Special Fashion

0
49

„We are not about minimalism, we are massimalismo”, declara Domenico Dolce si Stefano Gabbana in interviul pe care ni l-au acordat in exclusivitate, pentru aceasta editie. Si ce potrivire perfecta intre filosofia brandului italian si acest sezon dominat de imprimeuri florale glorioase, kilometri de lurex scanteietor, pop art sub forma abstracta, graffiti sau portretistica, si intalniri stilistice memorabile intre nomazi dintr-un viitor postapocaliptic si triburile africane! Toate aceste imagini fermecatoare i-au inspirat pe Carine Roitfeld si Karl Lagerfeld – duo-ul imbatabil cu rol de asi in maneca BAZAAR – sa ne ofere o incursiune printre noutatile sezonului, asa cum doar ei o pot face – cu umor si, bineinteles, ireverenta.

Inceputurile sunt grele, o stim cu totii, in special cand vine vorba despre moda. E fireasca o perioada de tatonare a terenului, urmata de una in care ne imbarbatam si privim necunoscutul in fata. Ca doua campioane ale stilului personal, Lil Bulgac si Vicki Nicola isi infrunta demonii din garderoba – prima realizeaza un closet detox necesar la inceput de sezon, iar cea de-a doua recunoaste relativitatea unei prejudecati despre moda si documenteaza propria experienta – de la inabordabil la must-have – cu una dintre piesele-cheie ale sezonului. Rezultatul? Evident, avem nevoie de mai multe piese in garderoba. In plus, se confirma never say never!

La ceasul marilor decizii din cariera, celebra balerina Alina Cojocaru ne permite sa aruncam o privire în spatiul intim al experientelor sale definitorii si, folosind cuvinte precum „pasiune arzatoare”, ne impartaseste traiectoria pe care si-o proiecteaza pentru viitor. Iar daca vorbim despre romance care au reusit remarcabile breakthroughs, v-o prezentam pe Ileana Sonnabend, un adevarat BAZAAR icon a carei activitate în domeniul artei se confunda cu nasterea carierelor celor mai prodigiosi artisti internationali ai secolului al XX-lea.

Printre multele daruri primite de femei de-a lungul vremurilor, unul dintre ele poarta numele Pedro Almodóvar. Asemenea unei mame grijulii care trece prin dificile probe olimpiene pentru a-si naste – artistic, fireste – copiii, regizorul este responsabil in destinul acestora cu ceea ce americanii numesc reality check. A portretizat in cei 40 de ani de cariera personaje arhetipale carora le-a creionat destine ce strabat lungul drum de la agonie si extaz si inapoi la agonie. Insa de fiecare data, blajinul Almodóvar salveaza femeia si o asaza la loc de cinste pe altarul creatiei sale. Din interviul semnat de Iulia Blaga in aceasta editie aflam ca regizorul este ocupat astazi cu salvarea Spaniei natale, insa maine s-ar putea sa ne ofere o noua eroina. Tot Iulia descopera ca disectia umana – interpretata in cheie cinematografica – pare sa fie o pasiune pentru Nae Caranfil, care porneste in Closer to the Moon in cautarea inocentei pierdute a personajelor sale.

Pentru noi, la BAZAAR, si in moda in general, un chip desavarsit poate insemna totul. Acesta a fost si efectul pe care ascensiunea fulminanta a Dariei Werbowy l-a produs, impunand un look si un stil de viata anti-fashion (pe care mai nou si-l doresc cu ardoare si cele mai infocate fane ale superficialitatii) si devenind portdrapelul unei noi ere a supermodelelor.

Alaturi de modele, designerii sunt our all time favorite heroes, de aceea, cu fiecare ocazie ne place sa intram in culisele vietii lor. In aceasta editie, asemenea eroului din Ulise, parcurgem un drum de 24 de ore alaturi de venerabilul Jean Paul Gaultier, din casa sa din Paris la primele ore ale diminetii pana spre miezul noptii, la cabaretul Paradis Latin. Ca bonus, primim in dar decalogul lui Gaultier in privinta alegerii unei tinute: „ma imbrac simplu, in negru cand ma simt prea gras, in bleumarin cand ma simt suplu si intr-un costum de baie cand ma simt perfect”. Simplu, nu? Traversam apoi Canalul Manecii pana la Londra pentru a va prezenta cei patru designeri talentati care ne-au reprezentat cu succes la International Fashion Showcase, acolo unde Lucian Broscatean a castigat mentiunea speciala a juriului – Chapeau, maestro! Meritam un popas intr-un spatiu stylish dupa aceasta istovitoare calatorie, iar Francisco Costa de la Calvin Klein este suficient de amabil cat sa ne gazduiasca in apartamentul sau de pe Madison Avenue, un barlog decorat intr-o maniera masculina to die for, demn de o viata la moda. Spre finalul acestei editii, va propunem o intalnire rara cu Charles James, unul dintre marii couturieri ai secolului trecut, omis pe nedrept din memoria colectiva, cel despre care Balenciaga a spus ca „este singurul creator care a ridicat haute couture de la o forma a artei aplicate la o forma de arta pura”.

La final, Alexandru Abagiu intreaba de ce nu incercam sa facem lucrurile altfel. Chiar asa, avand la indemana aceasta ediție BAZAAR, „de ce sa nu…?”

Lectura placuta!

Andrei Iovu, redactor-sef 

La grande bellezza. Realizat de Andrei Iovu si Lil Bulgac. Fotografii de Oltin Dogaru

Harper’s BAZAAR Romania in dialog cu Domenico Dolce si Stefano Gabbana. Interviu realizat de Andrei Iovu

Safari urban. Realizat de Andrei Iovu si Lil Bulgac. Fotografii de Oltin Dogaru

Carine’s Edit. Realizat de Carine Roitfeld. Fotografii de Karl Lagerfeld

The Face of Beauty Now. Fotografii de Daniel Jackson

Text: Ioana Vasile

„Un Einstein al modei”. Text: Amanda Fortini

Interviu realizat de Ioana Chira. Fotografii de Oltin Dogaru

Editia Harper’s BAZAAR martie-aprilie 2014, acum la toate centrele de presa!

 

Facebook Comments

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here