Profil de designer: Donna Karan

0
5

Nu aveam de gand sa-i spun Donnei Karan despre durerea mea de cap. „Este foarte mamoasa”, spune o colega despre ea. „Daca afla, nu se va mai concentra pe alt­ceva.” Intre timp, cateva angajate elegante si atragatoare de la Urban Zen Foundation – organizatia caritabila a Donnei Karan cu sediul in West Village, New York, unde obisnuiesc sa-si petreaca timpul mai multe prietene ale creatoarei, printre care Gwyneth Paltrow, Christy Turlington Burns si Madonna – se agita cu gratie in jurul meu, cautand uleiuri esentiale cu care sa-mi maseze tamplele. „Te doare capul?”, intreaba Karan de indata ce intra in incapere si afla de ingrijirile aromaterapeutice. „Te pot ajuta eu, practic Reiki”, spune ea. (Reiki: tehnica japoneza de vindecare ce foloseste energia transmisa prin maini). Desigur ca transmite energie. La 61 de ani, „re­gina de pe Seventh Avenue” – care a fondat in 1984 compania Donna Karan New York – a dobandit statutul unei inalte preotese, un fel de saman de pe Seventh Avenue.


„La inceputurile mele in design, femeile erau imbracate ca niste barbati. Hei, e cazul sa ne acceptam feminitatea.” – DONNA KARAN

De cativa ani, Karan a pornit pe un drum de cautare a unei vizi­uni personale, care a dus-o in Africa la triburile masai, in Australia la aborigeni şi la yoghinii din Bali. „Cred ca intr-o alta viata am fost nomada”, afirma ea. „De fapt, chiar mi s-a spus ca am fost.” Karan stia ce inseamna Eat, Pray, Love (Mananca, roaga-te, iubeste) de dinainte de existenta cartii. „Am avut noroc in viata, am realizat atatea lucruri, asa ca m-am intrebat: «OK, ce inseamna toate astea?».” Karan este intr-atat de deschisa fata de tehnicile stravechi de vindecare, incat o data a fost de acord sa i se puna lipitori pe corp „pentru a extrage impuritaţile”. Se intampla la Zürich. Sau Geneva? Nu mai tine minte. Ce isi aduce aminte este ca si Demi Moore se afla acolo si ca „a fost destul de bine, in mod surprinzator. Le simteai din cand in cand; stateau pe tine pana cand erau gata sa se dezlipeasca”.

In ziua calda de iulie in care ne intalnim, Karan are un bronz ce-i pune in valoare trupul tonifiat – practica yoga de la varsta de 18 ani – si pare neasteptat de relaxata (este cunoscuta pentru firea ei temperamentala). Nu e deloc machiata si poarta o bluza petrecuta si o fusta in nuante neutre, accesorizate cu bijuterii africane supradi­mensionate si cu o pereche de sandale funky fara toc, un model ce poate fi cumparat de la magazinul Urban Zen de alaturi. Tot acolo se gaseste mobila linistitor de minimalista cu care este decorat Urban Zen Center, un spatiu aerisit şi primitor (candva aici a fost studioul celui de-al doilea sot al lui Karan, artistul Stephan Weiss, care a murit in 2001 din cauza unui cancer la plamani). Pe langa faptul ca este un loc unde vin frecvent Deepak Chopra si Dalai Lama, centrul funcţioneaza ca showroom. „Cum faci sa aduci laolalta filantropia si comertul?” – astfel rezuma Karan provocarea cu care s-a confruntat. Ea se gandeşte chiar sa lanseze o linie de produse alimentare organice. „Vreau ca biscuitii mei naturali sa fie la fel de celebri ca sosul de spaghetti al lui Paul Newman”, spune ea zambind, dar nu glumind.


Revenind la durerea de cap: „Transmit Reiki, care inseamna energie, dar nu spun asta multora”, imi explica ea in timp ce ma invita sa ma asez pe o banca frumos slefuita. „Vrei sa vezi ceva ciudat? E dincolo de puterile mele de intelegere.” Isi intinde degetele departate, indemnandu-ma sa fac la fel si spunandu-mi: „Strange-ti ochii”. Nu pot explica de ce, dar dintr-odata vad benzi de lumina galbena stralucitoare cir­culand intre degetele noastre. „Asta-i energia”, spune Karan. „Ai multa energie.” Totusi, in mod evident, ea este cea care are energie din abundenta.

