Rodica Lazăr, despre La Gomera: „la TIFF, dacă cineva l-a urât, s-a ascuns bine”

0
205
La Gomera / Foto: Vlad Cioplea

H.B: Fără să dezvăluim prea multe spoilere, ne poți spune cine este personajul pe care îl joci în cel mai recent film al lui Corneliu Porumboiu, La Gomera?

R.L: Personajul pe care îl joc se numeşte Magda, e procuror; e un personaj cu nuanţe, cu umor, care mi-a placut mult.

Care este legătura și / sau diferența dintre Rodica Lazăr și personajul din La Gomera?

Cred că suntem destul de diferite ca personalitate, deşi probabil nu pare. Cu siguranţă avem acelaşi chip, aceeaşi voce. Imi place să cred că avem în comun umorul şi poate ceva din putere.

Ai acceptat deja să joci trei roluri de procuror: în Valea Mută (producţie HBO), în Fructul Oprit (Antena 1) şi în filmul La Gomera, regizat de Corneliu Porumboiu.  Nu ți-a fost teamă de typecasting? Care a fost provocarea pentru tine?

Rolul din „La Gomera” a fost al doilea procuror. Nu, nu mi-a fost frică de typecasting. De fapt contează mai puţin că e procuror şi mai mult ce fel de personalitate e. Marea provocare a fost să nu mă repet, bineînţeles, dar personajul e altfel decât cel din „Valea Mută”; cred că am facut două personaje diferite.

La Gomera / Foto: Vlad Cioplea

Am auzit oameni vorbind cu mândrie că au reușit să vadă premiera filmului La Gomera  la TIFF. E deja parte din legenda festivalului. Pentru tine cum s-a simțit acea seară, cum s-a simțit publicul de acasă?

A fost intr-adevar o seară specială. Nu-mi aduc aminte să fi văzut asemenea reacţii nici la teatru, cu atât mai puţin la film. A fost un public atent, bun şi generos. Am avut emoţii mari şi mă bucur că am trait acel moment, nu e ceva ce se intamplă de multe ori.

Care a fost relația cu Corneliu Porumboiu de pe platou? Vă cunoșteați din alte contexte?

Da, mă cunosc cu Corneliu de mulţi ani. Relaţia de pe platou a fost una prietenoasă, familiară, caldă; am lucrat foarte bine împreună. El e răbdator, calm şi îţi dă încredere, iar asta e important pentru un actor.

Aveai anumite așteptări/preconcepții despre Corneliu Porumboiu? Te-a surprins în vreun fel?

Nu aveam prejudecaţi, îl cunoşteam pe Corneliu, iar lucrurile bune pe care le gândeam despre el s-au adeverit în timpul filmarilor.

La Gomera a fost numit de unii critici drept filmul cu care se termină Noul Val Românesc (început în 2001). Ai simțit în timpul filmărilor că faci parte dintr-un film special, diferit?

Am simţit că acest film e special, dar bineînţeles că nu m-am gândit la ce va însemna sau reprezenta el pentru cinema-ul românesc. Nu prea te gândeşti la asta la filmări; ştiam că va fi deosebit, altfel.

După premierele de la TIFF și Anonimul, La Gomera a împărțit lumea în două: cei care-l iubesc la nebunie și cei care-l urăsc cu patimă. Crezi că asta e dovada că intrăm într-o altă eră a filmului românesc pe care unii nu se simt confortabil să  o accepte?

Poate, nu ştiu, oamenii au gusturi sau le declară doar din tot felul de motive. Nu pot vorbi decât despre premiera de la TIFF, iar acolo, dacă l-a urât cineva s-a ascuns bine.

Mulți au pomenit și au lăudat coloana sonoră a filmului. Care este melodia ta preferată de pe soundtrack și de ce?

„The Passenger” desigur. De ce? Pentru că e despre mine.

Asemenea unui film de Tarantino, La Gomera este presărat cu referințe cinefile autoironice. Dacă ți s-ar oferi ocazia, ce scenă faimoasă din cinematografia mondială ți-ar plăcea să reproduci? Cine ar interpreta celelalte personaje

Acum am să zic scena dansului în ploaie din „Singin’ in the rain”: cu mine, desigur.

Având o perspectivă din interiorul industriei, de ce crezi că nu avem mai multe femei regizor, mai multe roluri de femei procuror etc.? Simți că lucrurile încep să se schimbe dacă vorbim mai mult despre asta?

Lucrurile s-au schimbat în ultimii ani; lent, dar s-au schimbat. Da, cred că ar trebui vorbit mai mult despre asta, dar nu e simplu. Femeile care vorbesc despre asta sunt catalogate cu tot felul de eufemisme aşa că multe îşi pierd curajul. Nu prea sunt prieteni ai acestui subiect la noi şi eu cred că e mare păcat. Cunosc femei extraordinare care ocupă posturi sau fac lucruri mai mărunte decât capacitaţile lor.

Crezi că, înainte de toate, ar trebui să fim mai îngăduitori ca oameni, ca societate, să le permitem și bărbațlor și femeilor să greșească mai des, să adune experiențe și să capete curaj să își pună amprenta într-o profesie?

Bineînţeles. Cred că societatea noastră are mult de lucru în zona îngăduinţei.

„La Gomera” intră din 13 septembrie în cinematografele din România.

Foto: PR, Vlad Cioplea

Facebook Comments

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here