Printul fericit

0
23

Toamna trecuta, un calator aparent obisnuit, imbracat in jeansi si cu un rucsac in spate, ateriza la Bucuresti. Dupa cinci ani de vizite periodice, venea sa se stabileasca definitiv aici. Motivul era, insa, departe de a fi unul obisnuit. Principele Nicolae, al treilea in ordinea succesiunii la Coroana Romaniei, urma sa-si asume atributiile delegate de Rege. Cine e tanarul de 28 de ani, educat in Anglia, pasionat de calatorii, aventura si masini, care se acomodeaza cu o noua viata, sub lumina reflectoarelor?

Principele Nicolae s-a nascut Nicholas Michael de Roumanie Medforth-Mills, fiul Principesei Elena si al lui
Robin Leslie Medforth-Mills, oficial ONU. In 2010, la implinirea varstei de 25 de ani, Regele Mihai, bunicul sau,
i-a conferit titlul de Principe al Romaniei si calificativul de Alteta Regala.

Fotografie de Oltin Dogaru 

Harper’s BAZAAR: Exista, cred, o curiozitate in Romania fata de cine sunteti.
Principele Nicolae: Fireste. Insa nu voi spune totul acum. Astept sa iasa cartea.
H.B.: Va exista o carte?
P
.N.: Lucrez la ea. Va fi o cale de a ma prezenta romanilor – ce am facut pana acum, ce ma intereseaza. In copilaria petrecuta in Elvetia, si apoi in Anglia, ma pasionau sporturile. Eram tot timpul pe afara, in padure, construiam tabere, ma murdaream si faceam pozne ca toti baietii. Cand am plecat la internat, la 14 ani, am inceput sa joc rugby si tot atunci am descoperit aventura si calatoriile. La 17 ani, din dorinta de a vedea ceva cu totul diferit de Europa, am ajuns in Kenya, unde am revenit in urmatorii doi ani. Cu cat mergeam mai des, cu atat iubeam Africa mai mult si cu atat ma maturizam. Inainte de universitate am avut cateva joburi, cele principale fiind de instructor de rafting, cat timp am locuit in Kenya, si de instructor in drumetii pentru copii, in Marea Britanie. Cu banii astfel castigati am putut calatori.
H.B.: Ati umblat mult si in Romania. In ce locuri v-ati intoarce fara ezitare?
P.N.: In primul rand, la Sinaia – cred ca am fost de 30 de ori numai din ianuarie pana acum.
H.B.: Va place si sa sofati pana la Sinaia?
P.N.: Imi place sa sofez oriunde. Daca ar exista o sosea pana la Luna, probabil as fi parcurs-o deja de cateva ori. Celalalt loc este in Bistrita. Am petrecut recent o saptamana in tabara Tasuleasa Social si sunt indragostit de zona.

Despre prima vizita in Romania, in 1992: „Imi dadeam seama ca este un moment emotionant si foarte puternic pentru cei prezenti. Mi-aduc aminte ca am fluturat eu insumi un steag si ca eram fascinat de multime. Mai tarziu in decursul serii, am dat de bucluc.”