Karan si miscarile modei. Rochie Donna Karan New York si accesorii din colectia personala a lui Karan. 

Modelele poarta Parke & Ronen.

Povestea sa, cunoscuta deja impatimitilor modei, merita repetata. Fiica unui croitor (Gabby Faske) si a unui model devenit reprezentant de vanzari in lumea mo­dei (Helen), Karan s-a nascut in Forest Hills, Queens, si a crescut in Woodmere, Long Island. A devenit designer asociat pentru Anne Klein dupa ce a absolvit scoala de design Parsons, iar la 25 de ani era designer principal, dupa moartea neasteptata a lui Klein. Karan de-abia ce o nascuse de o saptamana pe fiica sa, Gabrielle („Gabby”, dupa numele bunicului ei), astfel ca prima colectie a fost realizata in intregime in timp ce incerca sa aiba grija de nou-nascut. Prezentarea a fost un succes. Si era doar inceputul.

“Dumnezeule, vina! Vina materna, vina evreiasca”, se plange Karan, referindu-se la regretul ca nu era niciodata acasa. Ea si Gabby – devenita sotia lui Gianpaolo DeFelice, pilot privat si proprietar de restaurant, si mama unei fetite, Stefania, si a unui baiat, Sebastiano – sunt acum atat de apropiate, incat locuiesc la cateva zeci de metri distanta una de cealalta, in Manhattan.

Cu toate acestea, in privinta cresterii copilului, Karan are impresia ca a calcat pe urmele mamei ei, care a fost nevoita sa-si lase fetita cu bone sau cu o sora mai mare, Gail, pentru a putea lucra si a-si intretine familia dupa ce sotul ei a murit in urma unui accident de masina, pe cand Karan avea doar trei ani. „Mama muncea, iar eu ramaneam singura mult timp. De aceea mi-am dorit sa fiu o mama casnica.” Dar lucrurile n-au iesit asa. Poate aceasta realitate explica una dintre cele mai puternice imagini publici­tare din istoria brandului Donna Karan: cea in care o femeie de afaceri imbracata foarte elegant se relaxeaza in ceea ce pare a fi o camera de hotel, in timpul unei calatorii de serviciu in care isi luase si copilul. „Asta-i viata”, spune Karan.

Secretul succesului ei a fost dintotdeauna o intuitie nativa a zeitgeist-ului exprimat prin vestimentatia femeii moderne. Donna Karan New York, prima ei linie solo, lansata in 1985, a fost „raspunsul la o nevoie”. „La inceputurile mele in design, femeile erau imbracate ca niste barbati. Hei, e cazul sa ne acceptam feminitatea, nu e o chestiune de sau-sau. Sa ne omagiem trupul, caci conformatiile noastre sunt diferite. Nu intelegeam de ce femeile poarta pantaloni barbatesti. Voiam sa pun in evidenta trupul femeii, asigurandu-i, in acelaşi timp, un vesmant protector. Piesa de siguranta: blazerul.”

Asa a luat fiinta celebrul sistem vestimentar din „sapte piese simple” al lui Karan. Pe atunci, cele sapte erau: blazerul deja menţionat, un body, un mantou, o bluza, o fusta, o pereche de pantaloni si „ceva elegant”. Astazi, spune ea, piesele ar fi: „o pereche de pantaloni skinny, o jacheta cocoon, un body, un pulover larg sau un mantou cu linii structurate, o fusta care urmeaza linia corpului, o bluza cu volane la gat – aceasta va da o nota distincta oricarei tinute – si o rochie de seara”.

La peste 25 de ani de la debutul in moda, Karan stie in continuare foarte bine ce-si doresc femeile. Mesajul ei ves­timentar pentru femeia puternica este inca unul pregnant.

„Cand te gandesti cu ce s-ar imbraca o femeie presedinte la investitura, ar fi un costum in dungi si desuuri sexy din dantela”, spune Karan, referindu-se la cea mai vizionara dintre campaniile ei publicitare, datand din 1992. „Astfel se exprima combinatia masculin/feminin.”

