Raluca Băraru

0

Graficiana care a schimbat percepția asupra ilustrației de publicitate de la noi, fiind inițial cunoscută pe plan internațional, abia mai apoi în agențiile românești, ne invită în universul său suprarealist care transmite mesaje cu puternic impact social. Stilul de lucru delicat și presărat cu detalii minuțioase contrastează cu subiectele alese, astfel încât emoția devine tot mai puternică privindu-i lucrările.

Artist format clasic din punct de vedere educațional cu studii masterale la Universitatea Națională de Artă, București, ai intrat în advertising. A fost o provocare, un abandon al artei sau dimpotrivă?

Imediat după ce am terminat studiile, sau chiar din timpul facultății, da, am intrat în publicitate. Asta era singura variantă pentru mine în acel moment de a-mi monetiza skills-urile, referindu-mă la începutul anilor 2000. Nu aveam circumstanțele financiare care să-mi permită să mă susțin singură ca artist.

Unui artist, de multe ori chiar și în branșă, nu îi e văzută tocmai bine această migrare înspre zona de publicitate. Nu-mi dau seama de ce. Crezi că e o diferență foarte mare între ceea ce se expune într-o galerie și ceea ce poți expune unor agenții, din punctul de vedere al conceptului, ideii, tehnicii, al artei în sine?

În momentul acesta nu sunt diferențe, sinceră să fiu. În 2021, tocmai agențiile îți cer lucruri cât mai artistice, dar în momentul în care am ales publicitatea, da, era o diferență enormă. În primul rând trebuia să schimbi mediul complet. Nu exista noțiunea de artă digitală. Nu puteai să desenezi efectiv, ci trebuia să lucrezi pe calculator în photoshop. Tabletele pentru desen digital nu apăruseră, iar de aici mediul era privit ca fiind preponderent tehnic. Între timp, domeniul a evoluat enorm. Campaniile publicitare arată mult mai creativ, iar clienții sunt mai receptivi, dar și mai coerenți în ceea ce comunică.

Games we play

În schimb, trebuie să recunosc, nu regret nicio clipă decizia de a intra în publicitate ca designer. La momentul respectiv era traseul pe care l-am ales. Poate că erau și alte opțiuni, nu știu, dar eu spre asta m-am îndreptat. În agenții am învățat foarte multe despre felul în care mă pot reprezenta. Am învățat modalitatea de a putea colabora cu un client pe un anumit brief, înțelegerea clienților. Chiar dacă un client vrea doar un portret, trebuie să știi ce întrebări să-i pui. Contează modul în care îți prezinți lucrarea pentru a putea ajunge la un rezultat cu care să te poți mândri ca artist, iar clientul să fie mulțumit.

Din agenție am rămas cu această rigoare și personal cred că îmi face bine. Dacă am perioade foarte lungi în care nu mă țin de un anumit program, senzația mea e că viața devine dezordonată, că organismul meu devine haotic. Am descoperit că pentru mine, personal, un pic de structură e foarte importantă, din toate punctele de vedere. Acum sunt foarte atentă să am orele de somn corecte, etapele de lucru bine organizate. Aveam nevoie de rigoare și am găsit-o.

Când ai renunțat la jobul de Art Director? Sau chiar ai renunțat?

Nu mai fac art direction, da, am renunțat acum șapte ani. În fine, trecerea a fost graduală. Nu am putut să spun: „Hei, de mâine nu mai vreau niciunul dintre joburile astea. De acum voi face doar chestii artsy!” Trebuia să-mi schimb până la urmă targetul și nu puteam să o fac peste noapte. Nici financiar nu-mi permiteam o asemenea decizie. Ca să-ți faci un portofoliu de ilustrator și să-l arunci pe geam pe cel de Art Director, ai nevoie de timp pentru a face ilustrațiile respective, să ai colaborări cu branduri de renume sau galerii. Sănătos, totul se construiește în timp. În fine, acum șapte ani mi-am dat demisia și am zis: „OK, o să mă fac ilustrator, mă fac artist, revin la ce am început”, dar trecerea a durat.

Crow tree
Cum decurge o zi din viața ta, o zi din viața unui freelancer?