H.B.: La fel ca Regele, aveti o pasiune pentru masini.
P.N.: Aveam 6-7 ani cand am inceput sa prind gustul sofatului. Stateam in bratele mamei la volan. Nu ajungeam la pedale, dar schimbam vitezele si invarteam volanul. Pana acum am condus 105 vehicule, de la masini de oras la automobile de cursa sau off-road. Am luat permisul de conducere in Kenya – o adevarata experienta.
H.B.: Ce s-a intamplat?
P.N.: Stiam sa conduc cand am ajuns acolo, dar am luat cateva ore de condus pentru a ma obisnui cu drumurile. Tin minte ca scoala de soferi pe care am facut-o in Nairobi se numea Rocky. Examenul pentru toti elevii scolii era in aceeasi zi, de la ora 6.00 dimineata. Ni s-a spus sa ne urcam intr-un camion si am plecat undeva in afara orasului, la circa 45 de minute distanta. Eram cateva sute de oameni si toti trebuia sa dam, pe rand, examenul teoretic, inaintea celui practic. Am asteptat 2-3 ore sa mi se strige numele. Cand am intrat in sala de examen, am vazut doar un birou urias, pe care se afla macheta unui oras, cu strazi, case, magazine si masini de jucarie. Nu-mi venea sa cred: avusesem si eu una identica in copilarie. A trebuit sa iau o masina de jucarie si sa o mut pe macheta, deplasandu-ma pe partea dreapta a drumului, intorcand-o in sensurile giratorii s.a.m.d. Aveam din nou cinci ani. Apoi, doamna care examina candidatii a inceput sa arate cu indicatorul inspre niste semne de circulatie de pe un afis aflat in spatele ei. Mi-a pus cinci intrebari, dar n-am apucat sa raspund la nici una pana la capat, pentru ca ma intrerupea: „Si cum e in Marea Britanie?” Dupa inca 2-3 ore de asteptare a venit randul examenului practic. Eram cate patru candidati in masina, alaturi de politist. Si pentru prima data in viata mea, mi-a fost putin frica intr-o masina. Primul candidat coboara de la volan fara sa traga frana de mana. Masina incepe sa se deplaseze cu spatele. Politistul trage frana. Al doilea candidat, o fata, se urca la volan. Lasa frana de mana, porneste motorul si incearca sa puna in viteza intai, fara a apasa ambreiajul. Nu intelege de ce nu intra in viteza. Masina o ia din nou la vale. Cu ea la volan ne-am deplasat jumatate de metru, dar asta pentru ca masina s-a miscat cu spatele. Eu eram al treilea la rand. Ma urc la volan, imi pun centura, ma asigur ca schimbatorul e in punctul mort, imi aranjez toate oglinzile si o iau din loc. Apuc sa trec in viteza a doua si, cand sa trec la a treia, il aud pe politist: „Mai usor, mai usor! Mergi prea repede.” Pe langa noi treceau pe jos oameni care ne depaseau. (Rade.)

Fotografie de Oltin Dogaru

H.B.:  Va propun sa ne deplasam si noi, dar in timp, pana in 1992, la revenirea Regelui in tara. Oamenii isi amintesc un baietel de sapte ani, pe care Majestatea Sa il prezinta multimii de la balconul Hotelului Continental. Va aduceti aminte acea zi?
P.N.: Imi aduc bine aminte ziua, desi nu stiu daca nu cumva memoria mea a fost improspatata de inregistrarile video pe care le-am vazut de cateva ori de atunci. Pentru mine, la sapte ani, totul era o mare aventura. Stiam, fireste, cine sunt bunicii mei. Dar Romania era doar o poveste in mintea mea. Impreuna cu parintii am ajuns cu cateva zile inaintea Regelui, venind din Elvetia cu o veche dubita VW. In ziua in care Regele s-a adresat de la balcon nu pot spune ca intelegeam semnificatia a tot ceea ce se intampla; mai tarziu am inteles importanta evenimentului. Din basme stiam ca Regele este intotdeauna ovationat de popor. Mi se parea firesc. Mi-aduc aminte marea de oameni prezenti. Nu mai vazusem niciodata atat de multi la un loc – in strada, urcati pe masini, in copaci, pe acoperisuri, fluturand steaguri cu gauri. Imi dadeam seama ca este un moment emotionant si foarte puternic pentru cei prezenti. Imi amintesc ca am fluturat eu insumi un steag si ca eram fascinat de multime. Mai tarziu in decursul serii, am dat de bucluc. Dupa cina – adica dupa un bol mare de cartofi prajiti, pentru ca la acea vreme refuzam sa mananc altceva –, m-am dus sa ma culc.  Aveam la dispozitie o camera care in ochii mei de copil era cat un conac. Nici acum nu stiu motivul pentru care am facut ce am facut. Mi-ar placea sa aflu ce a fost in capul meu. M-am urcat pe pervaz si am scos capul pe fereastra. Era inca multa lume, desi nu la fel de multa ca inainte. Am stat o vreme si am privit. Oamenii m-au observat, au inceput sa-si faca semne intre ei, indicand inspre mine. M-am intors in camera, unde aveam niste flori intr-o vaza imensa. Le-am luat, am revenit pe pervaz si am inceput sa le arunc, una cate una. Jos, o larma tot mai mare. Dupa vreo 15 minute, aud o bataie in usa. Nu raspund. Tatal meu vitreg da buzna in camera. Si atunci imi dau seama ca am incurcat-o. Imi mai amintesc o alta zi in care eram in masina, iar jandarmii n-au facut fata multimii. Din cauza imbulzelii s-a spart geamul din spate. Din nou, aveam sentimentul de aventura. Si tin minte – de fapt, toata familia isi aduce aminte – ca la aeroport, cand bunicii au plecat, am plans. Eram teribil de trist.
Toate acele zile mi le amintesc cu multa caldura. Si mi se pare straniu ca povestea mea in Romania a inceput atunci, dar in acelasi timp n-a inceput cu adevarat.

