Tot ce trebuie să știți despre noutățile de beauty de ultimă oră

0
101
Chance Eau de Parfum Twist and Spray, 20 ml x 3, Chanel, 582 Lei

STARE DE VACANȚĂ

Luați în geantă parfumul preferat oriunde călătoriți și împrospătați-i aroma oricând. Chanel vă propune o nouă versiune a parfumului Chance, încapsulat într-un ambalaj confortabil și creat pentru refill. Chance Eau de Parfum Twist and Spray are o compoziție florală cu piper roz, iasomie, paciuli, mosc alb și vanilie, e practic și ideal pentru călătorii.

TONURI COUTURE

Cel mai nou must-have pentru recuzita de produse de machiaj? Paleta de farduri de pleoape Diorshow, cu efecte metalice, strălucitoare și mat-catifelate, inspirată din colecția couture Dior Oblique.

Paletă Diorshow 3 Couleurs Tri(O)blique, nuanță 853 Rosy Canvas, Dior, 311 Lei

CULOARE ÎN PĂR

Vreți o schimbare de look? Încercați măștile de păr Colour Refresh, cu efect non-permanent, hrănitoare și pigmentate, care pot fi utilizate pentru a intensifica sau pentru a schimba culoarea părului. Puteți alege între variantele îndrăznețe – Pink Pop sau Azure, și cele clasice – Pearl Silver sau Cacao Intense. Produsele Maria Nila sunt 100% vegane, netestate pe animale, fără sulf sau parabeni și cu ambalaje eco-friendly.

PROTECȚIE NECESARĂ

Temperaturile ridicate și expunerea la soare pot sensibiliza pielea, ducând la scăderea nivelului optim de hidratare și afectând fermitatea pielii. Laboratoarele Skincode au creat o formulă inovatoare, potrivită pentru toate tipurile de ten, chiar și pentru cele mai sensibile, ce asigură protecția optimă împotriva radiațiilor solare, prevenind efectele nocive asupra pielii. Ingredientul-cheie este CM-Glucan, cu rol în protejarea și stimularea mecanismului de apărare a pielii și reînnoire celulară.

Cremă SPF 50+, Skincode Essentials, preț la cerere (Farmaciile Help Net)

ECHILIBRU RESTABILIT

Părul lipsit de volum cu tendințe de îngrășare necesită o atenție specială și produse de îngrijire dedicate, ce restabilesc echilibrul la nivelul scalpului și firului de păr. Vă recomandăm Phytocedrat și Phytopanama, două șampoane cu formule special create pentru a elimina excesul de sebum. Phytocedrat conține extract din nouă plante cu proprietăți astringente îmbinate cu ulei esențial de lămâie și mușcată, care ajută la reglarea glandelor sebacee cu produc]ie excesivă de sebum. De la prima utilizare, părul devine mai ușor și are mai mult volum. Bogat în extract de scoarță de quillaja și suficient de delicat pentru a fi utilizat zilnic, Phytopanama curăță intens, fiind recomandat pentru a împrospăta și purifica un scalp gras. Produsele sunt disponibile în Farmaciile Help Net.

MAI MULTĂ PERFORMANȚĂ

Vreți să obțineți rezultate mai precise în antrenamentele fizice pe care le efectuați? Vă recomandăm noul Fitbit Versa Lite Edition, un smartwatch cu care vă puteți monitoriza activitatea fizică, ritmul cardiac și ciclurile de somn. În plus, acest gadget inteligent oferă peste 15 tipuri de exerciții cu posibilitatea setării de obiective, notificări primite din aplicațiile preferate de pe telefon și este rezistent la apă (până la 50 metri).

martwatch Fitbit Versa Lite Edition, Fitbit, preţ la cerere

PUNCTE PUNCTE

Good Girl Dot Drama este cea mai recentă ediție a parfumului oriental-floral sub formă de pantof de la Carolina Herrera, cu acorduri florale de iasomie, tuberoză și iris și o bază gurmandă de cafea, migdale, vanilie, tonka bean și scorțișoară. Designul sticlei este inspirat de modelul cu buline, alb-negru, regăsit în creațiile inițiale ale designerului.

Apă de parfum Good Girl Dot Drama, Carolina Herrera, 80 ml, 589 Lei

Materialul integral realizat de Ioana Vasile, Beauty Editor Harper’s BAZAAR, a apărut în numărul de iunie al revistei.

Facebook Comments

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here