Eu am două tipuri de zile: zile de job și zile de muncă personală. Asta, evident, pentru că lucrez fie pe comandă, fie pentru mine. În zilele de job, lucrurile sunt simple: trezit, băut cafeaua, plimbat câinele, muncit de la 9 la 6-7, cu pauză la prânz. Sunt asemănătoare zilelor de job în agenție și păstrez asta tocmai pentru că lucrez cu agenții care au anumite așteptări în baza unor clauze contractuale. Am un brief cu timming, target, rezoluții, research, profile de culoare, feedback-uri etc., pe care trebuie să le respect.

Îmi iau joburile foarte în serios, pentru că cea mai tare armă a unui freelancer este profesionalismul. Știu din vremea în care munceam în agenție că nimeni nu se înghesuie să colaboreze cu un „pierde-vară” oricât de talentat ar fi, iar în spatele oricărei oferte de colaborare e un munte de ppt-uri, studii de caz și mii de ore de muncă ale unor oameni pe care probabil nu o să-i cunosc niciodată. Asta mă aduce și la partea administrativ-contabilă a vieții.

Intimacy harvester

Freelancer sounds fun, but it is not so free. În agenție existau departamente pentru majoritatea problemelor, iar creația făcea creație. Eh. În viața de freelancer, eu sunt cea care trebuie să citească și preferabil să înțeleagă contractele, să facă facturile, să vizitez ANAF, să postez pe social media, să discut cu clientul, să negociez etc. Nu mi se părea mare lucru la început (că nah, din afară totul e simplu), dar cine plângea apoi după un client service? Cine?

Oricum, astea sunt zilele simple și sunt așa pentru că sunt rezultatul celuilalt tip de zile, cele mai complicate cu lucru personal. Să explic. Clienții comerciali mă angajează în baza portofoliului. Fie că văd un mod de execuție sau un mod de a exprima o idee, ei își doresc un anume produs final, previzibil. Nu mă angajează să le fac o surpriză gata în două-trei luni, cu toate că ocazional dau și de așa ceva.

Jelly badger

Portofoliul, însă, și evoluția mea personală, până la urmă, este cel mai des alcătuit din celelalte zile. Acolo mă răzgândesc mult, experimentez, caut mult, văd mii de imagini sau refuz să văd o virgulă. Unele idei stau cu mine luni de zile până să le găsesc expresia cea mai bună pe hârtie. Ca urmare, fiecare tip de zi are specificul ei de provocare. Pentru prima, provocările sunt de natură rațională, logică. Pentru a doua, sunt de natură emoțională. Și ca orice „om cu capul pe umeri”, cum zicea bunica, lucrul de care fug cu cea mai mare viteză este cel emoțional. Știu că nu se poate, dar asta nu mă împiedică să încerc. Și nu fug singură, ci avem pluton: eu, doamna anxietate și domnișorul hedonism. Îmi place mie să personific și să-mi spun povești în legătură cu tot.

Acum, când o agenție are un proiect care presupune și ilustrație, știu din interior, ești printre primele persoane contactate. Stilul tău e inconfundabil, iar tehnica, impresionantă. Acum reușești să-ți dedici activitatea doar ilustrației?

Da, reușesc doar din ilustrații făcute pentru diverse brief-uri din agenții, precum și din vânzarea lucrărilor personale. Am avut noroc foarte mare cu cei de afară. Inițial pe ilustrație nu am lucrat în România, pentru că nu mă știa nimeni. Ca ilustrator, în primii ani am lucrat exclusiv cu agenții din străinătate. Dar ușor, ușor am început și la noi. Acum am branduri care își doresc să lucreze cu mine. În plus, am început să expun în galerii și mi-am propus să o fac mai des. Ultima personală a fost acum doi ani la One Night Gallery, au fost două expoziții în realitate, și cu ilustrații digitale, și originale.

Zilele acestea, am lucrări în acuarelă prezente într-o expoziție de grup la Galeria Senso. Urmează o personală, sunt în faza de strâns lucrări. Ironic, problema mea e că mare parte dintre lucrările pe care le fac, din zona lucrărilor personale, se vând destul de repede, nu apuc să le duc într-o galerie. Trebuie să fac un efort în acest sens. La One Night Gallery, spre exemplu, unde aveam un spațiu destul de mare de acoperit, am fost nevoită să împrumut lucrări de la cei care le-au cumpărat. Și până la urmă, atunci când faci o personală, cu vernisaj, un eveniment în sine, o faci ca să vinzi totul odată, trebuie să reprezinte un concept coerent cu mesaj clar și omogen. Nu, uite asta am pe acasă, asta expun!

