Cum sa prevenim si sa ne refacem dupa o mahmureala?

0
113
mahmureala recomandari si prevenire

Health Coach

Larisa Petrini „Inainte de o petrecere la care veti consuma alcool, este ideal sa mancati alimente care contin proteine (peste gras, pui), grasimi sanatoase (avocado, ulei de masline, nuci) si carbohidrati complecsi (linte, naut, quinoa). Includeti o salata care contine dressing cu otet – acesta este dovedit ca intarzie aparitia senzatiei de foame. Pentru ca alcoolul si cafeaua sunt diuretice, ar fi bine ca pentru fiecare pahar de alcool sa beti doua pahare de apa. Cand vine vorba despre trucuri pentru incetinirea absorbtiei alcoolului in corp, capsulele cu carbune pot fi o solutie, dar numai daca nu luati si alte medicamente sau suplimente. O alternativa sunt suplimentele bogate in antioxidanti. Iar pentru a preveni pierderea electrolitilor, puteti consuma bauturi speciale cu continut ridicat de vitamine si minerale. Cand alegeti bauturile, ar fi bine sa optati pentru un alcool de calitate; alcoolul ieftin are mai multe impuritati care pot da o stare de rau. Vinul alb, votca sau ginul sunt optiuni ideale pentru un party. Din cauza sulfitilor, vinul rosu poate da dureri de cap, iar sampania si prosecco pot avea efect de balonare.

Cat despre refacerea rapida in dimineata de dupa petrecere, recomand aproximativ un litru de apa plata in primele trei ore dupa trezire, cafea (reduce durerile de cap), fructe de padure bogate in antioxidanti, oua – contin cisteina, un aminoacid esential, parte componenta a glutationului, care are un puternic rol antioxidant si ajuta organismul sa se detoxifieze mai rapid.”

Medicul Specialist

Dr. Mihaela Baciu, Cronos Institute: „Una dintre cele mai intelepte strategii pe care le puteti adopta inainte de o petrecere este aceea de a manca si de a va hidrata inainte. Beti un pahar de apa inainte de a atinge alcoolul, veti evita efectele neplacute. Daca aveti stomacul gol, viteza de absorbtie a alcoolului este mult mai mare, iar riscul de a avea dureri de cap din cauza deshidratarii este mai mare. Pot fi de ajutor si bauturile cu electroliti consumate inainte de a ajunge la petrecere.

Pentru refacere rapida a doua zi, apa si micul dejun nu trebuie sa lipseasca. Iar mierea poate fi un real ajutor: este usor digerata si sustine eliminarea mai rapida a alcoolului din sange. De asemenea, recomand terapiile intravenoase de la Cronos Institute – sunt cocktailuri special concepute pentru refacerea dupa petreceri si Sarbatori. Rolul lor este acela de a hidrata si hrani profund tesuturile prin combinatia de antioxidanti, vitamine si minerale. Este stiut ca terapiile intravenoase sunt mult mai eficiente decat comprimatele orale. Cocktailurile energizante care au in componenta glutation, taurina, vitamina B sau C ajuta sa va reveniti rapid.”

Articol aparut in numarul de decembrie al revistei Harper’s BAZAAR Romania.

Cititi si: “6 trucuri simple pentru un machiaj de party care dureaza pana dimineata”!

Foto: Arhiva Harper’s BAZAAR Romania

Facebook Comments

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here