(P) Ce trebuie să știm despre recuperarea post AVC

0
141
recuperarea post AVC

Accidentul vascular cerebral reprezintă afectarea țesutului cerebral prin apariția unei leziuni la nivelul creierului, provocate de blocarea sau spargerea unui vas de sânge. În cazul AVC-urilor, rata mortalității se găsește la egalitate cu cea a deceselor determinate de bolile de inimă, astfel că se poate vorbi de o afecțiune foarte periculoasă, care trebuie tratată cu mută seriozitate.

Multe dintre persoanele care suferă un AVC înving lupta cu moartea. O astfel de confruntare lasă însă urme adânci asupra fizicului și psihicului, fiind nevoie de răbdare, grijă și ajutor specializat pentru tratarea corectă a semnelor lăsate.

Tipuri de accident vascular cerebral: AVC ischemic și AVC hemoragic

Accidentul vascular cerebral ischemic, cunoscut și sub numele de infarct cerebral, apare atunci când un vas de sânge este astupat (se formează un cheag de sânge) sau când se produce o îngroșare a peretelui intern al vaselor de sânge (ateroscleroză). Debutul său este brusc și, dacă nu se iau cât mai repede măsuri, poate conduce la deces.

Accidentul vascular cerebral hemoragic este declanșat de un puseu de tensiune arterială care forțează un vas de sânge, fisurându-l. Acesta este precedat deseori de dureri intense de cap și poate fi cauza unor malformații vasculare deja existente, a unor tulburări de coagulare sau a unui tratament medicamentos.

Viața după un AVC poate fi normală

O persoană care a trecut printr-un accident vascular cerebral se confruntă cu invalidități de grade diferite de severitate, cum ar fi:

  • Paralizii sau pareze;
  • Dificultăți de limbaj;
  • Tulburări de vedere;
  • Tulburări de orientare în spațiu;
  • Probleme de echilibru și de deplasare;
  • Tulburări cognitive.

Astfel, imediat după nefericitul moment, este indicat să se înceapă un program de recuperare medicală. Obiectivele principale ale acestuia sunt redobândirea capacităților motrice și cognitive, recuperarea limbajului vorbit sau scris, recâștigarea independenței și reinserția socială.

Recuperarea după AVC – complexă și anevoioasă

Cu cât programul de recuperare medicală post AVC este început mai repede, cu atât șansele de reușită sunt mai mari. Este recomandat ca acesta să fie instituit încă din primele 24-48 de ore de la debutul AVC-ului, atunci când starea generală a bolnavului permite acest lucru. Chiar și așa, este recomandat ca atât pacientul, cât și familia acestuia să se aștepte la o luptă grea, care va dura o perioadă mai mare de timp.

Răbdarea și perseverența sunt extrem de utile. În revenirea după un AVC un rol important îl are și suportul psihologic, de aceea este important ca în planul de tratament să fie inclus și acesta. De asemenea, familia pacientului trebuie să manifeste răbdare și înțelegere, suferindul putând avea stări accentuate de tristețe sau chiar de depresie.

Proceduri utilizate în recuperarea AVC

În recăpătarea aptitudinilor pierdute și dezvoltarea unor metode de compensare a leziunilor cerebrale ireversibile sunt utilizate proceduri precum:

  • Recuperare robotizată – se efectuează cu aparatură ultramodernă și urmărește redobândirea abilităților de mișcare;
  • Kinetoterapie – înseamnă terapie prin mișcare și este utilă în recuperarea somato-funcțională;
  • Hidrokinetoterapie – este gimnastica medicală efectuată în apă și ajută în tratarea problemelor apărute la nivelul aparatului locomotor;
  • Fizioterapie – are efecte antialgice, antiinflamatorii și decontracturante, fiind indicată pentru menținerea mobilității și îmbunătățirea tonusului muscular;
  • Electroterapie – constă în utilizarea curentului electric pentru stimularea țesuturilor în scopul recuperării unor funcții pierdute ale organismului;
  • Terapie ocupațională – presupune implicarea pacientului în diverse activități plăcute, care au scopul de a îmbogăți deprinderile cognitive, fizice și motorii;
  • Logopedie – este o disciplină care se ocupă de terapia tulburărilor de vorbire și limbaj;
  • Psihoterapie – este o modalitate de tratare a tulburărilor psihice și emoționale, având scopul de a ajuta bolnavul să își recapete încrederea în propriile puteri și de a-l ajuta să facă față mai bine situației.

Polaris Medical – recuperare după AVC personalizată

În alcătuirea unui plan de reabilitare după AVC trebuie să se țină cont de nevoile individuale ale pacientului. Polaris Medical, cel mai mare spital privat de recuperare post AVC din România, oferă servicii de recuperare medicală de calitate înaltă, luând în calcul atât aspectele fizice, cât și pe cele de natură psihiatrică și psihologică impuse de lupta dusă de pacient cu boala sa.

La Polaris Medical, pacienții care au suferit un AVC beneficiază de recuperare robotizată. Aceasta este realizată cu ajutorul aparaturii ultramoderne, mai exact a dispozitivelor medicale Lokomat PRO, Armeo Spring și Andago. De asemenea, personalul medical este cald și prietenos, asigurând un mediu plăcut, în care recuperarea medicală are loc mai rapid și mai ușor.

 

Facebook Comments

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here