The Style: Irina Moroșanu

0
166
The Style Irina

Pentru creatoarea Les vacances d’Irina, spiritul Mediteranei se traduce în coșuri de paie și gulere marinărești.

Sacouri masculine, cămăşi din in, pulovere cu dungi, gulere marinăreşti şi coşuri – acestea sunt elementele pe care Irina le enumeră ca fiind caracteristice pentru stilul ei. Când construieşte o ţinută, porneşte, în general, de la fustă sau pantaloni. „Dar am avut şi o perioadă amuzantă în care înainte să pun ceva pe mine, mă încălţam şi apoi începeam să probez ţinute până când una se potrivea cu ce aveam în picioare”, spune ea râzând. Îi plac atât de mult genţile-coş, încât crede că prima piesă de acest fel luată dintr-un târg de vechituri este cea mai inteligentă investiţie vestimentară făcută vreodată. „Şi apoi toate celelalte coşuri pe care le-am găsit în călătoriile mele. La un moment dat mi se spunea «fata cu coşurile de paie», atât de multe aveam.”

Regula mea fashion: „Sunt mai importante mesajul pe care-l transmiți prin vestimentație și felul în care dai viață hainelor decât sumele investite în ele.”

The Style Irina

Lista de shopping: Bluză Mother of Pearl, net-a-porter.com, 275 Euro; Rochie Pinko, 1.736 Lei; Cercei Teilor, 505 Lei; Bluză Mango, 119 Lei; Pălărie Lola Hats, matchesfashion.com, 1.360 Lei; Colier Majorica, Kultho, 480 Lei; Pantaloni H&M, 199 Lei; Geantă Muuñ, matchesfashion.com, 905 Lei; Espadrile J.W. Anderson, j-w-anderson.com, 610 Euro; Sacou Brunello Cucinelli, preţ la cerere; Rochie Philosophy di Lorenzo Serafini, Distinto Couture 4.350 Lei

Articol apărut în numărul de iunie al revistei Harper’s BAZAAR România.

Citiți și: “Ghid de buna purtare: 7 abordari ale celor mai dezirabile mantouri”!

Foto: Oltin Dogaru, prin amabilitatea distribuitorilor; Colaj: Tudor Șmalenic

Facebook Comments

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here