Prietenii geniale: Anca Dumitrescu și Elena Marcu, cofondatoarele editurii Black Button Books

0
669
Anca (stânga) și Elena publică de trei ani cărțile de care simt că e nevoie în România.

Despre cum crește o prietenie printre cuvinte și epuizare, de la cofondatoarele editurii Black Button Books.

Cu siguranță nu o discuție despre o carte le-a unit, cred Anca și Elena. Mai degrabă felul de a interacționa, umorul și ironia le-au făcut să vrea să petreacă mai mult timp împreună, pe vremea când Anca lucra la Vellant, iar Elena, la casa de discuri care împărțea cu editura o mansardă despărțită printr-o ușă. Acolo s-au cunoscut, într-o casă cu nuc în curte, din apropiere de Piața Gemeni. Meselor de prânz luate împreună la birou li s-au adăugat beri la terasele din centrul Bucureștiului. Au ajuns să se placă și mai mult după ce au devenit responsabile de niște târguri pe care angajatorii lor le organizau împreună cu librăria Cărturești prin diferite companii. „Era un heirup în care glumele au fost singura chestie care ne-a salvat”, spune Anca, „pentru că niciuna dintre noi nu era pregătită să facă această muncă, nu era nimic plăcut în ea”.

Vindeau ceramică, agende, Fifty Shades of Grey și cărți de self-help, la mare căutare pe vremea aceea și, în orele lungi petrecute împreună, se întrebau de ce se cumpără anumite cărți, și nu altele evident mai bune. Aveau dileme și nevoi similare în ce privea piața de carte din România. Le plăcuseră cam aceleași lucruri din ce se publicase la Vellant: „Monștri plini de speranță”, „Trebuie să vorbim despre Kevin” sau „Manualul canibalului”. Treptat, și-au dat seama că împărțeau și un vis comun: acela că și-ar putea face propria lor editură, un loc unde să aducă pe masă subiecte incomode precum sexism, rasă sau imigrație, și unde proeminența numelui de pe copertă să nu afecteze în vreun fel decizia de a publica sau nu o carte.

Au prins curaj în toamna lui 2015, imediat după câteva conversații pe care le-au avut cu invitații străini de la conferința The Power of Storytelling. Una dintre ele a fost cu scriitorul și criticul literar John Freeman, care le-a devenit prieten și unul dintre primii autori publicați. Ana Bulgăr, o prietenă mai veche a Elenei, li s-a alăturat completând suma de care aveau nevoie ca să pornească, și astfel mica editură românească cu acționariat exclusiv feminin s-a lansat în octombrie 2016, cu șapte titluri, printre care Feminist(ă), feminiști de Chimamanda Ngozi Adichie, Iubire și obstacole de Aleksandar Hemon și Uite-așa o pierzi de Junot Diaz.

Black Button Books e o poveste care nu ar fi putut exista și supraviețui fără prietenie și încredere. „Eu știu clar că Elena nu o să mă lase baltă”, spune Anca. „Elena întotdeauna o să aibă grijă de chestia asta pe care o facem împreună. Nu știu altă persoană din viața mea cu care să fi fost vreodată în vreo relație de prietenie și cu care să fi avut curajul să fac asta”.

Anca și Elena poartă haine Max Mara și pantofi din garderoba proprie. Makeup: Adina Vlad. Hairstyling: Alex Caraman/Beauty District

De când au trecut „de la statutul de angajat la cel de propriu sclav”, Anca, absolventă de Litere, și Elena, care a terminat Științe Politice, fac aproape totul împreună: aleg cărțile, redactează, cară cu brațele. Au și microspecializări. Elena preferă să scrie 500 de statusuri și texte de promovare decât să facă muncile repetitive care pe Anca o relaxează, cum ar fi să completeze avize sau să introducă date în programul de gestiune. Nevoia le-a transformat și în traducătoare. Multe titluri ale editurii au în spate zile și nopți lungi cu miros de cafea, de fum de țigară și bunătăți gătite de Anca în bucătăria ei, unde traduc împreună – una cu textul în față, cealaltă scriind la laptop.

În trei ani de oboseală acumulată și de high permanent, au învățat lucruri simple, cum ar fi că măcar o zi pe săptămână trebuie să nu muncească dacă vor să nu-și piardă mințile. Au avut, pe rând, și momente când una dintre ele a clacat, într-o explozie de frustrare și nervi, sau când, cum spun ele, „pur și simplu nu te mai duce capul”. „Aici mi se pare că e marea importanță a prieteniei”, spune Anca. „Eu am avut o perioadă foarte lungă în care nu puteam citi nimic. Eram incapabilă. Elena citea, se ruga de mine, măcar câteva pagini. Eu ziceam: «Am încredere, ia-o». În momente din astea în care nu poți, cealaltă înțelege.” Atunci, își iau o pauză și se uită la unul dintre cele două filme din categoria „plăcere vinovată” care le binedispun negreșit – Frumoasa venețiană și Diavolul se îmbracă de la Prada – sau la serialul care le place la momentul respectiv, cum e acum City on a Hill. Tot cu filme și seriale se premiază și după o zi în care nu ridică ochii din pagini până la 7:00-8:00 seara.

Și apoi o iau de unde au rămas, continuând să publice cărți care zdrobesc ceva în tine, cum e Fiul lui Iisus, al lui Denis Johnson, cărți despre cum judecăm și suntem judecați, ca Foame. Memoriile corpului (meu), de Roxane Gay, cărți de o intimitate răvășitoare, cum e Camera lui Giovanni, de James Baldwin. Și ascultându-le cum se completează la un vin, într-o seară de vară, o cam crezi pe Elena când spune: „Nu cred că vom ajunge vreodată să publicăm cărți despre care să nu pot scrie cu toată onestitatea că îmi plac extraordinar de mult”.

Textul a apărut în numărul de septembrie Harper’s BAZAAR.

Facebook Comments

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here