Tinere talente

0
Ana Radu

În artă, vârsta e relativă. Cu talentul te naști, îl cultivi și urmărești asiduu, toată viața, să îl dezvolți. Cinci tinere puternice care au reușit să se remarce prin arta lor, încă din primii ani de studiu, ne-au împărtășit din emoția scenei în care se expun.

Ana Radu, 19 ani, actriță

Cu doi părinți actori, ar fi fost destul de greu să o ocolească pasiunea pentru o meserie atât de magnetică. Este în anul doi la UNATC și asta îi ocupă majoritatea timpului. Până acum a jucat în câteva lungmetraje și credea că actoria de film e tot ce-și dorește, dar de curând a descoperit magia teatrului.

„Plâng incredibil de ușor, aproape în fiecare zi. E un mod de a mă descărca și, de obicei, chiar îmi face bine. Mă emoționez la fel de ușor la tot ce înseamnă artă. Și la toate melodiile lui Michael Jackson.”

Ce rol joci în 5 minute, cel mai recent film al lui Dan Chișu?

Cel al unei adolescente, fiica personajului principal, care se confruntă cu problemele tipice vârstei și care intră într-un conflict puternic cu tatăl ei din cauza unei lipse totale de comunicare și înțelegere reciprocă.

Ce te fascinează cel mai mult, atunci când ești pe un platou de filmare?

Țin minte și acum că prima oară când am fost fascinată de ce se întâmplă pe un platou de filmare a fost la primul meu scurtmetraj, când aveam nouă ani. Atunci m-am convins pe mine, dar și pe părinții mei, că ăsta e drumul meu. Absolut tot ce înseamnă o zi de filmare mă bucură și mă fascinează și acum într-un mod pe care nu știu să-l descriu în cuvinte. Dar cred că, în principal, oamenii pe care i-am întâlnit pe toate platourile de filmare mă fac mereu să mă gândesc cât de frumoasă e meseria asta. Pentru că acolo cu ei am învățat ce înseamnă munca susținută împletită cu bucuria lucrului în echipă.

Trei lucruri pe care vrei neapărat să le faci în viaţă?

Probabil primul ar fi să am ocazia să lucrez cât mai mult și să cunosc cât mai mulți oameni de la care să învăț. După, mi-ar plăcea să pot să călătoresc prin toată lumea. Și mi-aș mai dori să am la un moment dat un băiețel!

Cu ce cuvânt te-ai descrie?

Iubire.

Ce ți-ar plăcea să faci, dacă ai avea ocazia să petreci o zi întreagă cu Meryl Streep?

Ca să fiu sinceră, o zi nu mi-ar ajunge pentru tot ce aș vrea să fac și să vorbesc cu ea. Dar cred că în primul rând mi-ar plăcea să-mi povestească despre ea, despre cum a ajuns o actriță atât de mare, despre tot ce a învățat de-a lungul carierei și despre toate experiențele ei legate de meserie. Și poate am face și puțin shopping împreună, ca să combin cele două pasiuni ale mele.

Ilinca Prisăcariu

Ilinca Prisăcariu, 24 de ani, regizoare

A regizat deja două spectacole: Absinth (spectacolul de licență) și Ava Show (poate fi văzut la Point ArtHub). A terminat de curând masterul de scriere dramatică și își dorește să conceapă o piesă despre anxietate. Are în plan un proiect despre fenomenul de catcalling, dar și un spectacol inedit pe care vrea să-l monteze în orașul natal, Botoșani.

„Am descoperit că îmi place să scriu. Am scris câţiva ani proză scurtă, apoi am început să scriu şi piese. La un moment dat, am cochetat cu regia. Şi mi-am dat seama că nu pot face nimic altceva. Devenise o treabă viscerală.”

Cea mai ridicolă superstiţie?

Nu ştiu dacă se încadrează la superstiţii, dar nu ştiu niciodată ce să fac cu dorinţele. Când sufli în lumânări sau vezi o stea căzătoare… Cum faci? Cum alegi dorinţa AIA? Mă gândesc mult prea mult şi ajunge să fie ceva random. După, mă simt stângace. Ca şi cum am greşit ceva ce nu mai pot repara niciodată.

Cu cine ai trăit cea mai fericită zi din viaţă, până acum?

Cu cineva foarte cool, care a venit după mine într-o deplasare (vreo 300 de km), doar ca să stăm o noapte împreună. Apunea soarele. Stăteam la geam în camera de hotel, în halate de baie și fumam. În piaţa de lângă era un concert simfonic. Aveam vedere fix spre scenă. Era, practic, cea mai tare lojă din lume. Nu mai simțisem așa ceva niciodată. Era un sentiment foarte pur. Simţeam că pot să pun degetul şi să zic „da, e fericire”. Cineva bătuse atâta drum doar ca să petreacă nişte timp cu mine. Atât de simplu.

