma informez despre diferitele culturi sau triburi care există, iar colecția intitulată „Zaz Zuh Zas” este inspirată din două subculturi numite Zazou și Zoot care au influențat moda în perioada celui de Al Doilea Război Mondial prin lungimile exagerate a pieselor vestimentare, dar și prin cantitatea excesivă de stofă utilizată. Am ales să păstrez aceste detalii și să le interpretez într-o manieră personală, urmărind să ofer o lejeritate cât mai mare purtătorului. Cât despre provocări, una dintre cele mai mari si mai dificile a reprezentat-o găsirea și asocierea unor anumite tipuri de materiale.

Care este piesa care ți-ar placea în timp să-ți devină o semnătură?

Cămașa deconstruită, realizată din diferite bucăți de material, care variază ca dimensiuni și formă. Consider că este o piesă vestimentară care poate atrage cu ușurință atenția și, în același timp, este un articol care îți oferă șansa de a-l interpreta în cât mai multe și diferite moduri.

Dă-mi te rog câteva nume din lumea modei care te inspiră?

Colecțiile lui Thom Browne au reușit aproape de fiecare dată să-mi atragă atenția și admirația prin spectacolul pe care îl oferă, dar și prin asocierea de materiale. „Sunnei” este un brand care mă inspiră de fiecare dată prin colecțiile pe care le lansează, dar și prin cromatica pe care o utilizează. Alte două personalități care mă influențează sunt: T-Michael și Dany Dos Santos.

Una dintre ținutele create de Ștefan Toma în cadrul colecției „Zaz Zuh Zas” poate fi văzută la DIPLOMA 2018, un proiect inițiat de The Institute și inspirat de UniCredit Bank. Festivalul are loc în perioada 5-14 octombrie, la Casa Dacia (Bulevardul Dacia nr. 12), fostul sediu al Muzeului Literaturii Române, și prezintă lucrările celor mai proaspeți artiști, absolvenți de facultăți creativ-vocaționale din promoția 2018.

Citiți și: “(P) Începe ediția a cincea a festivalului DIPLOMA!

Foto: PR

Facebook Comments

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here