Viața mea culturală: Mihaela Drăgan

0
44
Mihaela Dragan

Actrița, cofondatoare a teatrului rom feminist Giuvlipen, dezvăluie câteva dintre preferințele ei.

ÎN FRUNTEA PLAYLISTULUI ÎN ACEST MOMENT: Janelle Monáe, H.E.R, Jaz Karis, Narcisa, Florin Salam, Prințesa de Aur, Joy Crookes, Jorja Smith, Seinabo Sey, Sudan Archives, pentru vecie Lauryn Hill și Erykah Badu.

CARTEA PE CARE AI RECITI-O CU PLĂCERE: Another Country de James Baldwin, de exemplu, pentru complexitatea cu care vorbește depre relații între cupluri interrasiale, bisexualitate și homosexualitate, inevitabilul adulter. Meritul romanului e priceperea autorului de a construi povești savuroase prin care ni se arată cum politicile și drepturile (sau lipsa lor) ne afectează până în cele mai intime aspecte ale vieții personale.

SERIALELE PERFECTE PENTRU BINGE-WATCHING: She’s Gotta Have It, pe Netflix, făcut de Spike Lee după filmul lui mai vechi cu același nume. În centru serialului e Nola Darling, o pictoriță tânără afro-americană care încearcă să se împartă în trei relații cu trei bărbați diferiți din dorința de a explora iubirea liberă. E un serial foarte funny dincolo de faptul că expune teme serioase. Un alt serial la care m-am uitat pe nerăsuflate – și acesta plin de umor – e Dear White People. Plus Black Mirror, pentru că mă interesează relația dintre tehnologie și oameni, viitor și distopii.

SPECTACOLUL CARE ȚI-A SCHIMBAT VIAȚA: Nu cred în așa ceva, în singularitatea unui spectacol ca „cel mai răvășitor” sau „cel mai bun”. Așa că e mult spus că mi-a schimbat viața, dar ultimul care mi-a mișcat-o destul de mult e Denial, de la Teatrul Maxim Gorki din Berlin. L-am văzut de trei ori și a fost de fiecare dată o altă incursiune în psihologia umană. Devii conștient de mecanismele reflexului naturii umane de a sta în negare, în reprimare, într-o realitate bazată pe memorie selectivă și percepție fragmentară. Acest subiectivism îi validează pe unii să recurgă la abuzuri și pe alții să nu recunoască că sunt abuzați. Este reprimarea cea mai puternică armă psihologică a omenirii pentru supraviețuire? este întrebarea pe care o adresează spectacolul și m-a lovit direct în piept.

DESCOPERIRE RECENTĂ: Artista filipineză Eisa Jocson. Am trăit pe bune un catharsis anul trecut, când i-am urmărit show-ul Macho Dancer la un festival în Taipei. Știu că poate suna puțin aiurea și aproape nedrept ce spun, dar am avut impresia că numai un artist non-white poate fi atât de puternic pe scenă. Că numai dintr-o identitate oprimată poți „crește” în felul ăsta complex, ca artist.

PROFESIE ALTERNATIVĂ: Vrăjitoare, șamană și maestră de ceremonii spirituale.

TE FAC SĂ RÂZI: Trevor Noah și Cardi B.

DESTINAȚIE IDEALĂ DE VACANȚĂ: Plaja Ipanema din Rio de Janeiro, care are cele mai frumoase apusuri și de unde se vede muntele Sugarloaf înălțându-se superb între apă și pământ. Ah, ce dor mi s-a făcut de locul ăla!

LOCURILE UNDE-ȚI PLACE SĂ IEȘI: În București ies în Macaz, Control, Mia Musica dacă vreau să dansez. În rest, nu prea ies; când sunt în țară lucrez destul de mult, greu mă mobilizez să fac și altceva. În Berlin, locurile mele preferate sunt barul Roses, Mauerpark, fleamarketul din Neukölln, Shukarie Cosmetics, spa-ul Vabali, petrecerea Gayhane din SO36, toate lacurile din jurul orașului, AFRO HAUS party, galeria de artă Kai Dikhas, teatrul Maxim Gorki la care lucrez.

EXTRAVAGANȚĂ NECESARĂ: Cu ultimii bani plec în călătorii pe alte continente. Dacă nu fac măcar o călătorie pe an în afara Europei, înseamnă că am avut un an nasol.

ȚI-AR PLĂCEA SĂ IEI CINA CU … Virginia Woolf, Angela Davis, Maya Angelou și Ahed Tamimi, femei din epoci diferite, femei revoluționare care mă inspiră. Îmi imaginez o cină de taină feministă în care punem lumea la cale, ne facem selfie pentru Insta, apoi mâncăm popcorn și ne uităm împreună la comedii siropoase.

OAMENII SUNT SURPRINȘI CĂ … În realitate vocea mea e foarte feminină și că sunt o femeie minionă. Din scrierile mele sau postările pe rețele de socializare, asociază personalitatea mea bitchy (a se citi puternică, ha-ha) cu o statură înaltă și o voce impunătoare.

CEL MAI DIFICIL OBSTACOL: Hmm, mi-a luat mult timp să îmi iubesc corpul, să fiu mândră de toate identitățile mele non-normative, să fiu în echilibru cu mine însămi. Ca femeie, într-o societate patriarhală capitalistă care te bombardează cu standarde, presiuni, shaming și violență, nu e tocmai ușor să ajungi la self-love.

CEA MAI MARE REALIZARE: Giuvlipen, teatrul pe care l-am fondat în 2014. Împreună cu membrele Giuvlipen am inițiat o mișcare culturală cu un discurs intersecțional – feminist și antirasist – care poate inspira și alți oameni de teatru în practica lor.

GIUVLIPEN ÎNSEAMNĂ … Feminism în limba romani. Practic e un cuvânt inventat de mine și de actrița Zita Moldovan. Vine de la „giuvli” care însemnă femeie. Pentru că suntem prima trupă de teatru rom din România, ne-am dorit să fie un nume în limba noastră, să ne auto-reprezentăm și să fie clar că femeile au fondat acest teatru. Ne definim ca teatru contemporan, și nu teatru social sau activist, iar poveștile pe care noi le spunem se focusează în jurul identității noastre rome în relația cu majoritarii. De aceea, teatrul nostru se adresează tuturor, nu doar romilor sau femeilor. De la subiecte care pot fi considerate provocatoare, ca sexualitatea sau identitatea de gen, până la subiecte istorice ca Holocaustul romilor, încercăm să acoperim cât mai nuanțat teme relevante pentru lumea în care trăim.

Pe Mihaela Drăgan o puteți vedea în spectacolul Kali Traš/Frica neagră (regia: Mihai Lukács, la Teatrul Evreiesc de Stat), Sexodrom (regia: Bogdan Georgescu, la CNDB) și în alte producții ale companiei Giuvlipen.

Articol publicat în numărul de mai al revistei Harper’s BAZAAR România.

Foto portret: Adrian Câtu

Facebook Comments

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here