Ce înseamnă să fii adult?

Încă nu ştiu. E un mare rollercoaster. Învăţ să-mi placă. Am momente în care mă bucur de călătorie, deşi mi-e frică de suişuri şi coborâşuri. Cred că a fi adult e o responsabilitate mare faţă de propria persoană. Doar dacă eşti responsabil cu tine, poţi fi şi în alte situaţii.

Cum te privesc bărbații, din perspectiva profesiei pe care o ai?

Primul lucru pe care l-am auzit de la bărbaţi (mai ales din industrie) atunci când m-am hotărât să dau la Regie a fost: „Ce să cauţi tu acolo? E foarte greu pentru o femeie”. Şi m-am enervat. Nu înţelegeam de ce vor ei atât de tare să mă convingă că locul meu nu e acolo. A fost mai amuzant când am început să aud femei spunând asta. E greu oricum, dar mai greu e să smulgi din rădăcini o mentalitate nefericită. Locul meu e acolo unde vreau eu să fie. Punct. Pluteşte în aer ideea asta, că dacă vrei să faci treabă ca femeie în teatru, trebuie să fii isterică. Eu am rezolvat lucrurile până acum vorbind frumos. Respectul nu se impune prin decibeli.

Silvia Pavăl

Silvia Pavăl, 25 de ani, designer

După ce a absolvit Universitatea de Arte București, i s-au deschis orizonturi creative pe care nu le bănuia. A lansat platforma educațională dedicată adolescenților, Ză scoolărz, și primele două colecții vestimentare, a creat pantofi alături de un brad românesc recunoscut și a lansat Silvia Pavăl – Creating with devotion – locul în care poți găsi design românesc (haine, pantofi, decorațiuni), prietenos cu mediul la un preț corect.

Eleganța este dată de un om curat pe interior. Un om care nu a mai simțit invidia de mult. Această curățenie este eleganța pentru mine. Nu poate fi nimic mai elegant decât un om neîncărcat cu povara gândurilor.

Care este momentul în care te-ai simțit cea mai mândră de tine?

Când am înțeles că rolul unui designer este acela de a dărui din inimă, de a-și lăsa orgoliul deoparte, în detrimentul binelui acestei lumi. A fi designer e o menire aleasă, pe care cei ce o posedă ar trebui să o aprecieze ca pe o comoară.

De ce devotament?

Într-un moment în care parcă nimic nu se lega m-am trezit spunând „creating with devotion”. Și din acel moment am știut că aceasta era piesa lipsă în tot ce făcusem până atunci. E un sentiment greu de explicat în cuvinte, însă îl găsesc chiar „locul” din care izvorăște adevărata creativitate.

Ce te inspiră în acest moment?
Simplitatea și rafinamentul subtil, dar plin de mesaje și umor, tipic românesc.

În ce moment al carierei te afli?

Mă aflu într-un moment în care știu că cel mai important este să dau fără să primesc. Un moment cu zero așteptări, însoțit de răbdare și o infinitate de idei.

Care sunt experiențele de viață la care te-ai reîntors mereu, ca să poți crea?

În ultima vreme nu mă mai reîntorc în trecut, deoarece momentul prezent este cel care oferă o infinitate de posibilități, și stând aici pot să privesc cu o mai mare claritate nevoile și dorințele acestei lumi în care trăim. Uneori mă mai întorc în copilărie, însă mai rar, deoarece evit să mai creez din și cu melancolie.

Cel mai bun sfat vestimentar pe care l-ai primit?

Să nu mă îmbrac niciodată all black.

Cum te simți tu cel mai bine îmbrăcată?

E mai degrabă un când. Atunci când sunt în natură cu picioarele goale sau în niște espadrile și port ceva lejer, o rochie și niște șalvari indieni, am părul proaspăt spălat, sunt nemachiată și am o cafea în mână.

Teodora Velescu

Teodora Velescu, 23 de ani, balerină coregrafă

La finalul celor trei ani de studii licențiale și-a dat seama că i-ar plăcea să predea, așa că s-a înscris la un master de „Coregrafie și Performanță în Dans”. S-a dovedit a fi o alegere care i-a deschis multe uși, printre care și colaborarea cu Centrul Independent Coregrafic Linotip. Acolo o puteți vedea jucând în patru spectacole: Babel, Nesomn, Promised Land și Basma curată, toate în coregrafia lui Arcadie Rusu.

