Solutii la indemana pentru un corp armonios

0
terapii pentru corp si program de antrenament
Rasfat fructat pentru trup: Sapun Rosaria, Wild Olive African Artisans, 35 Lei; Illuminating Body Balm, Bobbi Brown, pret la cerere; Lotiune de corp Body Milk Melograno, Santa Maria Novella, 300 Lei (Madison); Gently Exfoliating Grapefruit, Kiehl’s, 163 Lei

Propuneti-va ca cele mai importante tinte sa fie legate de sanatate, si nu de aspectul fizic. Acest principiu va exclude antrenamentele epuizante si dietele care priveaza organismul de nevoile sale.

Un studiu condus de revista australiana Alimentary Pharmacology and Therapeutics a demonstrat ca activitatea fizica intensa (de peste doua ore pe zi) poate fi legata de aparitia unor afectiuni precum scleroza multipla, oboseala cronica, afectiuni ale inimii si chiar mentale. Pentru a detoxifia corpul, apelati la un plan de antrenament echilibrat, ce implica sesiuni de cardio (alergare sau cycling) si yoga de aproximativ o ora pe zi, dupa cum recomanda Anca Surdu, antrenor de fitness la World Class. „Adaugati si meditatia, focusandu-va pe respiratie timp de 10-15 minute pe zi”, continua specialistul. Cateva posturi din yoga cu beneficii clare de detoxifiere pot fi realizate oricand acasa. „Va recomand trei posturi simple care stimuleaza detoxifierea si refacerea corpului: pozitia lumanarii, rasucirea din sezut (din sezut, prindeti cu un brat genunchiul opus la piept si indreptati cat mai mult spatele, privind spre inapoi) si pozitia copilului (stand pe genunchi, cu fruntea in podea si mainile relaxate pe langa corp). Postura lumanarii echilibreaza hormonii, in timp ce pozitia de rasucire din sezut imbunatateste metabolismul, iar pozitia copilului va ajuta sa scapati de gandurile care nu va permit sa va relaxati si induce calmul”, spune Avisek Mangaldharma, instructor de yoga.

Terapia cu ozon

O expresie populara spune: „Daca muntele nu vine la Mohamed, se duce Mohamed la munte”. Dar cum ar fi daca, intr-adevar, ati putea aduce muntele mai aproape de dumneavoastra? Ne referim la a beneficia de unul dintre cele mai importante elemente pe care le ofera el: ozonul. La clinica FizioEstetix va veti transpune instant intr-o calatorie pe varful muntelui incercand ozonoterapia, un tratament ce presupune introducerea in sange si in organism, pe cale mecanica sau manuala, a unui amestec de oxigen (O2) si ozon (O3) in concentratie variabila, dupa cum explica medicul Mihai Baican. Acest amestec stimuleaza regenerarea organica la nivel celular, oferind elementul vital pentru recuperare. Va este teama de ace? Desi procedura presupune utilizarea unuia, singura senzatie pe care o veti avea va fi intepatura din momentul introducerii acului in vena, cu care va va fi recoltat sangele. Apoi, in urma infuzarii sangelui cu ozon, acesta va fi reintrodus in vena. Beneficiile procedurii, numita si autohemotransfuzie, sunt multiple: intareste sistemul imunitar, amelioreaza insomniile si va ajuta sa va recapatati tonusul si energia dupa o perioada stresanta. „De asemenea, s-au observat rezultate remarcabile in tratarea unor afectiuni care pana in prezent nu au beneficiat de rezultate terapeutice multumitoare: boli autoimune, infectii virale, intoxicatii chimice cu metale grele, alergii la diferite substante, probleme ale sistemului de circulatie, boli metabolice, ginecologice si multe altele”, completeaza dr. Baican. Veti observa efectele inca de la prima sedinta, dar, pentru rezultate complete, specialistii recomanda un minimum de cinci sedinte.

Cititi si: “Din nou pe val: ultrasunetele”!

Articol aparut in numarul de ianuarie-februarie al revistei Harper’s BAZAAR Romania.

Foto: Victor Oancea

Facebook Comments

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here