Un cover dupa Shakespeare: Poveste de iarna reimaginata

0
71
Jeanette Winterson O paranteza in timp Shakespeare

Jeanette Winterson reimagineaza piesa Poveste de iarna sub forma unui roman pentru secolul al XXI-lea. Indiferent ce parere aveti despre ideea de cover, sunt sanse mari sa savurati O paranteza in timp – un cover novel scris la initiativa editurii Hogarth, care a propus unor scriitori cunoscuti (Margaret Atwood, Anne Tyler, Tracy Chevalier si Jo Nesbo, printre ei) sa reviziteze capodopere shakespeariene.

O paranteza in timp carte Humanitas Shakespeare

Jeanette Winterson, cea care deschide seria, ar fi putut alege orice piesa. S-a oprit insa asupra Povestii de iarna. O alegere aparent bizara, daca ne gandim ca piesa este cand tragedie, cand comedie, ca neverosimilul face parte din natura ei, ca de-a lungul celor cinci acte, oracole sunt ignorate si apoi ascultate, un barbat este mutilat de un urs, iar o statuie prinde viata. Dar este si o piesa despre un copil abandonat si despre cum datorita lui trecutul poate fi indreptat. Ea insasi adoptata, Winterson a pus pierderea si abandonul in centrul multor scrieri. Portocalele nu sunt singurele fructe, de pilda, este o relatare fictionalizata a copilariei ei intr-o familie de evanghelisti si a adolescentei in timpul careia isi descopera orientarea sexuala si dorinta de a face altceva decat misionariatul propovaduit de parintii adoptivi. in O paranteza in timp, copilul este Perdita, fiica unui magnat londonez pe nume Leo (versiunea reinterpretata a Regelui Leontes) si a lui MiMi, o cantareata de origine franceza. Posesiv si paranoic, Leo crede ca MiMi il insala si ca fata nu este a lui, ci a unui vechi prieten, Xeno, designer de jocuri video. Furia lui nebuna distruge totul in cale. Abia cand Perdita, alungata de Leo si adoptata de un vaduv, afl a adevarul despre familia ei, povestea unei gelozii devastatoare se transforma intr-o poveste a iertarii. Cu BAZAAR, scriitoarea britanica vorbeste despre cum femeile reusesc sa inlature efectele furiei barbatilor.

HARPER’S BAZAAR: Ati avut senzatia ca e mai usor sa scrieti acest roman pentru ca sunteti un fan al Povestii de iarna? Sau ati fost tentata sa actionati ca un fan, nu ca un scriitor care face un cover dupa o piesa?

JEANETTE WINTERSON: Scriitorul e mereu scriitor – chiar si atunci cand mananca, doarme sau se trezeste din somn. Concentrarea, atentia, conexiunile generate de imaginatie si placerea pe care o gaseste intr-o provocare sunt mereu prezente. Dar cum ramane cu dragostea? Eu cred ca prin dragoste invatam cel mai bine. Cand iubim o scriere sau o piesa muzicala, la fel ca atunci cand iubim o persoana, vrem sa stim mai multe. si vrem sa fi m parte din ceea ce stim. Iubesc Poveste de iarna de ani de zile. in centrul piesei se afla un copil abandonat. Eu insami sunt un copil abandonat. Dar copilul din piesa creste si salveaza trecutul.

H.B.: Retrospectiv, care a fost partea cea mai placuta din scrierea romanului?

J.W.: Imi plac inceputurile. Mi-a placut sa ma cufund in piesa. Am citit-o de la un cap la altul in fiecare zi timp de doua saptamani, apoi am inceput sa scriu.

H.B.: Unul dintre lucrurile care mi-a placut foarte mult in carte este povestea pe care ati inventat-o despre Leo si Xeno in adolescenta lor, o poveste despre o relatie sexuala intre ei pe care nici unul nu si-o asuma. Cum ati ajuns la aceasta idee?

J.W.: Piesa lui Shakespeare nu are backstories. Absolut nici una. Nu stim nimic despre trecutul personajelor, cu exceptia Perditei, fireste – copilul abandonat care nu stie nimic despre propriul trecut. Tot ce stim e ca Leontes (Leo) si Polixenes (Xeno) au crescut impreuna. Ciudat. Nu exista alte referiri la familiile lor sau la imprejurarile in care au crescut impreuna. A trebuit sa ma ocup de asta. Iar Xeno – care in povestea mea este gay – nu are sotie in piesa lui Shakespeare, insa are un fiu. Asa am ajuns la idee.

H.B.: Femeile din roman sunt un contrapunct la majoritatea personajelor masculine – MiMi, Perdita si Pauline mana dreapta in afaceri a lui Leot sunt rationale, empatice si lucide, la polul opus fata de paranoia lui Leo si pornirile autodistructive ale lui Xeno.

H.B.: Cum vi se par personajele feminine ale lui Shakespeare?

J.W.: Shakespeare se pricepe la personaje feminine. si femeile au cele mai bune replici in piesele lui. in Romeo si Julieta, cea mai celebra poveste de dragoste din lume, Romeo vorbeste in clisee si exact ca un adolescent infierbantat, in timp ce Julieta este cumpatata si matura – o surpriza avand in vedere ca are doar 14 ani! In Poveste de iarna, consecintele obisnuite ale furiei masculine sunt deturnate de trei femei, din trei generatii diferite. Si toate sunt inca in viata la finalul piesei. Shakespeare are incredere in femei, in timp ce barbatii sunt interesati de glorie si eroism. Chiar si femeile lui teribile, precum Lady Macbeth, au o calitate pe care o intelegem.

H.B.: Daca ar fi sa luati cina cu Shakespeare, ce l-ati intreba despre Poveste de iarna?

J.W.: Shakespeare ar manca o pulpa de berbec cu gulii si am bea amandoi bere. L-as intreba daca vrea sa credem ca magia de la finalul piesei statuia Hermionei prinde viata, regina il imbratiseaza pe Leontes si isi binecuvanteaza fiindca este reala – cu adevarat reala, vreau sa spun – sau un joc. Ar rade cand ar auzi intrebarea. Pentru Shakespeare, tot ce isi imagina sau inventa era la fel de real ca mancarea de pe masa.

Cititi si: “Misterioasa Elena Ferrante și femeile din lumea ei”!

Foto: Sam Churchill; prin amabilitatea editurii Humanitas

Facebook Comments

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here