Sezonul românesc la Pompidou

0
89
Atelierul Brâncuși

Șase luni în care artiștii români se află în centrul atenției la Centre Pompidou – de la artă modernă și avangardă, la arta conceptuală a anilor ’70-’80, până la vocile cele mai puternice de astăzi, într-o serie de expoziții desfășurate în diverse spații ale muzeului.

Însuși atelierul lui Brâncuși devine fundalul pentru două expoziții: prima îi este dedicată lui Mihai Olos, un artist prolific, deopotrivă sculptor, pictor, desenator, arhitect, poet și performer (până pe 25 februarie), iar cea de-a doua îi va aduce laolaltă pe Ciprian Mureșan și Șerban Savu (între 3 aprilie și 1 iulie), doi artiști din aceeași generație care împart un atelier în Cluj.

Cei doi se află în dialog și într-o altă expoziție, L’entretien infini, deschisă deja în muzeul parizian. Un alt dialog în desfășurare este cel dintre Matisse și Pallady, într-o expoziție conturată în jurul picturii La Blouse roumaine. De asemenea, datorită unei prezentări inedite, circa 50 de lucrări ale lui André Cadere sunt răspândite prin colecția permanentă a muzeului. În paralel, expoziția Ponctuations presară prin colecția permanentă o serie de lucrări ale unor artiști contemporani, precum Geta Brătescu, Corneliu Brudașcu, Octav și Ion Grigorescu, Adrian Ghenie, Mircea Cantor și Victor Man, făcând astfel și mai vizibilă prezența românească deja puternică de la Centre Pompidou (prin Constantin Brâncuși, Tristan Tzara, Victor Brauner, Eli Lotar, Marcel Janco ș.a.).

Într-un spațiu distinct este expusă instalația majoră pe care Adrian Ghenie a oferit-o muzeului: The Darwin Room. Și pentru că Sezonul românesc înseamnă atât a investiga practicile artistice recente, cât și a omagia figuri din trecut, două retrospective sunt dedicate operei lui Gherasim Luca – poet, dar și autorul unor Cubomanii ce deconstruiesc repere din istoria artei – și Isidore Isou – charismaticul creator al letrismului.

MATISSE-PALLADY ET LA BLOUSE ROUMAINE

Henri Matisse, La Blouse roumaine, aprilie 1940

Prieteni din timpul uceniciei în atelierul lui Gustave Moreau, Matisse și Pallady au întreținut o corespondență constantă pe durata celui de-al Doilea Război Mondial, după ce Pallady a trebuit să se întoarcă în România pentru a-și pregăti expoziția de la Ateneu, din 1940. În această perioadă, Matisse pictează La Blouse roumaine și La Dormeuse (Le Rêve), trimițându-i prietenului său desene cu diferitele etape de realizare, alături de portrete cu pictorul român. La rândul său, Pallady realizează un portret al lui Matisse și mai multe autoportrete. Expoziția prezintă lucrările celor doi artiști din această perioadă.

 

ANDRÉ CADERE: PAS À PAS

André Cadere, Six barres de bois rond, 1975

Român, născut la Varșovia, André Cadere (1934-1978) s-a instalat la Paris în 1967, unde îl întâlnește pe Isidore Isou și pe membrii avangardei pariziene din acel moment (Le Gac, Boltanski, Sarkis…). În 1972 a realizat prima bară din lemn rotund, pictată în culori vibrante după un model minimalist singular – un obiect pe care-l poartă cu el în peregrinările sale, inventând concomitent un nou tip de intervenție artistică. Această expoziție are ea însăși un spirit inedit: lucrările lui Cadere sunt presărate prin parcursul expozițional al colecției permanente de la Centre Pompidou, discrete, dar omniprezente.

CIPRIAN MUREȘAN & ȘERBAN SAVU: L’ENTRETIEN INFINI

Ciprian Mureșan, Leap into the void, after three seconds, 2004
Șerban Savu, The Allegory of Painting, 2013

Artiști din aceeași generație, amândoi absolvenți ai Universității de Artă și Design din Cluj în 2001, Ciprian Mureșan și Șerban Savu sunt în continuare prieteni buni și împart același atelier. Premisa expoziției ce-i reunește este că, în ciuda aparențelor, cercetările lor artistice au multe puncte de intersecție. În timp ce Ciprian Mureșan „tinde să compileze istoria artei într-un palimpsest”, Șerban Savu „surprinde prin sursele sale întrepătrunse: realismul socialist și pictura religioasă”. Amândoi scrutează realitatea obișnuită din jur cu precizie chirurgicală. La Centre Pompidou, punerea lor în dialog e menită să evidențieze afinitățile și diferențele.

