Faceți parte din categoria acelora care încearcă mereu alte și alte nuanțe sau texturi pentru manichiură vara? Indiferent de rezistența formulei unui lac de unghii, este esențial să respectați câțiva pași pentru a păstra intact rezultatul, cât mai mult timp. Iată care sunt recomandările specialiștilor
Grijă la cuticule
Utilizați un ulei pentru a le înmuia, apoi împingeți-le cu un bețișor din lemn, special pentru manichiură. Tamponați apoi cu o dischetă, pentru a înlătura surplusul de ulei de pe unghie. Pentru cuticulele prea mari sau uscate, apelați la o forfecuță dezinfectată, dar nu le tăiați complet, pentru că au rolul de a proteja unghia de infecții.
Degresați unghia
Înainte de aplicarea oricărui produs pe unghie, degresați-o cu ajutorul unui șervețel îmbibat în alcool, ștergând atât sub unghie și în zona dintre unghie și piele.
Aplicați baza cu generozitate
Începeți cu vârful unghiei și aplicați chiar sub ea, apoi pe toată suprafața. Dacă aveți unghii subțiri, crăpate, recurgeți chiar la două straturi”, recomandă Jessica Vartoughian, creatoarea brandului Jessica Cosmetics.
Liber la culoare
Aplicați în două straturi culoarea preferată. Începeți cu vârful unghiei, apoi urmați pe întreaga suprafață.
Sigilare importantă
Încheiați cu un strat de top coat care ajută la uscarea rapidă a lacului de unghii, fixează culoarea și, totodată, păstrează luciul. Înlăturați surplusul cu ajutorul unui bețișor de cuticule sau de urechi, învelit în puțină vată și umezit în acetonă, având grijă să nu ștergeții și lacul de pe unghii.
Pentru o manichiură în ton cu tendințele, utilizați tonuri solare (galben, portocaliu), de rosé și mov sau culori care vă duc cu mintea la cromatica mării. Iată care sunt recomandările noastre
Nail Lacquer, Hate To Burst Your Bubble, O.P.I, 54 Lei
Phēnom Vivid Colour, Orange, Jessica Cosmetics, 54 Lei
Le Vernis Longue Tenue, 608 Légèreté, Chanel, 133 Lei
60 Secs Flip Flop 336, Rimmel London, 9 Lei
Lac de unghii 600 Gold Rose, Evagarden, 20 Lei (Profihairshop)
Citiți și: “Cum sa aveti o manichiura perfecta de nunta”!
Foto: Imaxtree, prin amabilitatea distribuitorilor; Colaj: Tudor Șmalenic