Sandy Powell vorbește despre… Jocul costumelor

Celebra creatoare de costume, multiplu premiată, vorbește cu Charlotte Brook despre cele mai mari realizări din cariera sa filmografică, de la pantalonii până sub genunchi ai lui Gwyneth Paltrow și până la corsetele Oliviei Colman.

0
Sandy Powell

„Straturile exterioare nu pot schimba esența unei persoane. Dar o pot ajuta să se ascundă sau să se exprime – și asta le face interesante.” Iată cum își descrie Sandy Powell, creatoare de costume „par excellence”, viziunea asupra hainelor, o viziune care în domeniul ei de activitate este mereu în lumina reflectoarelor.

Arma secretă a unor regizori legendari ca Martin Scorsese, laureată a tot atâtea premii Oscar ca și Meryl Streep (trei și 15 nominalizări), Sandy Powell a explorat cusăturile complexe care leagă moda de ficțiune, cu rezultate uimitoare timp de peste 30 de ani.
Cele mai bune costume sunt impregnate cu un fel de magie, au puterea să adâncească metamorfoza fizică și mentală a actorilor în personajele jucate, completând acea alchimie a cuvintelor, mișcărilor, muzicii și cadrului care permite publicului să înțeleagă și să creadă pe deplin în lumea de pe ecrane.

Sigur că am putea spune același lucru și despre ceea ce purtăm în viața noastră obișnuită – într-o zi ne putem alege o ținută care să ne influențeze dispoziția, în altă zi putem utiliza hainele pentru a transmite o anumită imagine despre noi celor din jur, dar pe platourile de filmare, creatorul de costume este cel care amplifică impactul emoțional și estetic al fiecărui pantof sau al fiecărei cămăși.

Această putere unică – dublată de responsabilitate – este ceea ce a atras-o pe Sandy Powell încă de la început către profesie. „Întotdeauna m-a fascinat stilul flamboyant”, spune ea. „Și-mi place modul în care hainele pot spune povești.” După ce a lucrat o perioadă pentru teatre neconvenționale și producții de balet, creatoarea s-a orientat în 1986 către lumea filmelor și acolo a rămas.

Citește și: Viața mea culturală: interviu cu Ioana Marchidan

Talentul i-a fost recunoscut încă de la începutul carierei când, în 1992, primește o nominalizare la Oscar pentru designul costumelor din adaptarea romanului Virginiei Woolf, Orlando. Personajul principal, jucat de Tilda Swinton, traversează secole, continente și genuri într-o vestimentație care simbolizează experimentarea continuă cu natura identității sale. De la jacheta cloș și ciorapii elisabetani purtați de Orlando ca băiat, până la rochia florală de secol XVIII aleasă pentru debutul personajului ca tânără aristocrată, și culminând cu ținuta androgină în stilul anilor ’90 din scena de final, asistăm la un tur de forță al metamorfozelor.

Cu siguranță, transformarea fizică este o parte integrantă a jocului de actor, iar ținuta potrivită poate fi de folos și în moduri practice.” – Sandy Powell

De atunci, Sandy Powell a continuat să conceapă vestimentația pentru unele dintre cele mai mari (și mai ales fascinante la nivel vizual) succese cinematografice, printre care și adaptarea din 2015 a romanului Carol, de Patricia Highsmith, cu Cate Blanchett în rolul principal, și, mai recent, în 2018, drama nonconformistă semnată de Yorgos Lanthimos, Favorita, cu Olivia Colman, Rachel Weisz și Emma Stone. Cu ambianța sa de comedie neagră, filmul avea nevoie de o abordare inteligentă a costumelor, care să reflecte limbajul corporal și dialogurile surprinzător de contemporane ale actorilor.

Sandy Powell alege o viziune satirică asupra epocii Reginei Anne, cu o nuanță de modernitate. „Rochiile erau fidele vremurilor din punct de vedere istoric, ca structură – corsaje, siluete tipice pentru secolul al XVII-lea”, explică ea, „dar le-am confecționat din materiale ca denimul, pielea naturală și sintetică”. Iar ca o subliniere a inversării rolurilor între genuri, ținutele femeilor erau toate monocrome și asortate cu coafuri și machiaje naturale, în timp ce personajele masculine aveau obrajii pudrați și purtau veșminte multicolore (în care se puteau „umfla în pene ca păunii”, după cum spune creatoarea). Iată o ilustrare reușită a puterii pe care o poate avea costumul asupra actorilor, dar și a publicului.

