Pe urmele faraonilor

0

Sunt mulți ani de când am fost în Egipt și am fost puțin nostalgică atunci când am vorbit cu Gabi despre asta: eu, cu amintirile mele, ea, cu ale ei. Doar că Gabi a fost în Egipt luna trecută, în plină pandemie. Am aflat pentru că i-am văzut fotografiile pe Instagram. Mi-au plăcut și am întrebat-o dacă ar fi de acord să le publicăm în BAZAAR. A zis da, altfel toată introducerea asta n-ar mai fi avut niciun rost. Am întrebat-o și cum ar descrie vacanța ei în Egipt, în câteva cuvinte. Mi-a spus că e complicată, un fel de love and hate. Și eu simt la fel.

Desigur, depinde ce așteptări ai. Sharm-el-Sheikh și Hurghada sunt pline ochi de resorturi all-inclusiv înșirate pe malul mării. Fiecare resort are plajă privată, mâncare europeană și – în funcție de cât e de luxos și de ce buget aloci – mai multe restaurante. Lucru important, de altfel, pentru că e plictisitor să mănânci în același loc șapte zile. Ideea e că, dacă visezi la o vacanță relaxantă, pe malul mării, Egipt e o alegere perfectă. Iar dacă vrei mai mult decât stat la plajă și citit la umbra unui palmier, se poate și asta. Doar că nu e neapărat foarte simplu.

Egiptul nu e genul de țară în care să te aventurezi de una singură, să-ți închiriezi o mașină și să pleci. Nu. Cel mai sigur mod e să alegi excursiile organizate, cu ghid și cu transport inclus. Autocarele cu turiști sunt însoțite de poliție și vei vedea, de altfel, polițiști înarmați până-n dinți la fiecare ieșire și intrare din localitate. Echipajele opresc toate mașinile și autocarele, cer acte, există liste cu toți turiștii. De altfel, poliția n-are nicio treabă cu tine, nu te va deranja – șoferii și ghidul se vor ocupa de tot.

Acestea fiind zise, din Hurghada faci patru, cinci ore până la Luxor, în Valea Regilor, pe malul de vest al Nilului. E o priveliște spectaculoasă și, dacă mă întrebi pe mine, chiar merită să mergi. Dacă ai parte de un ghid prietenos, o să-ți explice și o parte dintre simbolurile săpate pe pereții mormintelor. Nici măcar nu știu să descriu în cuvinte, însă locul acela nu seamănă cu nimic altceva.

Dar Hurghada?

Ei bine, ani în urmă, când am fost eu acolo, trebuia să iei autobuzul resortului care te lăsa la marginea orașului. Zis și făcut. Iar de acolo am luat un taxi ca să ajung în piața lor tradițională – souk. Numai mersul cu taxiul era o aventură. Șoferii nu înțeleg mai nimic în engleză (sau nu vor), nu pun aparatul sau, dacă îl pun, îți vor cere contravaloarea în dolari. Și au un stil de condus care te face să te întrebi cum de au scăpat vii până acum. De altfel, am avut aceeași senzație și pe trecerea de pietoni, indiferent de culoarea semaforului: scapă cine poate.

Dacă ai mai fost în vreun souk sau într-un bazar, știi despre ce e vorba. Multe culori, multe arome. Pe mine mă fascinează piețele și m-aș fi plimbat mult și bine, m-aș fi oprit la fiecare tarabă, aș fi cerut explicații. Însă, pentru vânători, ești o pradă. Odată ce ai intrat acolo, ești pe teritoriul lor. Vor negocia, vor specula orice privire, îți vor oferi un preț mai mic decât cel inițial (dar, cu siguranță, de patru, cinci, zece ori mai mare decât cel real), îți vor pune o pălărie pe cap – doar să probezi, lady, just try, look, mirror –, ca apoi să-ți spună că trebuie să cumperi, you must, lady, pentru că ai probat-o. Pe scurt, vânzătorii se vor ține scai de tine. Altfel, souk-urile sunt fascinante. Tare mi-ar mai plăcea să am o putere magică, să devin invizibilă și să mă plimb pe acolo în voie și să miros frunzele de ceai.