„Dansul, pentru mine, reprezintă o formă de meditație, dar mai mult decât atât, un spațiu sigur în care îmi pot transpune cele mai intense trăiri, fără a exista teama de a fi judecată. Probabil că plăcerea dansului vine din plăcerea de a fi fără constrângeri.”

Dacă ar trebui să compari dansul cu un fel de mâncare, un fruct, cu ce l-ai putea compara?

Bunica mea are o vorbă: „Ciorbă fierbinte, acră și bună, de te scoate din boală”. Cam așa și cu dansul. Pentru mine e felul de mâncare ce încoronează o zi reușită, așa că răspunsul e… ciorba bunicii. 

Cum te transformă dansul?

Reprezintă o parte atât de mare și importantă din viața mea, încât nu-l pot separa de personalitatea mea și de ceea ce sunt. Cred că m-a facut un om mai deschis, mai înțelegător și mai liber. Aș putea spune nu că m-a transformat, ci că m-a format.

Dacă ai putea să te îmbrățișezi, așa cum îmbrățișezi o prietenă, ce ți-ai spune la ureche?

Ești pe drumul cel bun. Ai oameni minunați în jurul tău care-ți sunt alături și pe care te poți baza oricând. Ascultă-ți inima, ai încredere în tine and keep going!

Care este lucrul pe care-l știe cel mai puțină lume despre tine?

Sunt o persoană dezorganizată și imprevizibilă, dar încerc ca aceste „calitați” să nu-mi influențeze viața profesională.

Când ai plâns copios ultima dată şi de ce ?

Dragoste neîmpărtășită.

Frica la care îți dorești să renunți.

Ironic, la frica de a renunța.

Teona Galgoțiu

Teona Galgoțiu, 22 de ani, scriitoare/regizoare

Este în anul întâi de master la Regie de film la UNATC. Lucrează la două scurtmetraje, unul de ficțiune și un documentar. Se ocupă de organizarea festivalului și a evenimentelor Super (o platformă de educație non-formală, prin artă, pentru liceeni) și de Gura Mare, o platformă care promovează poezia. În toamnă vrea să-și lanseze o carte de poezii. Visul ei? Să creeze un teritoriu comun între poezie și film, invitând artiști tineri să facă videopoeme.

„Ca să scriu, cred că am nevoie să nu fiu nici prea tristă și nici prea fericită, astea sunt stări care, spre extreme, te lasă să trăiești ce se întâmplă și atât. Deci am nevoie să am o stare mediocră și să am un spațiu în care să pot să mă refugiez din când în când.”

Te simți mai mult poetă sau regizoare în acest moment al vieții?

Până de curând alternau, în funcție de proiectul la care lucram mai intens, dar în ultima vreme simt că nu mai pot exista una fără cealaltă. Siamezele trăiesc la mine în cap, uneori se bat, alteori se pupă, dar lucrează, oricum, împreună.

Cum îți imaginezi că arată cel/cea care îți citește poeziile?

Când eram mică, scriam doar pentru mine, și se simte, când citesc textele de atunci. Un pic mai târziu, când am început să public online și în antologii, să am lecturi, oamenii aveau păreri, făceau clasamente, și am picat un pic în zona de „scriu gândindu-mă la ceilalți” – mi se pare că e o zonă periculoasă din care unii artiști nu mai ies, am vrut să scap de ea cât mai repede. Acum încerc să mă gândesc exclusiv la prieteni și la Luca, iubitul meu, în momentul în care îmi imaginez pe cineva citind.

Ai vreodată teama că oamenii nu mai citesc poezie?

Din teama asta s-a născut proiectul Gura Mare. Am făcut pagina de facebook și am pus acolo versuri pe un fundal alb, simplu, mă gândeam că poate o să arunce un ochi și oamenii care nu citesc poezie de obicei. Am fost șocată, dar chiar a funcționat. În câteva zile au primit zeci de share-uri și oamenii le puneau la cover. Deci nu cred că oamenii vor renunța vreodată la poezie, ci că forma poeziei e în continuă schimbare, se mulează pe nevoile și dorințele lumii, e complet fluidă.

Cum gestionezi starea de angoasă care poate veni la pachet cu scrisul?

E o întrebare bună și grea. Scrisul mă agită, chiar dacă pe termen lung mă calmează. În timp ce scriu, imediat după ce termin sau când trece mult timp fără, nu mă pot concentra pe nimic altceva și simt lucrurile exagerat, mă irită sau mă întristează mai repede decât în mod normal. E o senzație foarte fizică, asemănătoare cu cea de când trece mult timp fără să dorm. Un fel de tremur și reacții exagerate la stimuli.

Interviuri de Andreea Cipcă; styling: Flavia Parpală
Foto: Oltin Dogaru

Facebook Comments

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here