„Lumea ma intreaba mereu cum l-as descrie pe bunicul meu, iar raspunsul este neschimbat: «E o legenda.»”

H.B.: De fiecare data cand vorbiti despre Regele Mihai si despre Regina Ana se simte o admiratie aproape palpabila fata de ei. Pentru ce-i admirati cu deosebire?
P.N.: Tot ceea ce a trait bunicul meu, cel putin pana in 1948, este remarcabil. Ma gandesc adesea cum a fost pentru el ca la acea varsta, pe care eu am depasit-o deja, sa ia decizii care au schimbat cursul istoriei. Am cautat sa inteleg ratiunile deciziilor pe care le-a luat si posibilele consecinte daca nu le-ar fi luat. Cat despre bunica mea, desi s-a aflat in umbra Regelui, este o persoana foarte puternica. Daca vrea un lucru, il obtine. Dar are si o latura blanda, mai putin vizibila in spatiul public, insa pregnanta in atitudinea ei fata de oameni. A fost reazemul Regelui dupa plecarea din tara si a dat dovada de mult curaj.
H.B.: Ii cereti sfaturi Regelui?
P.N.: In ultimii trei ani am avut multe intrebari despre cum va fi viata mea in Romania si ce se asteapta de la mine. L-am intrebat cum vede lucrurile. Are intotdeauna o explicatie foarte simpla si pertinenta. Bunicul meu nu vorbeste mult, dar tot ceea ce mi-a spus are o incarcatura foarte mare. De fiecare data dupa ce i-am cerut sfatul, lucrurile mi s-au aratat mult mai limpezi.
H.B.: Ce parere a avut Principesa Elena despre decizia de a va muta in Romania?
P.N.: Cred ca a fost surprinsa. Mult timp nu mi-a placut ideea de viata publica. Ii spuneam mamei ca vreau sa am viata mea, privata. Ma bazam pe ceea ce imi spuneau altii ca se va intampla si pe ceea ce vedeam ca face presa britanica. Acesta a fost unul dintre motivele pentru care am venit tot mai des in Romania incepand cu 2007: sa vad cum ar fi viata mea aici. Si mi-am dat seama ca pot avea un cuvant de spus in privinta programului meu zilnic, ca pot sa dau curs in continuare intereselor si pasiunilor mele, in limite rezonabile.
H.B.: In 2011, cand s-a adresat Parlamentului, Regele Mihai a spus, printre altele, ca a venit momentul sa avem un comportament public rupt definitiv de naravurile trecutului, ca demagogia, disimularea, egoismul primitiv, agaţarea de putere şi bunul plac nu mai au ce cauta in institutiile romanesti. Ati constatat aceleasi probleme in Romania?
P.N.: In Romania se critica sau se vorbeste mult, dar nu se si actioneaza in consecinta adesea. Nu stiu daca asta deriva din problemele mentionate – este unul dintre lucrurile pe care imi propun sa le aflu. Dar cred ca e necesara o schimbare: indiferent daca cel care afirma ceva este seful statului sau o institutie, e nevoie ca acel ceva sa se si intample, in ciuda efortului implicat, a intereselor personale si a celor de grup. Cred ca acum se cauta solutii pentru urmatoarea saptamana sau pentru urmatoarea luna, dar nu si pentru urmatorii 10, 20 sau 30 de ani. E timpul sa ne gandim la generatia viitoare si la continuitate.

„Pentru mine, sa stau in Romania era piesa ce lipsea din puzzle. Am ocazia sa cresc odata cu tara care se schimba rapid, cu tineri ale caror voci se fac auzite tot mai puternic. E o poveste grozava si ma bucur sa fiu parte din ea.”