Asta este ceea ce spune ca ii lipseste in viata ei de acum – aceasta uniune yin si yang dintr-un cuplu – dupa pierderea dureroasa a lui Stephan (primul ei sot, Mark Karan, retailer de moda, este in continuare prieten apropiat si o prezenta importanta in viata lui Gabby). Weiss a fost „punctul meu de sprijin. El conducea totul, permitandu-mi mie sa nu am alta responsabilitate decat aceea de a fi creativa”. Cu el alaturi, visul modest al lui Karan de a face „o colecţie mica” pentru ea si prieteni s-a transformat intr-un imperiu ce ingloba linia ready-to-wear DKNY (1989), Donna Karan New York Menswear (1992) si o avalanaa de accesorii, ochelari, lenjerie intima, parfumuri si altele.

Dar „cel mai mult imi lipsesc lucrurile marunte, imbratisarile (lui Stephan), pentru ca, tragand linie, acestea conteaza in viata, nu res­tul…”, spune Karan, fluturand din mana ca si cand s-ar referi la posesiunile materiale, la faptul ca isi poate permite aproape orice. In 2001, cele doua companii fondate de ea si Weiss au fost cumparate de conglomeratul de branduri de lux LVMH cu 643 milioane de dolari, dintre care cel putin 400 milioane i-au revenit, se pare, lui Karan.

„Mi-ar placea sa ma recasatoresc? Cu siguranta”, spune creatoarea. „Ma bucur sa am un complice. Nu sunt o singuratica. Ma privesc pe mine insami ca un bun partener – nu in afaceri, ci de viata.” In acest moment insa, nu se intrevede nici o casatorie. „Am relatii, am intalnit multi tipi de treaba”, spune ea, dar nici unul nu a fost alesul. In 2004, partenerul ei era modelul J.J. Biasucci, cu 25 de ani mai tanar decat ea. Cei doi au fost vazuti si in 2009 plimbandu-se pe plaja Sagaponack din Hamptons. Ce fel de barbat cauta? „As putea sa va dau toata lista”, spune Karan razand. „Imi place ori sa aiba parul lung, ori sa nu aiba par deloc. Imi place atitudinea directa. Imi place lookul de artist. Imi place asprimea. E obligatoriu sa fie artizani – nu neaparat in mentalitate, ci in felul in care apreciaza lumea inconjuratoare. Calatori. Motociclisti. Imi place sa stau in spate pe o motocicleta – obligatoriu in spate, nu in fata. E o diferenta: vreau sa fiu dusa de ei. Trebuie sa fie preocupati de minte, inima si trup; sa fie intr-o calatorie spirituala, intr-o eterna cautare. Nu-mi place monotonia. Imi plac oamenii care apreciaza mancarea buna si cei pen­tru care sa invete este o pasiune. Nu vreau un savant. Doar pe cineva aflat antr-o calatorie spirituala.”

Intre timp, Karan continua sa munceasca. „Nepoata mea m-a intrebat de ce merg la lucru. I-am raspuns ca nu stiu.” Karan ridica din umeri si rade usor. Devine re­pede serioasa. „Pentru ca am inca multe de facut. Pentru ca traim in haos. Lumea asta este un haos. In cate feluri trebuie sa ni se mai spuna ca e timpul sa ne trezim?” Cu acestea in minte, Karan continua sa deseneze modele de blazere, sa faca design de mobila, sa ajute victimele cutremurului din Haiti cu corturi si… sa-mi aline durerea de cap.

Ridicandu-se in picioare, isi asaza mainile la circa sapte centimetri distanta de fruntea si de ceafa mea. Nu stiu daca Reiki sau cele patru pastile Advil pe care le-am luat anainte de interviu isi fac efectul, dar incep sa ma simt mai bine. Mai relaxata. Zaresc o pasare albastra in gradina si am impresia ca e un semn bun, un mesager al optimismu­lui si al deschiderii spre comunicare ce o caracterizeaza si pe Karan. „Semnele exista intotdeauna”, imi spune ea. „Trebuie sa inveti doar sa le citesti”.

MOMENTE DONNA KARAN IN BAZAAR

Articolul a aparut in editia Harper’s BAZAAR Romania decembrie 2010 – februarie 2011.

Text: Nancy Jo Sales; Fotografii: Douglas Friedman

Toate drepturile rezervate


Facebook Comments

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here