Un fotbalist, o atletă și un pilot de curse, principalii favoriți la titlul BBC Sports Personality of the Year 2019

0
62
BBC Sports Personality of the Year

Ne apropiem cu pași repezi de vacanță de vară, campionatele europene de fotbal s-au cam terminat, astfel că iubitorii sportului și ai pariurilor sportive își îndreaptă atenția către turnee de tenis precum cel de la Roland Garros, acolo unde Simona Halep a făcut deja primul pas către un nou titlu, așteaptă cu nerăbdare evoluția tricolorilor mici la Euro 2019 (16-30 iunie) sau pot paria la cote excelente pe cel care consideră că va fi ales la finalul acestui an Personalitatea Sportivă BBC a anului 2019

După primele 5 luni din acest an, Raheem Sterling, Dina Asher-Smith și Lewis Hamilton sunt primii 3 favoriți la râvnitul trofeu britanic, fiind creditați la agenția de pariuri online Winmasters cu următoarele cote.

Raheem Sterling – cota 4.35

Jamaican la origini, Raheem Shaquille Sterling este unul dintre jucătorii exponențiali ai lui Manchester City, campioană a ultimelor două ediții din Premier League. În vârstă de 24 de ani, Sterling și-a început activitatea la clubul de juniori QPR (2003-2010), fiind apoi transferat de Liverpool, echipă la care a jucat între anii 2012 și 2015, pentru ca în iulie 2015 să fie transferat la Manchester City, contra unei sume de 44 de milioane de lire sterline. Extrema lui City a adunat 34 de apariții la naționala Angliei, înscriind până în prezent două goluri.

Dina Asher-Smith – cota 9.50

Campioană Europeană la atletism – proba de viteză 200 m – în 2016 și 2018 și câștigătoare a multor alte medalii, Geraldina Rachel Asher-Smith (23 de ani) se bucură de o popularitate foarte mare în Anglia. Anul trecut, Dina a fost aleasă Atleta Europeană a anului, a apărut pe coperta revistelor Runner’s World UK și Evening Standard Magazine și a schimbat la un moment dat pista de alergare cu scena de modă, prezentând, împreună cu alte cunoscute sportive, colecția Off White la show-ul Paris Fashion Week, desfășurat în luna septembrie 2018. 

Lewis Hamilton – cota 10.00

Campion mondial la Formula 1 în 2014, 2015, 2017 și 2018, Lewis Hamilton (34 ani) are parte din nou de un sezon excelent, fiind pe locul 1 după primele 6 curse din 2019, cu un avans de 17 puncte față de Valtteri Bottas. Britanicul a început anul cu un loc 2 la Australian GP, a câștigat următoarele două curse, Bahrain GP și Chinese GP, a mai bifat un loc 2 în Azerbaidjan și s-a impus în Spania și Monaco. 

Unul din motivele pentru care britanicii pariază destul de mult pe această piață este modul în care fluctuează cotele, în funcție de evoluțiile favoriților în competițiile în care sunt implicați, cei mai norocoși pariori reușind astfel să prindă cote excelente pe piața Personalitatea Sportivă BBC a anului 2019. De exemplu, la ora realizării acestui material, poți paria pe legendarul jucător de snooker Ronnie O’Sullivan la o cotă de 67.00 oferită de agenția de pariuri Winmasters, în condițiile în care, la începutul lunii mai, acesta era favoritul numărul 1, cu o cotă de 9.00, la o parte din casele de pariuri de top din Marea Britanie.

 

 

 

 

Sursă foto: bbc.co.uk

Facebook Comments

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here