Orașul-scenă

0
39

Festivalul Internațional de Teatru de la Sibiu (14-23 iunie), ce va avea loc în 75 de spații de joc, e ocazia de a vedea aceste producții din diverse colțuri ale lumii.

Relic (O nebunie de spectacol) este creația lui Euripides Laskaridis, regizor, coregraf, scenograf și dansator. În acest solo născut din miezul fierbinte al crizei din Grecia, fațete ascunse ale cabaretului, elemente de vodevil și de comedie slapstick transformă obiecte banale într-unele magice. Artistul grec se supune pe sine și pe alții unui proces de transformare și de ridiculizare, ce oscilează între emoție stranie și bizarerie completă.

 

Multipremiatul spectacol Peer Gynt, după Henrik Ibsen, a fost montat la Teatrul Dramatic Regal al Suediei de Michael Thalheimer, unul dintre cei mai renumiți regizori europeni. El adaptează „Faustul nordic” – cu a sa combinație unică de satiră, suprarealism și saga – pentru publicul de astăzi. Datorită unor soluții scenografice inteligente, actorii nu intră sau ies de pe scenă, ci sunt mereu acolo, în mintea noastră și în cea a personajului titular.

Batsheva Dance Company din Israel, o prezență recurentă în festival, vine cu un nou spectacol de Ohad Naharin. Coregraful a construit Venezuela în două sesiuni de lucru juxtapuse, de câte 40 de minute. În prima, cânturile gregoriene și costumele negre ale dansatorilor imprimă un ton solemn, în timp ce în a doua, elemente de tango întrerup această dinamică, fiind urmate de o varietate de stiluri, inclusiv un număr pe muzică rap.

Articol apărut în numărul de iunie ale revistei Harper’s BAZAAR România.

Citiți și: “Cortina se ridică: 3 piese de teatru de văzut în perioadă imediat următoare”!

Foto: PR

Facebook Comments

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here