#Skintalk: psoriazis, cauze și tratament

0
28
Angus Chiang

Manifestat în majoritatea cazurilor prin porțiuni de piele îngroșată, de culoare roșie, cu descuamare și mâncărimi, psoriazisul poate afecta calitatea vieții persoanelor care se confruntă cu această afecțiune. Am întrebat specialiștii ce cauze și tratament există în privința lui.

„Psoriazisul reprezintă o afecțiune a pielii relativ frecventă în rândul bărbaților și femeilor, care se poate declanșa la orice vârstă și poate fi observată în orice regiune a corpului, în special pe coate, scalp, genunchi şi zona lombară”, explică Laurențiu Vlădău, medic dermatolog în cadrul Clinicii Hebra Dermatologie. Este o boală genetică influențată de factori de mediu, care se poate manifesta în pusee de agravare urmate de perioade lungi de remisiune, fără boală. Printre celebritățile care au admis că suferă de psoriazis se numără Kim Kardashian și Cara Delevigne.

Primul pas în tratarea ei, spune medicul Vlădău, constă în urmarea corectă și sub supravegherea medicului dermatolog a planului de tratament recomandat, dar există anumite lucruri pe care fiecare pacient le poate face acasă pentru a ameliora efectele bolii.

Limitați stresul

Stresul emoțional agravează întotdeauna psoriazisul și poate declanșa pusee de boală. Menținerea unui stil de viață sănătos, cu păstrarea echilibrului între viața de familie, muncă, activități sportive și o dietă sănătoasă vor ajuta. În acest sens, găsirea unui hobby relaxant, începerea unei activități sportive regulate, tehnici de relaxare de tipul yoga, respirație profundă, meditație, tai chi pot face o mare diferență pentru persoanele care suferă de psoriazis”, explică specialistul.

Mentineți-vă o greutate normală a corpului

Exista o legătură bine stabilită între obezitate și psoriazis, astfel că o reducere în greutate și chiar atingerea normoponderalității în cazul persoanelor supraponderale și obeze vor îmbunătăți foarte probabil și boala de piele. Multe persoane au nevoie de ajutorul unui nutriționist pentru realizarea acestui obiectiv și, bineinteles, de multă voință.

Renunțați la fumat

Psoriazisul are o prevalență crescută în rândul fumătorilor și totodată tratamentul este mai puțin eficient în cazul acestei grupe de pacienți, astfel că medicii au un motiv în plus să descurajeze fumatul în cazul pacienților cu psoriazis.

Păstrați o alimentație sănătoasă

Dieta poate juca un rol important în tratamentul psoriazisului. „Eliminarea cărnii roșii poate ajuta la reducerea episoadelor de psoriazis, care ar putea fi declanșate de acest aliment. Peștele de apă dulce, semințele, nucile și acizii grasi omega-3 sunt cunoscuți pentru capacitatea lor de a reduce inflamația. La rândul lui, uleiul de măsline poate avea beneficii calmante atunci când este aplicat local pe piele”, spune medicul Vlădău.

Evitați parfumurile

Cele mai multe săpunuri și parfumuri conțin substanțe chimice care pot irita pielea, favorizând declanșarea unui nou episod de inflamație. Optați pentru cele destinate pielii sensibile.

Efectuați băi terapeutice

Băile fierbinți nu sunt recomandate. „În schimb, o baie călduță în care au fost adăugate sare Epsom, ulei de măsline sau lapte poate face minuni pentru calmarea pruritului. Uscați pielea prin tamponare cu prosopul și urmați cu aplicarea unei creme hidratante”, recomanda medicul Vlădău.

La Herculum Spa, din cadrul Băilor Herculane, tratamentele balneo pentru psoriazis includ aplicarea pe leziuni a unor tipuri de ape minerale ce au un efect terapeutic. Un studiu din 2002, a raportat cǎ voluntarii cǎrora le-au fost fǎcute tratamente cu ape minerale bogate în sulfat au arătat o îmbunătățire semnificativă ȋn ceea ce privește vindecarea leziunilor cutanate. Tratamentele balneare folosesc în scop terapeutic mineralele din izvoarele naturale (sulf, magneziu, calciu), precum şi proprietăţile apei (temperatură, curenţi, presiune etc.) sau cele ale nămoalelor. „Aplicată local, apa sulfuroasă tratează afecțiunile oftalmologice precum conjuctivitele și blefaritele, dar și bolile dermatologice precum psoriazisul”, precizează medicul balneolog Viorel Silvoșeanu de la baza de tratament Diana Resort.

 

Facebook Comments

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here