Viața mea culturală: Judith State

0
91
p51 State Judith

Dansatoarea și actrița care joacă rolul principal feminin din Monștri., recent premiat la Festivalul de Film de la Berlin, dezvăluie câteva dintre preferințele ei.

PRIMUL ALBUM CUMPĂRAT: Dangerous, al lui Michael Jackson, în clasa a IX-a. Îmi vindeam cartela de masă ca să îmi pot întregi colecția cu albumele originale și, în ciuda foamei, eram tare mândră de fiecare nouă achiziție.

ÎN FRUNTEA PLAYLISTULUI ÎN ACEST MOMENT: Radiohead – A Moon Shaped Pool, NEON, Nils Frahm. Deși playlistul îmi variază destul de tare, în funcție de starea pe care o am, proiectul la care lucrez sau locul în care mă aflu, Radiohead e constant cu albumul acesta.

DESCOPERIRE RECENTĂ: Termin acum de citit Factfulness, de Hans Rosling și, deși este mai degrabă o lectură tehnică, o citesc cu uimire și plăcere deopotrivă. Este esențială pentru a te poziționa corect în raport cu ce se întâmplă în lume și, deși poate sună greoi, este scrisă într-o manieră extrem de clară, ușor de digerat și bazată pe date concrete, verificabile. Am văzut deja de două ori spectacolul De ce fierbe copilul în mămăligă de Aglaja Veteranyi, la Point, în regia Danei Paraschiv. Este jucat de actrița Edith Alibec, care este o ancoră în „a fi aici și acum”. Mă emoționează foarte tare forța cu care ne ține pe noi, privitorii, captivi lumii ei, preț de o oră.

FILMUL PE CARE L-AI RECOMANDAT TUTUROR PRIETENILOR: Being There, al lui Hal Ashby. Este unul dintre filmele mele favorite care, chiar dacă datează din ‘79, rămâne mereu actual. Imaginea cu care rămân de fiecare dată după ce îl revăd este a unui bebeluș care merge de-a bușilea printr-un spațiu accidentat și în continuă transformare și care, cumva, în inocența și onestitatea lui, este ocrotit și purtat mai departe. Și apoi, bebelușul este Peter Sellers, care îmi place foarte mult!

SPECTACOLUL DE DANS CARE ȚI-A SCHIMBAT VIAȚA: Depeche Dance, în coregrafia lui Massimo Gerardi, de la Teatrul Odeon. A fost primul contact direct cu dansul contemporan și primul spectacol de gen în care am dansat, după o audiție extrem de riguroasă. Nu mă așteptam să iau castingul, pentru că nu aveam experiență și pentru că erau mulți dansatori mult mai pregătiți decât mine acolo, dar încrederea lui Massimo și lucrul cu el, care s-a întins apoi peste ani, m-au apropiat iremediabil de dansul contemporan. Alte două spectacole care m-au năucit la momentul în care le-am văzut au fost John, de la DV8 Theatre, și Booty Looting-ul lui Wim Vandekeybus.

VIS RECURENT: Au fost trei. Unul m-a urmărit până în adolescență și mă arăta îmbrăcată în alb, cu o floare roșie în piept. Rochia se desfăcea de pe mine și îmi umplea tot cadrul vizual cu alb, iar floarea roșie era acum un punct mic, îndepărtat, care se apropia de mine cu viteză foarte mare, până acapara tot albul. Îmi amintesc că mă speria îngrozitor și mă trezeam de fiecare dată căutând aer cu disperare, incapabilă să respir normal. Celelalte două se repetă și azi: într-unul sunt martora unui avion care se prăbușește, dar al cărui impact cu solul nu îl văd niciodată, iar în celălalt, în diferite contexte, sunt împușcată în spate.

TE FACE SĂ RÂZI: Râd des, dar cel mai mult împreună cu Radu [Dumitru].

EXTRAVAGANȚĂ NECESARĂ: Mâncare pregătită pe îndelete, când ajung seara acasă, fie că e trecut de miezul nopții.

ȚI-AR PLĂCEA SĂ IEI CINA CU … Tata. Nu am apucat să vorbim mai nimic.

OAMENII SUNT SURPRINŞI CĂ… Râd, glumesc și îmi exprim sentimentele cu multă căldură. De obicei, până ne cunoaștem mai bine, fiind destul de ermetică, oamenii mă interpretează ca fiind mai degrabă rece, distantă.

MERITĂ SĂ TE MOBILIZEZI PENTRU: Orice mă face să mă emoționez, să mă mir, să chestionez. Poate fi orice cuprins în spațiul dintre gătitul cu Radu și repetiții cu 200 de oameni pentru un flashmob în mijlocul orașului.

DESPRE PERSONAJUL TĂU ÎN MONȘTRI.: Dana poate fi oglinda oricui, bărbat sau femeie deopotrivă. Nu este o eroină, nu este un personaj negativ, nu este bună sau rea, ci doar un om ca oricare dintre noi, care încearcă să gestioneze lucrurile din viață așa cum știe și poate mai bine. Mi-a plăcut foarte mult povestea de când am citit scenariul prima dată, iar pe Dana am perceput-o ca fiind într-o continuă stare de ambivalență – puternică și fragilă, liniștită în aparență și tulburată la interior, calmă și parcă gata să erupă.

PROIECTUL DE DANS CARE TE ENTUZIASMEAZĂ ÎN ACEST MOMENT: Sunt în lucru la primul meu spectacol, un performance care amestecă în componența sa mai multe „texturi” – muzică electronică live, text, mișcare. Sunt nu doar entuziasmată, ci și paralizată uneori de frică, îmi este foarte greu și de multe ori mă gândesc să fug, mă lupt cu niște Monștri – ha! – care-mi sunt parteneri de drum de ani și ani de zile, dar trag nădejde că ne descurcăm noi cumva, reușim să conviețuim în continuare, fără să anihilăm această constantă negociere.

„DANSUL ESTE…” Nu știu ce este dansul, dar de multe ori când mă uit la motanul meu, Boris, mă gândesc că „el nu știe, dar dansează”. Și cred că atunci când nu încerci să denumești ceva și astfel să îl încadrezi într-o categorie, ai cele mai mari șanse să trăiești acel ceva. Nu știu …

Monștri. (regia Marius Olteanu), portretul unui cuplu în criză, a obținut Premiul publicului pentru cel mai bun film din secţiunea Forum a Berlinalei. Pe Judith State ați mai văzut-o pe ecran în Sieranevada (regia Cristi Puiu).

Articol apărut în numărul de aprilie al revistei Harper’s BAZAAR România.

Citiți și: “Viața mea culturală: Francesca Velicu”!

Foto portret: Liviu Ștefan

Facebook Comments

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here