H.B.: Ce rol credeti ca ar trebui sa joace Familia Regala in Romania in urmatorii 10 sau 20 de ani?
P.N.: E greu de spus, pentru ca Romania se schimba rapid. Cu fiecare venire in tara am sesizat transformari uriase. E dificil de anticipat ce loc va avea in Europa sau in economia mondiala peste inca 15 ani. In prezent se discuta despre revizuirea Constitutiei si despre introducerea Casei Regale – acest lucru se poate intampla sau nu, iar consecintele vor fi diferite intr-un caz sau altul. Sa speram ca Familia Regala se va afla intr-o pozitie in care poate avea o contributie mai mare in beneficiul societatii. Si sa speram, de asemenea, ca vom avea o societate capabila sa aiba singura grija de ea.
H.B.: Casele Regale par sa treaca printr-o modernizare. Printul William e, poate, cel mai elocvent exemplu pentru noua monarhie populara. Cum priviti acest proces?
P.N.: E obligatoriu. La fel ca businessurile, Casele Regale trebuie sa se schimbe odata cu vremurile, pentru ca altminteri isi pierd utilitatea.
H.B.: Ce planuri aveti pentru urmatorul an?
P.N.: Sa progresez cu invatarea limbii romane si a realitatilor din Romania, asa cum am facut in ultimul an. Nu cred ca am invatat vreodata pana acum atat de multe lucruri, intr-un timp atat de scurt. Vreau sa calatoresc si mai mult in tara, atat in calitatea mea oficiala, cat si neoficial – am nevoie de ambele perspective. Potentialul si aspectele pozitive pe care le-am descoperit in unele orase sau zone mi se par incredibile. Locurile acestea asteapta doar ca cineva sa apese pe buton si sa le propulseze. Dupa al doilea an aici, sper sa stiu mai bine ce vreau sa fac: daca sa ma implic mai mult in problemele de mediu sau sa ma indrept inspre zona economica. Deocamdata, atentia mea se indreapta in special inspre ecologie.
H.B.: Intemeierea unei familii nu se afla in planurile pentru urmatorul an?
P.N.: Trebuie sa am mai intai o prietena, care sa-mi devina apoi sotie. Mi-ar placea foarte mult sa am o familie.
H.B.: Apareti pe Internet in topul celor mai ravniti burlaci.
P.N.: Am observat. (Rade.)
H.B.: Iar pe 1 aprilie ati facut o farsa pe contul personal de Facebook, unde ati postat o fotografie cu doua figuri neidentificabile si mesajul „Proaspat casatoriti”.
P.N.: Da.
H.B.: A fost ideea Altetei Voastre?
P.N.: Da, a fost pentru prima data cand am facut o gluma de 1 aprilie. Este si ziua mea de nastere atunci.
H.B.: A avut succes.
P.N.: Trebuie sa ma gandesc la o gluma buna pentru anul viitor.

Fotografie de Oltin Dogaru

H.B.: Ati spune ca viata Altetei Voastre in ultimul an a fost radical diferita de cea de pana acum?
H.B.: Absolut. Am dus o viata obisnuita pana in septembrie anul trecut. Am ajuns aici si contul meu de Facebook s-a blocat. Aveam contul de aproape un an, stransesem 96 Likes, iar dupa o saptamana la Bucuresti aveam 3.000 Likes si niste mii de comentarii.  Am venit cu un tricou si niste jeansi pe mine si un rucsac in spate. Nimeni nu stia cine sunt. Am luat un taxi de la aeroport. Am avut la dispozitie o zi sa-mi despachetez bagajul, sa ma acomodez putin cu noul meu birou, si gata, la treaba!
H.B.: Iar de atunci a fost un full-time job.
P.N.: Asa e. Pana acum n-am fost niciodata atat de multumit si de fericit in viata.

5 minute cu Principele Nicolae

CEA MAI FRUMOASA MASINA: Mi-ar placea sa am un 1967 Shelby Mustang GT500 si un Mini Cooper original.

PERSONALITATE ISTORICA DE REFERINTA: Carol I, pentru ca avea tot 27 de ani cand a venit in Romania, crescuse tot in strainatate, dar si pentru ceea ce a reusit sa faca. Ma raportez foarte mult si la bunicul meu.

SPORTURI PREFERATE: Acum nu prea mai am timp pentru sport – lucrez 7 zile din 7, de obicei. Din cand in cand alerg. La universitate jucam lacrosse, iar inainte am facut tot felul de sporturi extreme. In liceu am jucat rugbi, cricket, hochei si fotbal.

HAGI SAU BECKHAM? Dificil. Cred ca Hagi.

CEL MAI BUN SFAT PRIMIT VREODATA: Toata lumea mi-a dat acelasi sfat: “Da tot ce ai mai bun in tine!” 

Interviu aparut in editia Harper’s BAZAAR Romania septembrie-octombrie 2013

Facebook Comments

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here