Primele luni după ce am devenit mamă: Andreea Mitu, tenismenă

0
188

Andreea Mitu joacă tenis de la 7 ani. În cel mai înalt punct al carierei, s-a aflat pe locul 68 în clasamentul WTA. Anul acesta a câștigat Ladies Open Lugano alături de Sorana Cârstea. Iar pentru numărul de iunie al revistei Harper’s BAZAAR a povestit despre cum reușește să îmbine cariera de tenismenă cu cea de mamă.

Adam la prima sa ședință foto

Despre experiența nașterii

Am fost programată la cezariană și asta pentru că vorbisem cu Mandy Minella (n.r. o jucătoare de tenis din Luxemburg) care avea o sarcină cu 8 săptămâni mai avansată decât a mea. Inițial plănuisem amândouă să naștem natural, știam că după o operație poți avea nevoie și de 6 luni de recuperare, dar ulterior, Mandy mi-a povestit despre cât de complicată a fost experiența ei și m-am decis asupra cezarianei.

Săptămâna de dinaintea nașterii mi-am petrecut-o la pat. Aveam burta destul de mică, luasem doar 10 kilograme în cele 9 luni și asta nu că n-aș fi mâncat sau aș fi încercat să țin regim, ci așa a evoluat sarcina. Iar doctorul m-a rugat sa fac asta și am născut la fix 38 de săptămâni. Într-o joi mi s-a rupt apa, pe la 16, iar vineri îl nășteam pe Adam, natural, deși fusesem programată la cezariană. Natural 100%, fără anestezie, fără nimic, pentru că totul s-a întâmplat foarte repede. Și a fost foarte bine. După 3 săptămâni reveneam la sală, iar după 4 începeam să joc ușor-ușor tenis.

Îmi mai doresc un copil și tot natural plănuiesc să nasc. Între mine și fratele meu este o diferență de 5 ani. Și cred că e o diferență bună. Simt că aș mai fi putut să fac al doilea copil imediat după ce l-am născut pe Adam și am observat că multe femei fac așa. M-am simțit puțin pierdută că nu mai aveam burtă. 9 luni de zile m-am tot protejat, am avut grijă de mine, de burtică, ecografii, chestii. Dar în situația asta, a celui de-al doilea copil, îmi imaginez că mi-ar fi fost imposibil să mă reapuc.

Andreea Mitu și Adam la antrenament

Despre revenirea pe terenul de tenis

Când eram însărcinată, vizualizam deja revenirea pe terenul de tenis cu copilul – el strângând mingi, având propria rachetă, fugind pe zgură, bucurându-se. Acum, când chiar se întâmplă asta, mi se pare că visez.

Nu m-am gândit în vreun moment să mă retrag din tenis. Voiam să joc în continuare, dar îmi doream și un copil, așa că mi-am asumat că nu va fi foarte ușor. Îmi amintesc că am reînceput să merg la sală la trei săptămâni după naștere. Nu vă gândiți că alergam însă. Am început cu un joint rehab. Aveam încheieturile foarte moi în acea perioadă și, în plus, alăptam. Am alăptat timp de trei luni, mi-aș fi dorit s-o fac mai mult, dar mi-am pierdut laptele după ce am făcut varicelă; ulterior, a luat și Adam varicelă de la mine. O lună, din cauza bolii, am stat țintuită în casă. La cinci luni după naștere, jucam totuși în turneul de la Curtea de Argeș [în iunie 2018, când Andreea a câștigat proba de dublu și a ajuns în finală la simplu].

Acum mă simt din nou aproape ca înainte. Pot face două antrenamente de tenis pe zi și unul de pregătire fizică. Imediat după sarcină, făceam doar un antrenament și pregătirea, mă întorceam acasă și eram terminată. Dar n-am ajuns încă la cea mai bună formă. A trecut de abia un an și cinci luni. După cât timp revin mamele la lucru? După doi ani? Mai am.

Adam la petrecerea sa de un an

Despre pregătirea pentru revenire

N-am făcut extrem de multe schimbări pentru a reveni pe teren. Într-adevăr, nu mai am atât de mult timp pentru tenis, dar încerc ca orele de antrenament să fie cât mai intense și compacte. Mă străduiesc să mă concentrez cât mai bine, astfel ca în cele trei-patru ore disponibile să dau tot ce am. De fapt, o făceam și înainte, dar acum sunt mult mai conștientă de asta. Acum, spre deosebire de înainte, nu mai renunț ușor. Chiar dacă am senzația că nu mai pot, nu cedez. În plus, spre deosebire de perioada de dinainte de sarcină, în care am avut și două accidentări, mă duc cu drag la antrenamente. Înainte, parcă totul era ceva mai forțat.

Singurul minus adus de maternitate a fost faptul că mi-am pierdut clasamentul, care-i și cel mai greu de recuperat. La dublu puteam să-l protejez. La simplu, în schimb, eram pe locul 310 pentru că avusesem și două accidentări înainte de sarcină, iar de înghețat clasamentul poți doar dacă ești în top 300. După ce am aflat că sunt însărcinată, n-am mai putut psihic să joc. Mă gândeam doar cum să protejez sarcina. Și m-am oprit. Ar fi fost bine să mai joc două-trei turnee ca să ajung în top 300 și să-mi îngheț apoi clasamentul, dar mental eram blocată.

Andreea și Adam în Madrid

Despre îmbinarea celor două laturi ale vieții ei

Adam mă însoțește atât pe teren, cât și la sală, pe stadion. De pe 19 ianuarie și până în prezent, am stat mai puțin de două săptămâni acasă, iar Adam a sărit doar peste două turnee: cel de la Sankt Petersburg, unde erau minus 18 grade și avea nevoie de viză, și cel din Lugano [Ladies Open Lugano, câștigat la dublu de Andreea și Sorana Cârstea]. Anul trecut, nu am stat niciodată separați mai mult de două zile consecutive. Am momente în care-mi doresc să aibă programul unui copil normal, dar mă bucur totodată că e atât de flexibil. Îi place să călătorească, s-a obișnuit cu trenul, cu mașina, cu avionul, la hoteluri. Iar prezența lui în tribune nu mă distrage. Dimpotrivă. Mă bucur că m-a însoțit anul acesta la Roland Garros, primul lui turneu de Grand Slam, unde am jucat în proba de dublu alături de Yulia Putintseva.

Articol publicat parțial în numărul de iunie al revistei Harper’s BAZAAR România. 

Foto: arhiva personală

Facebook Comments

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here