Citește și: Interviu cu regizoarea Ilinca Prisăcariu

Cu siguranță, transformarea fizică este o parte integrantă a jocului de actor, iar ținuta potrivită poate fi de folos și în moduri practice. Să ne gândim, de exemplu, la postura aristocratică pe care o capătă datorită corsetului o actriță încarnând o regină din dinastia Tudor. În Shakespeare îndrăgostit, „am îndesat șosete umplute cu semințe pentru păsări în pantalonii de epocă purtați de Gwyneth Paltrow atunci când Viola se deghiza în bărbat, ca s-o ajutăm să meargă ca unul”, își aduce aminte Sandy.

Între timp, pentru biografia ecranizată a Gloriei Steinem, ce urmează să fie lansată în cursul acestui an, seria de costume create de ea a permis cvintetului de actrițe, din care fac parte și Alicia Vikander și Julianne Moore, să se transforme în scriitoarea feministă în cinci stadii diferite ale vieții acesteia.

Dar cel mai recent și interesant subiect al superputerilor vestimentare ale creatoarei este chiar ea însăși. Cu ocazia șirului de ceremonii de premiere, prânzuri și recepții din acest an, când majoritatea nominalizaților își fac apariția într-o multitudine de ținute ce-ți iau ochii, Sandy Powell a ales să se prezinte de fiecare dată în același model de costum alb simplu din bumbac, prins cu ace de siguranță. Și la fiecare eveniment, vedetele Hollywoodului își lasă semnătura pe țesătura albă cu ajutorul unei carioci pe care Sandy o are pregătită în buzunar.

„Ceea ce începuse practic ca o glumă s-a transformat într-un plan de strângere de autografe de-a lungul întregului sezon și apoi de scoatere la licitație a costumului semnat. Fondurile merg către campania Art Fund’s Save Prospect Cottage.” – Sandy Powell

Pentru o persoană care și-a dedicat cariera creării de haine care să servească unui țel plin de sens, acest costum pare a fi piesa de rezistență. Legendarul regizor, artist și grădinar Derek Jarman i-a fost mentor, prieten și colaborator încă de când s-au cunoscut în anii ’80, când au lucrat împreună la filmul acestuia, Caravaggio, cu Tilda Swinton. Anul trecut, Sandy a aflat că Prospect Cottage, vechea cabană de pescuit a lui Jarman (între timp decedat) din Dungeness, transformată de acesta într-o oază de creativitate, era în pericol să fie vândută și pierdută pentru totdeauna. Hotărâtă să nu cumpere sau să creeze ținute noi pentru sezonul de premii cinematografice de anul acesta, ci să poarte ceva ce avea deja – „bărbații fac asta tot timpul, eu de ce nu aș putea?” – Sandy află că croitorul ei încă mai avea modelul de test al unui costum comandat recent.

„M-am gândit să fiu radicală și să-l port!”, și-aduce aminte creatoarea. „Ceea ce începuse practic ca o glumă s-a transformat într-un plan de strângere de autografe de-a lungul întregului sezon și apoi de scoatere la licitație a costumului semnat. Fondurile merg către campania Art Fund’s Save Prospect Cottage.”

Citește și: Loredana Cojoc, frumoasa dantelăreasă a timpurilor noastre

Încurajată de sentimentul că acționa pentru o cauză nobilă, Sandy s-a distrat de minune, „îndreptându-se hotărâtă către Leo și Brad” și filmând strângerea de autografe. Contul său de Instagram s-a umplut de vedete amuzate, de la Scarlett Johansson până la Saoirse Ronan, înarmate cu carioca pregătită în rever. La licitație, costumul s-a vândut cu 16.000 de lire sterline. Ținta strângerii de fonduri a fost depășită și viitorul Prospect Cottage pare salvat. Dar a fost și un triumf personal. Creatoarea a trăit una dintre cele mai animate seri de Oscar din carieră, intrând în conversații spumoase cu persoane pe care le văzuse deja în repetate rânduri, dar cu care nu vorbise niciodată. Să fi fost oare această experiență cel mai clar exemplu al puterii transformatoare a unui costum pentru Sandy? „Mă simțeam ca și când purtam o armură”, spune ea. „Deși eram tot eu, aveam senzația că mă lăsa să fiu oricine aș fi vrut.” Iată, cu siguranță, marca unei ținute de impact.

Text: Charlotte Brook; Traducere: Alexandra Mladin; Portret de Emma Hardy

Facebook Comments

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here