Telefonul vă îmbătrânește?

0
80
lumina albastra si efectele ei

Cele mai recente studii despre efectele luminii albastre asupra tenului dau noi motive pentru a efectua acel detox digital pe care vi-l propuneți de ceva vreme.

Cât timp petreceți cu ochii în ecranul telefonului mobil? Dacă înaintea lecturării acestui articol ați dat scroll pe Instagram preț de câteva minute, după ce ați verificat mailurile de pe același device și ați vorbit cu o prietenă pe Whatsapp, dar nu ați calculat niciodată cât petreceți cu acest obiect în față, studiile vă vin în ajutor. Conform unuia realizat de mobileinsurance.com, o persoană petrece în medie, pe zi, 90 de minute pe telefon. Asta înseamnă că timp de aproximativ 23 de zile pe an stăm cu ochii în telefon. Ce ați spune dacă v-am indica faptul că acest obicei poate accelera îmbătrânirea pielii? Departe de a fi o teorie a conspirației, cele mai recente descoperiri confirmă.

Totul este iluminat

„Lumina albastră, cu o lungime de undă cuprinsă între 400 și 490 nanometri, se situează în partea vizibilă a spectrului electromagnetic și este un tip de lumină cu energie mare“, explică Adelina Vasilescu, medic dermatolog la clinica Avra Aesthetic Institute. Soarele, ecranele telefoanelor, ale calculatoarelor și toate tipurile de becuri led sunt sursele ei. Fără îndoială, soarele este sursa principală a acestui tip de lumină, dar toate aceste device-uri sunt mult mai aproape de pielea noastră, expusă timp îndelungat, ceea ce devine problematic pentru ea. Pentru că, deși lumina albastră nu contribuie la apariția cancerului de piele (spre deosebire de razele UV, nu determină mutații ale ADN-ului celular), ea este responsabilă pentru producerea stresului oxidativ. „Întrucât pătrunde mai adânc în piele, până la nivelul dermului, aceasta poate deteriora fibrele de colagen și elastină, contribuind la îmbătrânirea prematură a pielii prin eliberarea de radicali liberi“, spune Adelina Vasilescu. Expunerea la acest tip de lumină crește și riscul de apariție a petelor pigmentare prin stimularea tirozinei, și implicit creșterea producției de melanină. Doctorul Howard Murad, fondatorul brandului de cosmetice Murad, spune că stresul oxidativ provoacă inflamații la nivelul pielii și poate dăuna barierei naturale de protecție, cauzând pierderea apei din celule și sensibilizarea pielii în fața agresiunilor de mediu. Rezultatul? Un ten cu aspect tern și ridat. „Iată un detaliu interesant“, spune Murad: „opt ore petrecute în fața computerului vă expun la aceeași energie precum 20 de minute petrecute la soare, în miezul zilei.“ Dacă până de curând era cunoscut faptul că lumina albastră poate avea un impact devastator asupra somnului, prin reducerea cantității de melatonină din timpul nopții, care atrage după sine efecte precum oboseala cronică, stresul, migrenele și tulburările de somn, un studiu condus de echipa științifică a brandului Estée Lauder a demonstrat recent că expunerea la lumină albastră în timpul nopții (în orele petrecute pe Netflix sau pe telefon înainte de culcare) are și un impact asupra ritmului natural circadian al celulelor pielii, „păcălindu-le“ să-și desfășoare activitatea ca în timpul zilei și afectând astfel procesele de reparare nocturne.

Metode eficiente

Dacă în privința razelor UV măsurile de protecție sunt numeroase și versatile, cele pentru lumina albastră sunt încă dezbătute. „O modalitate foarte la îndemână în privința telefoanelor este să le activați modul de noapte sau lumina galbenă, mult mai blândă cu ochii și cu pielea“, recomandă Paula Begoun, expert internațional în industria cosmetică și fondatoarea brandului Paula’s Choice. O altă soluție o reprezintă anumite folii speciale care se aplică pe computer, laptop și chiar telefon ori tabletă. Iar noile update-uri ale telefoanelor vă vor ajuta să observați ușor cât timp petreceți pe telefon și chiar să setați timpul pe care doriți să îl petreceți în activitatea respectivă. În ceea ce privește îngrijirea pielii, brandurile au început să își orienteze atenția în această direcție și în curând vom vedea tot mai multe game dedicate acestei probleme moderne. Utilizarea antioxidanților (vitamina C, vitamina E) și a unor produse cu factor de protecție este absolut necesară pentru a vă păstra pielea tânără, deși, în opinia medicului Adelina Vasilescu, „cremele cu SPF nu sunt deocamdată formulate pentru a ne proteja complet de acest tip de lumină, pentru aceasta fiind necesar un filtru mineral (de oxid de zinc) în proporție mult prea mare în compoziția cremei“. Dincolo de acestea, se pare că totuși lumina albastră poate avea și unele beneficii. În unele cazuri, ea este recomandată pentru tratarea unor probleme specifice, precum acneea moderată. Dar, spune Begoun, „chiar și în aceste cazuri s-a dovedit mai sigură și eficientă folosirea unor produse cu ingrediente precum acidul salicilic (BHA), acidul azelaic și peroxidul de benzoil.“

BAZAAR recomandă:

Acești aliați vă vor ajuta să contracarați impactul luminii albastre.

Cremă Advanced Night Repair Supercharged Complex, Estée Lauder, preţ la cerere
Cremă City Skin Age Defense Broad Spectrum SPF 50 PA++++, Murad, preţ la cerere
Serum-concentrat Resist Ultra-Light Super Antioxidant, Paula’s Choice, 182 Lei
Cremă C&E Strength Max, PCA SKIN, 485 Lei (Avra Aesthetic Institute)

Articol apărut în numărul de noiembrie al revistei Harper’s BAZAAR România.

Citiți și: “5 trucuri simple care ajută la prevenirea ridurilor”!

Foto: Guliver/Getty Images, prin amabilitatea distribuitorilor; Colaj: Tudor Șmalenic

Facebook Comments

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here