The List: Fashion Books

0
4

Giorgio Armani

Odată cu sărbătorirea a 40 de ani a celebrei case de modă, Armani lansează această carte extravagantă, o expunere a evoluţiei esteticii sale consacrate. Cunoscut pentru eleganţa clasică italiană, Armani îmbină în această carte imagini ale unor fotografi de renume (Testino, Leibovitz şi mulţi alţii) cu schiţe şi texte care ilustrează importanţa numelui Armani în industrie. Cartea urmează a fi publicată pe 29 septembrie. Ed. Rizzoli


Louis Vuitton Windows

Casa Louis Vuitton a devenit celebră nu numai pentru creațiile sale, ci şi pentru extraordinarele sale vitrine, care au devenit din ce în ce mai impresionante odată cu trecerea anilor. De la dinozauri aurii la baloane roz cu aer cald, vitrinele LV strâng întotdeauna mulţimi curioase în faţa lor şi au ajuns să fie aşteptate cu nerăbdare de public. Creatorii, Fay McLeod şi Ansel Thompson, au în prezent mai mult de 35 de astfel de „opere” şi toate sunt adunate în această carte.  Ed. Assouline


 

 

Diana Vreeland: The Modern Woman: The Bazaar Years, 1936-1962

Supranumită „Împărăteasa Modei”, Diana Vreeland a fost şi va rămâne un simbol în acest domeniu. A fost fashion editor la Harper’s Bazaar şi redactor-şef la Vogue, iar şarmul şi inteligenţa sa au făcut-o să fie admirată şi respectată de mulţi. Cu replici precum „Prohibiţia – ce idee nebună! Încearcă numai să mă opreşti din a lua o gură din această ceaşcă de ceai şi voi bea întregul ceainic!” sau „Întotdeauna mi-am spus că îmi doresc să mor într-un oraş cu un croitor şi un pantofar buni şi poate cu cineva care e interesat în puţin quelque chose d’autre”, e uşor de înţeles de ce Diana a avut un asemenea impact în lumea modei. Editată de nepotul ei, Alexander Vreeland, cartea urmează a fi lansată pe 20 octombrie şi se axează pe cei aproape 30 de ani petrecuți de Diana la Harper’s Bazaar. Ed. Rizzoli

Valentino: Mirabilia Romae

Una dintre sursele de inspiraţie cele mai puternice ale designerilor Maria Grazia Chiuri şi Pierpaolo Piccioli a fost mereu oraşul Roma, aşa că în această carte sunt adunate imagini din frumosul oraş italian care au servit drept elemente de pornire pentru multe colecţii Valentino. Arcade impresionante, detalii de coloane clasice sau de feronerie italiană lucrată manual, toate sunt prezentate în această adevărată colecţie de artă fotografică ce funcţionează şi ca o incursiune în mintea celebrilor designeri. Ed. Assouline

 

Harper’s Bazaar: Models

O celebrare a celor mai frumoase supermodele şi fotografii care au apărut vreodată în paginile revistei, Harper’s Bazaar: Models este o adevărată expoziţie a frumuseţii în format restrâns. Cartea aduce la un loc numeroase modele de top, fie că vorbim despre figuri clasice precum Suzy Parker, despre superstaruri din anii ’90 precum Cindy Crawford sau despre numele momentului, ca Lara Stone și Lily Donaldson. Frumoasele imagini, realizate de fotografi precum Patrick Demarchelier și Peter Lindbergh, sunt însoţite de câteva texte scurte, cu anecdote şi amintiri ale celor implicaţi. Ed. Abrams

Text: Alexandra Arsene


Facebook Comments

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here