ADRIAN GHENIE: THE DARWIN ROOM, 2013-2014

Adrian Ghenie, Pie Fight Interior 11, 2014

Centre Pompidou are de patru ani în colecția sa Pie Fight Interior 11, una dintre picturile reprezentative pentru tehnica sofisticată a lui Adrian Ghenie, „caracterizată prin colaje, suprapuneri și glisări ale materiei”. Această pictură dialoghează acum cu instalația The Darwin Room, a cărei compoziție e bazată pe o lucrare de Rembrandt, Filosof meditând (1632, colecția Muzeului Luvru). Concentrându-se pe juxtapunerea de forme, culori și tonuri, la fel ca în cazul unei picturi, Ghenie a creat un mediu tridimensional, cu mobilier de epocă, podele din lemn și lambriuri ce recreează o cameră de studiu din trecut.

MIHAI OLOS

Atelierul Brâncuși

Atelierul lui Brâncuși este locul de desfășurare a unei expoziții consacrate lui Mihai Olos (1940-2015), care a lăsat în urmă o operă remarcabilă ce traversează diverse medii (pictură, sculptură, desen, ceramică, vestimentație, performance, poezie) și explorează varii direcții artistice (modernism târziu, conceptualism, minimalism). Activ între România și Germania, Olos a conceput un univers formal și conceptual care condensează logica elementelor tradiționale din regiunea sa de origine, Maramureș, și o proiectează în construcțiile modernismului. Formele și simbolurile esențiale din vocabularul acestui artist își găsesc în atelierul lui Brâncuși un cadru perfect de prezentare.

Articol apărut în numărul de ianuarie – februarie al revistei Harper’s BAZAAR România.

Citiți și: “(P) Aprox. 34.000 vizitatori la cea de-a cincea ediție Art Safari București”!

FOTO: ATELIERUL BRÂNCUȘI © MANUEL BRAUN; LUCRĂRI DE ARTĂ: HENRI MATISSE, LA BLOUSE ROUMAINE, APRILIE 1940, ULEI PE PÂNZĂ, 92 X 73 CM, COLECȚIA CENTRE POMPIDOU, PARIS, MUSÉE NATIONAL D’ART MODERNE – CENTRE DE CRÉATION INDUSTRIELLE, COPYRIGHT AL LUCRĂRII: © SUCCESSION H. MATISSE, FOTO: (C) CENTRE POMPIDOU, MNAM-CCI/PHILIPPE MIGEAT/DIST. RMN-GP; ANDRÉ CADERE, SIX BARRES DE BOIS ROND, 1975, LEMN PICTAT, 120 CM ÎNĂLȚIME, 10 CM DIAMETRU, COLECȚIA CENTRE POMPIDOU, PARIS, MUSÉE NATIONAL D’ART MODERNE – CENTRE DE CRÉATION INDUSTRIELLE, COPYRIGHT AL LUCRĂRII: © COURTESY SUCCESSION ANDRÉ CADERE, FOTO: (C) CENTRE POMPIDOU, MNAM-CCI/PHILIPPE MIGEAT/DIST. RMN-GP; CIPRIAN MUREȘAN, LEAP INTO THE VOID, AFTER THREE SECONDS, 2004, PRINT ALB-NEGRU, 70 X 100 CM, © CIPRIAN MUREȘAN; ȘERBAN SAVU, THE ALLEGORY OF PAINTING, 2013, ULEI PE PÂNZĂ, 180 X 155 CM, © ȘERBAN SAVU; ADRIAN GHENIE, PIE FIGHT INTERIOR 11, 2014, ULEI PE PÂNZĂ, 280 X 230 CM, COLECȚIA CENTRE POMPIDOU, PARIS, MUSÉE NATIONAL D’ART MODERNE – CENTRE DE CRÉATION INDUSTRIELLE, COPYRIGHT AL LUCRĂRII: © ADRIAN GHENIE, FOTO: (C) CENTRE POMPIDOU, MNAM-CCI/GEORGES MEGUERDITCHIAN/DIST. RMN-GP

Facebook Comments

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here