Prin ochii modei. Interviu cu Stella McCartney, Director de creație, Stella McCartney

Trei designeri vizionari vorbesc despre întoarcerea la esență, despre inspirație într-o epocă a nesiguranței și despre viitor. De Alexander Fury

0
Stella McCartney
Autoportret Stella McCartney, în locuința sa din Worcestershire, Anglia

HARPER’S BAZAAR: Unde a fost făcută această fotografie?

STELLA McCARTNEY: Acasă, în Worcestershire. Îmi petrec mult timp în natură, și am văzut cum primăvara s-a desfășurat sub ochii mei. Mă inspiră atât de mult. Este atât de ciudat că acum se întâmplă toate astea, primăvara este un moment de naștere și de înnoire, și eu sunt parte din el. Chiar ți se taie respirația.

H.B.: Colecția ta de Toamnă 2020 s-a aplecat asupra preocupărilor etice, care au fost mereu veriga mărcii tale, încă de la început. Crezi că situația în care se află lumea astăzi aduce o nouă importanță pentru aceste idei, scoate în evidență aceste idealuri?

S.M.: Pentru prima dată în istorie putem măsura cu adevărat răul făcut de activitatea umană. Copiii noștri și copiii copiilor noștri vor avea lecții de geografie despre acest impact în următorii ani. Sper că, fiind forțați să ne oprim, vom putea deveni mai buni și mai conștienți, așa încât natura să-și poată recupera locul central în viețile noastre. Și sper din toată inima că aceste concluzii vor conduce la o schimbare a comportamentului consumatorilor. M-aș bucura cu orice schimbare cât de mică, știu că lucrurile astea nu se vor întâmpla peste noapte.

„Sper că, fiind forțați să ne oprim, vom putea deveni mai buni și mai conștienți, așa încât natura să-și poată recupera locul central în viețile noastre.”

H.B.: Cum crezi că pandemia va transforma moda? Ce speri că se va schimba? Și ce va rămâne la fel?

S.M.: Această situație ne-a permis tuturor să stăm un pic și să ne gândim la cum funcționăm, iar mie mi-a dat timpul să mă gândesc cu adevărat strategic, ceea ce e foarte prețios. Dar cred că știm cu toții că suntem niște ființe ale obiceiurilor. Nu știu dacă această situație ne va forța să încetinim ritmul, dar mi-ar plăcea să cred că vom sta în acest moment mai mult decât ne așteptam.

Când lucrezi într-un mod durabil, așa cum facem la Stella McCartney, avem deja toate materialele cu mulți ani înainte, pentru că asta înseamnă să fii o marcă durabilă. Sunt sigură că lucrez cu multe din aceleași fabrici ca și alte mărci de lux, dar lucrez cu ele cu așa de mult timp înainte, pentru că vreau să-mi folosesc materialele mai eficient. Vreau să fie transportate mai eficient, să fie cultivate cu mai puține pesticide. Și atunci este nevoie de mai mult timp. De exemplu, lucrez cu o viscoză durabilă. Peste 150 de milioane de copaci sunt tăiați anual pentru fabricarea de materiale cum este viscoza. Ne-au trebuit trei ani ca să găsim o pădure gestionată în mod durabil în Suedia, unde putem replanta copacii, așadar procesul este cu mult mai lung.

„Când lucrezi într-un mod durabil, așa cum facem la Stella McCartney, avem deja toate materialele cu mulți ani înainte, pentru că asta înseamnă să fii o marcă durabilă.”

Chiar înainte să se întâmple această situație, mă gândeam deja la colecția mea de Primăvară 2021 și cum să nu mai comand materiale noi. Ce ne-a mai rămas și poate fi utilizat în alt scop? Încerc mereu să regândesc și să bulversez ceea ce pare a fi norma, deci sper că o transformare pe care o vom vedea va fi că oamenii se gândesc mai bine la termene, respectă faptul că lucrurile pot dura mai mult dacă vor să le facă mai bine – că pot gândi în avans, că vor avea un impact mai bun și că vor renunța la această mentalitate a obiectelor de unică folosință. Sper că vom fi puțin mai conștienți. Cred că ar fi un dar de preț pentru noi toți – și pentru planetă.

Citește și: Prin ochii modei. Interviu cu Alessandro Michele, Director de creație, Gucci

Traducere: Alexandra Mladin

Facebook Comments

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here