Viata mea culturala: Andreea Bortun

0
Andreea Bortun_foto Adi Bulboaca

Autoarea recentei premiere de teatru Inapoi in iarna dezvaluie cateva dintre preferintele ei.

PRIMUL ALBUM CUMPARAT: Radiohead sau Massive Attack. Dar realitatea e ca achizitia a venit foarte tarziu. A trebuit sa apara itunes pentru asta; atat de tarziu a venit!

SERIALELE PERFECTE PENTRU BINGE-WATCHING: Dark e o descoperire recenta, un serial nemtesc, tehnic facut foarte bine, cu o atmosfera particulara si cu o poveste incalcita. Are usoare pretentiozitati filosofice, dar se trece la fel de usor peste ele. Ar mai fi Big Little Lies. Si The End of F***ing World, desi incearca mult prea mult sa fie hipsteresc, are ceva curajos care merita apreciat. Altfel, ca all-time favorite e seria Cosmos, a lui Carl Sagan. Nu e tocmai un serial, nu e deloc fictiune, dar e fascinant si e o modalitate faina de a invata lucrurile de care nu stiai ca poti fi interesat cand erai inca in scoala. E o forma buna de recuperare a orelor de stiinte, pe care nu prea poti de fapt sa le mai aduci inapoi.

FILMUL SAU SPECTACOLUL DE TEATRU CARE TI-A SCHIMBAT VIATA: Daca vorbim de o schimbare, cred ca e mai degraba o schimbare la nivel de perceptie artistica. In teatru, Marele inchizitor, adaptare dupa Dostoievski, pus in scena de regizorul britanic Peter Brook. Prima oara cand am simtit ca personajul interpretat de Bruce Myers nu poate fi altcumva sau altcineva decat ce a vazut Myers in el. Era marele inchizitor si nimeni nu mai putea fi el. In cinema, Post Tenebras Lux, al regizorului mexican Carlos Reygadas. In general filmele lui Reygadas au fost pentru mine o forma de intalnire (prima de acest fel) cu un autor cu care pare ca impartasesc curiozitati similare de a cerceta in interiorul limbajului cinematografic.

DESCOPERIRI RECENTE: Thomas Wolfe, care a scris doua romane fabuloase (Priveste, inger, catre casa si Nu te mai poti intoarce acasa), si Philippe Aries, cu Timpul istoriei, o carte foarte faina despre cum se percepe istoria pe masura ce ea (ni) se intampla.

IN FRUNTEA PLAYLISTULUI IN ACEST MOMENT: Albumul lui Nicolas Jaar, Labour of Love.

DESTINATIE IDEALA DE VACANTA: Ca sa pot fi onesta in raport cu intrebarea ar presupune sa aleg un loc in care sa mai fi fost si pe care sa il vad ca pe o asezare temporara: Puglia, in sudul Italiei. Dincolo de faptul ca e nedrept de frumos si ca mancarea te duce pe cai gresite, fiind neobisnuit de gustoasa, cred ca e si un loc care spune povesti interesante (pentru mine) despre oamenii lui. Sau asa mi-l aduc eu aminte.

LOCURILE UNDE-TI PLACE SA IESI IN BUCURESTI: Parcul Ioanid pe la 1 noaptea, gradina de la Green Hours, Manasia, Colosseum, pizzeria Interbelic (daca mai e in continuare deschisa, in orice forma). Dar multe dintre locurile in care imi placea sa ies nu mai exista sau nu mai arata la fel: La Motoare, vechiul club Control din pasajul Victoria, restaurantul One de langa UNATC.

MOMENTUL FAVORIT AL ZILEI: Duminica foarte de dimineata, vara, pe Polona.

TE FACE SA RAZI: Prietenul meu.

PLACERE VINOVATA: Fanta de portocale in diminetile (?) mahmure.

STYLE ICON: Tilda Swinton.

TI-AR PLACEA SA IEI CINA CU… John Cassavetes.

ARTISTII ALE CAROR LUCRARI LE-AI COLECTIONA: Judy Chicago – ca un reminder constant pentru istoria femeii in istorie si pentru necesitatea vigilentei si datoriei civice, Joseph Beuys – pentru relatia cu spatiile care sufera; daca as avea o hala, m-as bucura sa-mi iau cafeaua cu cuburile lui de grasime animala solidificata (nu suna foarte frumos, stiu, dar trebuie sa te afli in aceeasi incapere cu ele ca sa poti intelege – se pot vizita in expozitia permanenta de la Hamburger Bahnhof, din Berlin), Anselm Kiefer – ar trebui sa am din nou o hala pentru majoritatea lucrarilor lui, sau terenuri intregi, dar cu precadere din pricina lucrarii Lilith at the Red Sea.

IN CULISELE SPECTACOLULUI TAU: Am inceput sa ma gandesc la piesa in decembrie 2016. A pornit de la cei doi actori cu care voiam sa lucrez (Cosmina Stratan si Alexandru Ion) si de la relatia pe care o aveam cu satul in care am copilarit, cu bunicii mei, cu lumea din sud. Dupa care s-a extins asupra anilor ’90, asa cum i-am simtit eu. Ulterior au inceput si miscarile de strada la inceputul lui 2017 si simteam o frustrare teribila ca nu pot face mai mult decat sa ies. De fapt, atunci cred ca am inceput sa lucrez in mod real la text. Ar fi fost probabil foarte dificil sa-l dau pe mana altcuiva. E foarte personal, desi incearca sa vorbeasca despre niste chestiuni universale pentru locul de unde venim (si sper ca si reuseste). Dar din pricina faptului ca am investit atat de mult din istoria familiei mele in el, nici nu mi-am pus problema sa nu il pun eu in scena. Facea parte din procesul de intelegere pe care il incepusem scriind si daca nu l-as fi dus eu mai departe montandu-l, as fi trunchiat procesul, l-as fi lasat neterminat. In plus, pregatind primul lungmetraj mi s-a parut un exercitiu foarte bun acela de a lucra cu actori pe un text de o durata mai mare decat cea pe care ti-o poate oferi scriptul unui film scurt.

In 2006, pe cand avea numai 15 ani, Andreea Bortun a cofondat Ideo Ideis, festivalul de teatru tanar de la Alexandria. A debutat ca regizoare de film in 2015, iar cel de-al doilea sau scurtmetraj, Love Locker, va fi difuzat anul acesta de France3. Spectacolul Inapoi in iarna se joaca la unteatru.

Articol aparut in numarul de martie al revistei Harper’s BAZAAR Romania.

Cititi si: “Viata mea culturala: Carmen Lidia Vidu”!

Foto: Adi Bulboaca

Facebook Comments

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here