Revenind la excursii, poți să mergi cu barca la Paradise Island și la Orange Bay. E foarte frumos, pentru că ajungi în locuri cu apă turcoaz, lină și clară, cu nisip fin și aproape alb, ca în fotografiile care ne fac să visăm cu ochii deschiși. Iar dacă îți place snorkeling-ul, cu atât mai bine: ghizii știu exact locurile în care să oprească. În adâncuri, vei descoperi un paradis colorat și exotic despre care o să tot povestești. Există, desigur, și varianta safariului în deșert, cu soarele care apune în spatele colinelor și cina la o căsuță tradițională. Care nu e atât de tradițională pe cât ți se vinde; când ajungi la fața locului, îți dai seama că e un spațiu special amenajat pentru turiști. Eu am sentimente amestecate despre acest safari în deșert; cred că merită mers doar dacă n-ai făcut asta niciodată.

Furnicarul

Am întrebat-o pe Gabi despre Cairo și despre piramide. Ultimele, impresionante – și aici trebuie să recunosc că am fost puțin invidioasă. În toate locurile pe care le-am văzut eu în Egipt erau mii și mii de oameni, abia ne strecuram să putem ajunge unde ne doream. Acum, însă, sunt turiști puțini și ai această ocazie de a avea piramidele doar pentru tine.

Însă nu și orașul. După ce au plecat din Hurghada la ora 3 dimineața – cum am descris mai sus; nu ai de ales altă oră, excursie organizată, autocar, ghid, poliție –, au mers spre Cairo și, la un moment dat, erau pe un pod. S-au uitat în jos și au văzut sute – sau poate mii – de oameni, mergând liniștiți printre mașini și tarabe. O forfotă de nedescris. Da, acum, în pandemie.

Cairo e un oraș extrem de aglomerat, cu peste 20 de milioane de locuitori. Care nu poartă mască. O realitate care îi sperie pe cei care vor să se protejeze de virusul care ne-a dat viața peste cap. Partea bună e că în muzee și la obiective turistice nu intră nimeni fără mască. Așa că, în principiu, în locurile în care vrei tu, ca turist, să te plimbi, oamenii respectă regulile. Iar dacă se întâmplă să fii unul dintre cei care visează să ia Cairo la pas, poate e bine să mai aștepți puțin.

Egiptul în timpul pandemiei

În resorturi, cei mai mulți oameni respectă regulile și, mai mult, nu sunt nici foarte aglomerate, ca în anii de dinainte de virus. Însă, dacă nu stai în resort, lucrurile sunt ceva mai complicate. Nu știu exact ce părere au localnicii despre coronavirus, dar nici cei din Hurghada nu poartă mască. Plajele publice (nu cele private, ale hotelurilor) sunt închise și, paradoxal, nu poți mânca la terasă. Ci doar în interiorul restaurantelor – și aici mă refer la cele din oraș, nu la cele din cadrul hotelurilor. Iar restaurantele din oraș sunt așa și-așa, adică nu sclipesc de igie-nă și, uneori, te gândești mai degrabă ce ar fi mai sigur să mănânci decât ce ți-ar plăcea. Deci trebuie să ai mai multă grijă decât de obicei.

De ce love and hate

Egipt nu înseamnă doar resorturi, plajă, Luxor și piramide. Mie mi-a plăcut pentru că mă fascinează să descopăr locuri total diferite de cele în care am trăit. Însă, în excursiile organizate vezi și ce e în jur. Mulți oameni care trăiesc într-o sărăcie lucie, case neterminate, fără acoperiș – pe de o parte din lipsa banilor, pe de alta, din cauza taxelor. E drept și că plouă o dată la câțiva ani.

Și apoi mai sunt construcțiile: șantiere la tot pasul. Praful necruțător. Senzația că vrei să speli tot, igiena îndoielnică despre care vorbeam mai sus. Însă Egiptul, pe lângă norocul de a fi lângă mare, are acest șarm și acest parfum special de care, din când în când, mi se face dor. Azi, de exemplu.

Gabriela Ghircoiaș, autoarea fotografiilor cu care am ilustrat acest material, este traducător. Călătorește cât de des poate și, întotdeauna, cu camera foto. E pasionată de street photography și de documentarea călătoriilor sale. O găsești pe behance.net/GabrielaGhircoias și pe Instagram, @dofdotcom.

 

Fotografii de Gabriela Ghircoiaș
Text: Mara Coman

Facebook Comments

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here