Main kimono

Conturile www.behance.net/RalucaBararu și www.instagram.com/ralucabararu conțin o parte dintre lucrările mele. Următorul pas pentru mine, în concluzie, e să mă adun puțin, să-mi prioritizez lucrurile și să fac o serie pe care vreau să o fac de mult timp, având ca temă cruzimea. Mi-am dat un an, maximum. Sper să fie, totuși, mai devreme. Vreau să merg mai mult în direcția artistică de expresie personală. Ultimul an m-a schimbat foarte mult. Pandemia m-a obligat să fac mult mai multe lucruri personale. Îi mulțumesc foarte mult. Inițial am crezut că e cel mai urât lucru care mi se putea întâmpla, ulterior mi-am dat seama că nu e deloc așa. Povestea cu Iona și balena, căutarea adevărului în interior m-a fascinat încă din adolescență, poate pentru că nu reușeam să o pun în practică. Pandemia a fost povestea mea personală Iona. M-a obligat să mă întorc înspre mine foarte mult și acum pot spune că pentru mine a fost benefică.

Cum au apărut în tine și pentru tine aceste personaje fantastice pe care le ilustrezi? Cum ți-ai găsit acest culoar suprarealist? Care sunt artiștii preferați?

În primul rând, realitatea nu e suficientă. În copilărie desenam și ascultam povești pe vinil. Așa se putea atunci. Am crescut imaginându-mi alte lumi. De obicei, le asignez diverselor tipuri de emoții, de gânduri, de mesaje, diverse animale fantastice, peisaje sau floră. În loc să spun în cuvinte: „Oamenii nu ar trebui să mai chinuie animalele”, ilustrez un dragon cu x tipuri de aripi. Da, o parte dintre personajele mele merg spre zona de fabulă, au mesaje sociale, că altfel nu se poate.

Judgement

Artiștii preferați…, e greu! De unde să încep? Din copilărie eram fascinată de Salvador DalÍ. Acum îmi plac foarte mult ce fac Feral Kid (cred că avem sensibilități similare) și Soey Milk, o artistă care se ocupă mult de murale. Îmi place Peter Ferguson, un artist care și-a construit o lume a lui steampunk, suprarealistă. Olga Dugina și Andrej Dugin sunt impresionanți. Recent au publicat la noi Croitorașul cel viteaz. Îmi aleg artiștii după sensibilități. Sunt mulți artiști actuali pe care îi urmăresc.

Lucrările tale au un puternic mesaj social. Consideri că arta are puterea de a schimba lumea?

Privind în istorie, arta și-a dus mereu în spate acest blestem. Toate curentele artistice au semnalat schimbări în modul de gândire al omenirii. De la Renaștere, când s-a pus omul în centrul lucrurilor. Întotdeauna vizualul a susținut filozofia epocii respective. Ne putem referi la orice curent, Iluminism, Neoclasicism etc., arta a fost mereu prezentă.

La începutul secolului al XX-lea, Cubismul, Dadaismul, Suprarealismul ș.a.m.d. au exprimat schimbările prin care trecea societatea. Chiar au stimulat acele schimbări. Da, cred că arta poate schimba lumea. Dar vidul în acest moment nu e legat de câți artiști cu mesaje pertinente există, ci mai degrabă câți critici care să facă selecția între mesajele respective. Nu prea mai avem autorități mari, cum era înainte, spre exemplu, Salonul de la Paris. Erai un artist cotat sau nu în funcție de ce hotărau criticii.

Underwater love

Aveai niște repere și puteai face o schimbare într-un sens sau altul. Fie că era împotriva opiniei de mainstream a celor de la Salon sau pro, acum nu mai există acele puncte de reper. Seamănă cu fenomenul internetului. E atât de multă informație, încât a-ți alege o sursă sigură, care să nu aibă niciun alt interes în afară de binele tău și evoluția ta, este foarte greu. De multe ori răzbește cine are un PR bun, fără a fi pe primul loc acele calități efective ale artistului. Artistul cu pricina câți bani poate să scoată? – aceasta pare o întrebare mult mai importantă acum.

Interviu realizat de Mihaela Radu
FOTO: Arhiva personală a artistei

Facebook Comments

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here